Minciuna cu profesionalismul

Ceea ce a ieşit la iveală în primul rând în urma catastrofei din Apuseni este marea, uriaşa, iresponsabila şi criminala minciună a puterii în legătură cu profesionalismul celor numiţi politic în funcţii mai mari sau mai mici. După cum se ştie, orice partid (coaliţie) din România, în momentul în care preia puterea, începe înlocuirea oamenilor fostei puteri cu oameni din ograda proprie. Nimeni nu este iertat, indiferent cât de bine şi-a făcut treaba, indiferent dacă e profesionist sau diletant. Cu toţii sunt basculaţi pentru a face loc flămânzilor noii puteri. Excepţie fac, desigur, cei care schimbă macazul, adică acei suboameni care sunt numiţi în funcţii de un partid căruia îi jură credinţă veşnică, după care, când se iveşte momentul, trec la partidul următor, care îi menţine în funcţii.

Lucrurile se desfăşoară în felul următor. Partidul vine la putere şi imediat începe să ia la puricat poziţie cu poziţie în toate schemele bugetare care se pot imagina. Sunt sute de mii de astfel de poziţii, în prefecturi, în primării, în ministere, în regiile de stat, în organismele care manevrează fondurile europene, unde vrei şi unde nu vrei. Haita şacalilor se repede asupra prăzii din primul minut, cu o febrilitate patologică. Asta pentru că ştiu bine cu toţii că accesul la caşcaval nu e pe viaţă, aşa că aproape nimeni nu are niciun alt scop decât să dreneze cât mai mulţi bani într-un timp cât mai scurt - nu se ştie ce aduce ziua de mâine.
Aşa se face că pretutindeni dai de oameni care ocupă posturi în care n-ar avea ce căuta, care sunt puşi acolo doar pentru a face bani pentru ei şi pentru partid. Sau, dacă sunt cu adevărat competenţi, oricum nu sunt percepuţi de ai lor decât ca surse de bani. Cunosc cazuri nenumărate. Va dau un singur exemplu. Undeva, nu contează unde, nu contează când, partidul şi-a pus un ostaş credincios director de fabrică. Omul, întâmplător, nu era un prost, chiar ştia ce are de făcut, în primul rând pentru că provenea din acea fabrică şi avusese o poziţie de conducere şi până atunci. Acum însă era managerul general - altă viaţă, alte răspunderi. După o vreme, anumite lucruri au început să nu mai meargă foarte bine, aşa că omul a apelat la partid. Ce-a făcut partidul? Simplu: a trimis acolo pe cineva care i-a spus managerului cam aşa: „eu pot să rezolv situaţia, vorbesc acolo, dincolo, intervin, facilitez, etc” Un fel de senator Voicu, cred că e clar. „Dar pentru asta, a continuat respectivul, îmi faci un contract de consultanţă şi mă plăteşti cu...” Era vorba de sume foarte mari, se-nţelege. Adică omul de partid venea să ajute un alt om de partid, dar o făcea pe bani grei, din care o parte intrau în buzunarul lui, iar restul se duceau la partid.
Aşa merge treaba peste tot, oriunde există un leu care poate fi cotit. Am ajuns la putere? Ia să vedem noi, pe cine punem la ROMPIX? Păi să-l punem pe Popescu, e omul nostru, ştie să facă bani. Ce? Nu e din domeniu? Ce contează asta? Treaba merge oricum, şeful trebuie doar să dea ordine, hai, gata, l-am pus. Mai departe. La ROMVAX pe cine punem? Pe Ionescu? Băi frate, stai aşa, că acolo e cu armata, cu secrete, ştiu şi eu? Lasă frate că e bun, a fost consilier local la Bragadiru, ştie cum e cu armata, nu ne batem capul. Oricum, trebuie să-l punem şi pe el undeva, a contribuit cu 50.000 de coco în campanie, ce dracu'. Şi uite-aşa, până sunt îndestulaţi cu toţii şi se apucă de făcut ceea ce ştiu mai bine. Adică de furat. Pe urmă, când se întâmplă câte-o belea, câte-o tragedie, câte-o nenorocire, dau toţi din colţ în colţ, ba că eu nu aveam în fişa postului, ba că am anunţat mai sus, ba că nu aveam o piesă la motor, ba că n-a mers telefonul.
Apoi scandalul se stinge, viaţa merge înainte, nimic nu se schimbă. Câţiva incompetenţi sunt demişi, alţii demisionează, sunt mutaţi în alte poziţii bănoase, locurile lor sunt luate de alţi incompetenţi şi gata: aşteptăm următoarea tragedie.