Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(3)

Marea chelfăneală

Odată cineva bătu la uşa constructorului Clapauţius. Acesta crăpă puţin uşa, scoase capul afară şi zări o maşină burtoasă, abia ţinându-se pe patru picioare scurte.

— Cine eşti şi ce vrei? – o întrebă.

— Sunt Maşina de Îndeplinit Dorinţele şi m-a trimis în dar marele tău prieten şi coleg, Trurl.

— În dar? – se miră Clapauţius, ale cărui sentimente faţă de Trurl erau destul de amestecate; mai ales nu-i plăcea faptul că maşina îl numise pe Trurl "marele tău coleg". Ei, bine – hotărî el după o clipă de gândire – poţi să intri.

Îi arătă un loc în colţul de lângă sobă şi, fără să-i arate aparent vreo atenţie, se întoarse la treburile sale. Tocmai construia o maşină pântecoasă, pe trei picioare. Era aproape gata. Îi mai rămânea doar s-o şlefuiască. După o vreme Maşina de Îndeplinit Dorinţele zise:

— Îmi îngădui să-ţi amintesc de prezenţa mea.

— Nu te-am uitat – spuse Clapauţius şi-şi văzu mai departe de lucru. După o clipă maşina îl întrebă iarăşi:

— Pot să ştiu şi eu ce faci?

— Eşti Maşina de Îndeplinit Dorinţele sau de Pus Întrebări? – zise Clapauţius şi adăugă: Îmi trebuie nişte vopsea albastră.

— Nu ştiu dacă am să găsesc chiar nuanţa de care ai nevoie – răspunse maşina, scoţând prin clapa din pântece o cutie de vopsea. Clapauţius o deschise, înmuie în ea pensula fără să scoată o vorbă şi se apucă de vopsit. Până seara îi mai ceru şmirghel, carborund, nişte burghiuri, vopsea albă, nişte şuruburi mici, şi de fiecare dată maşina îi dădea imediat ceea ce dorise. Spre seară acoperi aparatul construit cu o bucată de pânză, îmbucă ceva, se aşeză în faţa maşinii pe un scăunel şi-i zise:

—  Ia să vedem la ce te pricepi. Spui că ştii să faci orice?

— Chiar orice nu, dar ştiu foarte multe – răspunse cu modestie maşina. Eşti mulţumit de vopsele, şuruburi şi burghiuri?

— A, da, desigur – răspunse Clapauţius. Dar acum am să-ţi cer un lucru şi mai greu. Dacă n-ai să-l poţi face, am să te trimit înapoi la stăpânul tău cu mulţumirile şi referinţele de rigoare.

— Şi ce anume îmi ceri să fac? – întrebă maşina, lăsându-se de pe un picior pe altul.

— Chiar pe Trurl – o lămuri Clapauţius. Vreau să-mi faci un Trurl aidoma celui adevărat. Să nu se deosebească cu nimic unul de altul!

Maşina bombăni ceva, bâzâi, fornăi, apoi spuse:

— Bine, am să-ţi fac un Trurl, dar bagă de seamă, poartă-te frumos cu el, fiindcă e un mare constructor!

— A, se înţelege, poţi fi liniştită – răspunse Clapauţius. Ei, unde-i, ia să-l văd!

— Cum? Vrei aşa pe loc? Doar nu e lucru uşor – zise maşina. Asta durează niţeluş. Trurlii nu sunt nici şuruburi, nici vopsele!

Şi totuşi, neînchipuit de repede, începu să sune, să şuiere, în pântece i se deschise o uşiţă măricică şi din străfundul întunecos ieşi Trurl. Clapauţius se ridică în picioare, îl înconjură din toate părţile, se uită bine la el, îl pipăi, îl ciocăni, dar nu mai încăpea nici o îndoială, avea înaintea lui un Trurl care semăna cu originalul ca două picături de apă. Trurl care ieşise din burta maşinii mijea ochii, căci îl supăra lumina, dar în afară de asta se comporta absolut normal.

— Ce mai faci, Trurl? – îl întrebă Clapauţius.

— Hai noroc, Clapauţius! Dar cum de am ajuns aici? – întrebă cu vădită mirare Trurl.

— Ei, aşa, ai apărut pur şi simplu... Nu te-am văzut de mult. Cum îţi place la mine?

— Mda, frumos, foarte frumos... Ce ai acolo, sub pânza aia?

— Nimic deosebit. Ia loc, te rog.

— Ei, nu, mi se pare că e târziu. S-a făcut întuneric, trebuie să mă duc acasă.

— Atât de repede? Mai stai oleacă! – protestă Clapauţius. Hai să intrăm în pivniţă, am să-ţi arăt ceva interesant...

— Dar ce ai în pivniţă?

— Deocamdată nimic, dar o să am îndată. Hai, vino...

