Singurul sentiment autentic pe care il poate incerca omul constient este spaima. Privesti un pom inflorit si spui: "ce frumusete!", dar daca ai fi constient te-ai ingrozi, fiindca ti-ai da seama ca in realitate nu stii ce este cu pomul acela. Gandeste-te la un copil care vede pe un perete un paianjen veninos si agresiv. Copilul nu stie ce e cu paianjenul, asa ca se duce si vrea sa-l atinga, dar este muscat. Tu, care te extaziezi in fata pomului inflorit, esti precum acel copil: nu stii nimic despre pom, nu stii daca nu cumva, intr-o buna zi, nu ar putea sa-si intinda crengile catre tine si sa te insface.
O sa-mi spui ca de fapt stii totul despre el? Ha, ha, ce gluma buna. Nu stii nimic, te asigur, asa cum nu stii nimic despre parintii tai, despre copiii tai, despre prieteni, despre oricine altcineva. De cate ori n-ai auzit de copii care si-au omorat parintii? Si ei, cei ucisi, credeau ca-si cunosc copiii. Asa ca nu te mai amagi: nu stii nimic despre nimic. N-ai nicio siguranta ca blandele valuri care-ti scalda picioarele pe tarmul marii nu se vor transforma brusc intr-o bulboana clocotita care te va inghiti. Nu ai niciun motiv sa fii sigur ca privighetoarea pentru al carei cantec ai deschis fereastra in noapte nu se va napusti in camera ca sa-ti scoata ochii cu ciocul. Te bizui doar pe faptul ca astfel de lucruri n-ai auzit sa se fi intamplat si nu-ti dai seama ca temelia pe care ti-ai cladit convingerile e subreda.
Dar daca ai deveni constient, oh, abia atunci ai intelege ca nu poti incerca altfel de sentiment decat frica. Frica de zambetul bebelusilor, de nori, de curcubeu, teama de muzica, de iarba, de fulgii de zapada, panica in fata miscarii frunzelor sub actiunea vantului, groaza de privirile caprioarei, spaima viscerala de inainte si inapoi, de rasaritul lunii, de falfaitul aripilor egretelor... Caci tot ce nu cunosti iti poate fi ostil, precum paianjenul copilului.
Dar daca ai deveni constient, oh, abia atunci ai intelege ca nu poti incerca altfel de sentiment decat frica. Frica de zambetul bebelusilor, de nori, de curcubeu, teama de muzica, de iarba, de fulgii de zapada, panica in fata miscarii frunzelor sub actiunea vantului, groaza de privirile caprioarei, spaima viscerala de inainte si inapoi, de rasaritul lunii, de falfaitul aripilor egretelor... Caci tot ce nu cunosti iti poate fi ostil, precum paianjenul copilului.
Iar daca printr-o minune te va atinge, intr-o buna zi, aripa Duhului si te va ridica deasupra fricii, atunci, abia atunci vei intelege Zidirea, vei avea Stiinta, vei simti Fericirea, dar deja va fi prea tarziu pentru a te mai intoarce aici, printre nesabuitii pe care vederea unui pom inflorit ii face sa exclame "ce frumusete!", in loc sa le umple inimile de groaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu