Minciuna cu profesionalismul

Ceea ce a ieşit la iveală în primul rând în urma catastrofei din Apuseni este marea, uriaşa, iresponsabila şi criminala minciună a puterii în legătură cu profesionalismul celor numiţi politic în funcţii mai mari sau mai mici. După cum se ştie, orice partid (coaliţie) din România, în momentul în care preia puterea, începe înlocuirea oamenilor fostei puteri cu oameni din ograda proprie. Nimeni nu este iertat, indiferent cât de bine şi-a făcut treaba, indiferent dacă e profesionist sau diletant. Cu toţii sunt basculaţi pentru a face loc flămânzilor noii puteri. Excepţie fac, desigur, cei care schimbă macazul, adică acei suboameni care sunt numiţi în funcţii de un partid căruia îi jură credinţă veşnică, după care, când se iveşte momentul, trec la partidul următor, care îi menţine în funcţii.

Cruce cu limba

Unul din cele câteva lucruri extraordinare pe care le-am întâlnit/văzut/auzit de-a lungul vieţii, e povestirea unei bătrâne dintr-un sat din Apuseni, al cărei soţ făcuse parte din Rezistenţă, refuzând să accepte - în esenţă - comunismul care se instaura în România. Ce s-a petrecut în anii ăia e cu totul excepţional - a fost un moment în care nişte oameni oarecare, simpli ţărani, profesori, muncitori, preoţi, şi-au descoperit eroismul latent, s-au împotrivit cu preţul vieţii sistemului propus de sovietici şi au suferit pentru ideile şi demnitatea lor mai mult decât, poate, îşi vor fi închipuit că pot suferi.

Tăvălugul

Primesc în mail, pe lângă tot felul de reţete de viaţă lungă, de perle ale înţelepciunii universale, de imagini pho sau ne-photoshopate, primesc, aşadar, diverse poze făcute de diverşi oameni în diverse locuri, în care se poate vedea cât de frumoasă este planeta, cât de bine se întrepătrund elementele fundamentale - apa, focul, pământul, aerul, ce combinaţii de culori crează natura, ce peisaje idilice există pretutindeni în lume etc etc.
Una din pozele astea îi aparţine fotografului Adrian Petrişor şi arată aşa:

Regăsirea Peșterii

M-am apucat să fac nițică ordine în computer. S-au strâns multe vechituri pe-aici și trebuie să fac loc pentru noile achiziții care se vor învechi și vor fi șterse peste o vreme. Și am dat peste niște poze făcute în satul Peștera, care mi-au trezit amintiri frumoase. Mi-am dat seama, privindu-le, că aș vrea să fiu acum acolo. Apoi m-am uitat pe geam, am văzut câmpul vălurit, păsările hârjonindu-se și, în depărtare, doi călăreți trecând paralel cu liziera pădurii. Mi-am dat pe loc seama că vreau să fiu aici. Și atunci m-am gândit la toate locurile frumoase prin care m-am preumblat, în Sinaia, în Apuseni, în Italia, în Elveția, nici nu mai are importanță unde sunt ele. În toate aș vrea să fiu acum. Am realizat cu groază că aș vrea să fiu simultan în toate locurile frumoase și că statul în doar unul dintre ele nu mă satisface pe deplin. Ori asta e blasfemie, pentru că doar unul Dumnezeu e în toate locurile deodată. Aici e sursa oricărei nefericiri: nu putem să fim dumnezei și suntem pedepsiți pentru că îndrăznim să gândim așa ceva. Dar mai bine să urc niște poze de la Peștera.