Şi, bătându-l pe umeri, Clapauţius îl conduse pe Trurl în pivniţă. Ajunşi acolo, îi puse o piedică şi Trurl căzu. Clapauţius îl legă apoi bine şi începu să-l cotonogească cu un drug gros. Trurl ţipa cât îl ţinea gura, cerea ajutor, ba înjura, ba cerea îndurare, dar fără folos. Noaptea era întunecoasă şi pustie, iar Clapauţius bătea la el ca la fasole.

— Au, au! De ce mă baţi aşa?! – urla Trurl, ferindu-se de lovituri.

— Fiindcă asta îmi face plăcere – îi spuse Clapauţius lovind mereu. Tu încă nu ştii ce-i asta, dragul meu Trurl!

Şi-i trase una în cap de răsună ca din butoi.

— Dă-mi drumul imediat, altfel mă duc la rege şi am să-i spun ce-ai făcut cu mine şi o să te bage la închisoare! – strigă Trurl.

— Ba n-o să-mi facă nimic. Şi ştii de ce? – întrebă Clapauţius, aşezându-se pe bancă.

— Nu ştiu – răspunse Trurl, bucuros că bătaia încetase.

— Fiindcă tu nu eşti adevăratul Trurl. El e la el acasă, a construit Maşina de Îndeplinit Dorinţele şi mi-a trimis-o în dar, iar eu, ca s-o încerc, i-am cerut să mi te facă pe tine! Acum o să-ţi deşurubez capul, am să-l pun sub pat şi am să-l folosesc drept trăgător de cizme.

— Eşti un monstru! De ce vrei să faci asta?!

— Ţi-am mai spus-o: fiindcă îmi face plăcere. Ei, şi-acum gata cu pălăvrăgeala! Spunând acestea, Clapauţius apucă un băţ, dar Trurl începu să ţipe:

— Încetează! Încetează imediat! Am să-ţi spun ceva foarte important!

— Sunt curios să ştiu ce ai putea să-mi spui ca să nu-ţi folosesc capul drept trăgător de cizme – răspunse Clapauţius oprindu-se. Atunci Trurl îi strigă:

— Nu sunt deloc un Trurl fabricat de maşină! Sunt Trurl cel adevărat, cel mai adevărat din lume. Am vrut doar să aflu ce faci de atâta vreme de când te-ai închis în casă cu patru lacăte! De aceea am construit maşina, m-am ascuns în pântecele ei şi i-am cerut să mă aducă acasă la tine, chipurile ca un dar din partea mea!

— Ia te uită, da' frumoase basme mai ştii să scorneşti. Şi aşa, la repezeală! – zise Clapauţius şi, ridicându-se, strânse în mâini capătul gros al băţului. Nu te mai osteni îţi ghicesc minciuna de la o poştă. Eşti Trurl cel fabricat de maşină; ea îndeplineşte toate dorinţele; datorită ei am căpătat şuruburi, vopsea albă şi albastră, burghiuri şi tot felul de alte lucruri. Dacă a fost în stare să facă toate astea, atunci a putut să te facă şi pe tine, dragul meu!

— Am avut totul pregătit în pântecele ei! – strigă Trurl. N-a fost greu să prevăd de ce vei avea nevoie în timpul lucrului! Îţi jur că-ţi spun adevărul!

— Dac-ar fi adevărat, ar însemna că prietenul meu, marele constructor Trurl, este un şarlatan de rând, şi asta n-am s-o cred niciodată! – răspunse Clapauţius, şi-l croi zdravăn peste spinare. Na! Asta pentru calomniile la adresa prietenului meu Trurl! Mai na-ţi odată! Şi-i mai trase una. Loviturile cădeau necruţătoare. Într-un târziu, obosit de atâta trudă, se opri.

— Mă duc să mă întind niţel, să mă odihnesc – îl lămuri Clapauţius, aruncând băţul. Aşteaptă, mă întorc îndată...

Când sforăitul lai se auzi în toată casa, Trurl începu să se zbată până ce legăturile slăbiră, desfăcu nodurile, ieşi încetişor din pivniţă şi o luă la fugă către casă, în timp ce Clapauţius, râzând în pumni, îl urmări prin ferestruică cum o luase la sănătoasa. A doua zi îi făcu o vizită lui Trurl. Acesta îi dădu drumul în casă cu o mină posomorâtă, fără să scoată o vorbă. Înăuntru era destul de întuneric, totuşi Clapauţius observă îndată că trupul şi capul lui Trurl purtau urmele cotonogelii zdravene pe care o încasase cu o zi în urmă, cu toate că se trudise, nu glumă, să îndrepte adânciturile şi să şteargă urmele lăsate de lovituri.

— De ce eşti atât de mohorât? – îl întrebă vesel Clapauţius. Am venit să-ţi mulţumesc pentru frumosul dar. Păcat însă că, în timp ce dormeam a dispărut, lăsând uşa deschisă. A şters-o de parcă ar fi fost apucat de streche!

— Mi se pare că n-ai folosit cum se cuvine darul meu, ca să nu spun mai mult! – izbucni Trurl. Maşina mi-a povestit totul, nu trebuie să te osteneşti – adăugă el răutăcios, văzând că Clapauţius dă să spună ceva. I-ai cerut să mă facă pe mine, pe mine însumi, şi pe urmă ai dus pe ascuns duplicatul persoanei mele în pivniţă şi acolo l-ai bătut la sânge! Şi după batjocura asta, după o asemenea recunoştinţă pentru darul trimis, mai îndrăzneşti să mi te înfăţişezi, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic? Ce ai de spus?

— Nu înţeleg deloc de ce te superi – răspunse Clapauţius. Adevărat, i-am cerut maşinii să facă o copie a ta. Îţi spun, era o copie perfectă. Am rămas pur şi simplu uimit văzând-o. În ceea ce priveşte bătaia, se vede că maşina a exagerat cam mult; ce-i drept l-am ciomăgit de câteva ori pe falsul Trurl, fiindcă am vrut să văd dacă e solid construit şi, în afară de asta, mai eram curios să văd cum reacţionează la lovituri. S-a dovedit a fi nemaipomenit de deştept. De la bun început mi-a turnat o poveste, cum că acel Trurl ai fi tu însuţi; eu nu l-am crezut şi atunci el a început să jure că frumosul dar nu era un dar, ci o curată înşelătorie. Înţelegi? Dorind să-ţi apăr onoarea – onoarea prietenului meu – am fost nevoit să-i plătesc cum se cuvine pentru minciunile sale neruşinate. M-am convins totuşi că e, într-adevăr, deosebit de inteligent, căci nu numai fizic, dar şi spiritual, îmi amintea de tine, dragul meu. Eşti, fără îndoială, un mare constructor. Asta am vrut să-ţi spun şi tocmai de aceea am şi venit aşa devreme!

— Mda? Ei, bine, dacă-i aşa..., începu, îmbunat, Trurl. Ce-i drept, felul în care ai folosit Maşina de Îndeplinit Dorinţele nu mi se pare nici acum cel mai fericit, dar fie, treacă de la mine...

— A, să nu uit, tocmai voiam să te întreb, ce-ai făcut, de fapt, cu Trurl acela artificial? – întrebă cu un aer nevinovat Clapauţius. Aş putea să-l văd?

— Aaa! Era pur şi simplu ieşit din minţi de furie! – răspunse Trurl. Ameninţa că o să-ţi spargă capul, că o să te pândească la stânca aia mare de lângă casa ta, iar când am încercat să-l fac să renunţe, a sărit la mine. În timpul nopţii a început să împletească din sârme tot felul de plase şi capcane pentru tine, dragul meu, aşa că, deşi am socotit că prin el m-ai batjocorit pe mine, gândindu-mă la vechea noastră prietenie şi spre a îndepărta din calea ta primejdia ce te pândea (căci el nu ştie de glumă), nevăzând altă ieşire, l-am desfăcut în bucăţi...

Şi, spunând acestea, Trurl lovi cu piciorul, chipurile nepăsător, nişte resturi metalice, aruncate ici-colo, pe podea.

Apoi se despărţiră cu căldură, rămânând buni prieteni.

De atunci Trurl nu mai face altceva decât să povestească peste tot istoria, de-a fir-a-păr, cum i-a dăruit lui Clapauţius Maşina de Îndeplinit Dorinţele, cum acesta nu s-a purtat prea frumos, cerând maşinii să i-l facă pe el însuşi, pe Trurl, şi cum i-a tras acestui Trurl o chelfăneală zdravănă, cum copia făcută la perfecţie de către maşină a încercat prin minciuni meşteşugite să scape din pivniţă şi cum a fugit de îndată ce Clapauţius, obosit, s-a dus să tragă un pui de somn. Apoi cum el, Trurl, l-a desfăcut în bucăţi pe Trurl cel fabricat, care venise la el acasă, că a făcut aceasta numai pentru a-l feri pe prietenul său de răzbunarea celui bătut. Şi atâta înşiră la poveşti, atât se lăudă şi se împăună, întărind totul cu mărturia lui Clapauţius, încât vestea acestei ciudate păţanii ajunse la curtea regelui, şi acolo nimeni nu mai vorbea despre Trurl altfel decât cu mare admiraţie, deşi nu demult era numit de toţi Constructorul Celor Mai Proaste Maşini Inteligente din Lume. Dar când Clapauţius auzi că regele însuşi l-a încărcat pe Trurl cu daruri şi l-a decorat cu Ordinul Marelui Arc şi Steaua Eliconoidală, strigă în gura mare:

— Cum aşa? Va să zică, pentru faptul că am reuşit să-l întrec în şiretenie, trăgându-i câteva sute de lovituri, încât a trebuit să fugă cu coada între picioare din pivniţa mea şi să se cârpească acasă cum a putut, pentru toate astea are acum parte de onoruri? Şi, ca şi când asta ar fi prea puţin, regele îl mai şi decorează? O, lume! O, lume.!...

Şi, cătrănit la culme, se întoarse acasă, încuindu-se cu şapte lacăte. Construise şi el o Maşină de Îndeplinit Dorinţele, la fel ca Trurl, numai că celălalt o terminase mai devreme.

Cap2