Cum sa te joci cu un paianjen

Însorirea păianjenului

Aflu de la fiică-mea că atunci când unii dintre colegii ei de şcoală îşi serbează ziua cu invitaţi - fie la ei acasă, fie într-un loc special (club, sală etc), angajează un party planner. Ştiţi ce face ăla? Vine cu un fel de orar pe care îl impune pe tot timpul petrecerii, aşa încât copiii parcă ar fi la şcoală, la repetiţii pentru spectacolul de sfârşit de an. Ceva mai odios eu nu-mi pot imagina.

Paianjenul si pomul inflorit

Singurul sentiment autentic pe care il poate incerca omul constient este spaima. Privesti un pom inflorit si spui: "ce frumusete!", dar daca ai fi constient te-ai ingrozi, fiindca ti-ai da seama ca in realitate nu stii ce este cu pomul acela. Gandeste-te la un copil care vede pe un perete un paianjen veninos si agresiv. Copilul nu stie ce e cu paianjenul, asa ca se duce si vrea sa-l atinga, dar este muscat. Tu, care te extaziezi in fata pomului inflorit, esti precum acel copil: nu stii nimic despre pom, nu stii daca nu cumva, intr-o buna zi, nu ar putea sa-si intinda crengile catre tine si sa te insface. 

Undo

Ceea ce face un computer este, în esenţă, ceea ce face şi omul. Diferenţa e la performanţă: dacă eu fac o înmulţire în 30 de secunde, el o face într-a nu ştiu câta miliarda parte dintr-o milisecundă. Am observat de-a lungul vremii o sumedenie de asemănări între om şi comp. Începând de la faptul că ambii au un hard şi un sistem de operare. Dar astea sunt banalităţi. Vreau să mă refer la o funcţie pe care nu o au nici unul nici celălalt, deşi îşi închipuie că o au. Este vorba despre funcţia "undo".

Mici intamplari cu animale (55)

Dezarmare

Citeam afară lîngă zidul casei, bătut de soarele care începea să coboare spre apus. Ridicînd ochii din carte, văd un păianjen care mergea în susul peretelui. L-am petrecut cu atenţie, plăcîndu-mi cum păşeşte, deoarece era un păianjen de cel cu picioarele nemăsurat de lungi (Phalangium ophilio). Păianjenii aceştia parcă umblă în catalige. Copiii, în jocurile lor adeseori barbare, obişnuiesc să le rupă picioarele şi să rîdă că acestea mai „trăiesc” o bucată de vreme, fac mişcări zvîcnite. Ştiam că piciorongul ăsta se hrăneşte cu insecte şi credeam ca voi putea asista la o vînătoare a lui.

O poveste a lui Hans Heinz Ewers

Păianjenul

Când Richard Bracquemont, student în medicină, s-a hotărât să se mute la Hotel Stevens, un hotel mic, rue Alfred-Stevens 6, în odaia nr. 7, trei oameni se spânzuraseră acolo de fereastră, în trei vineri una după alta.

Cel dintâi fusese un elveţian, voiajor comercial. L-au găsit abia sâmbătă seara; doctorul a constatat că moartea se întâmplase vineri după-masă între cinci şi şase. Cadavrul atârna de un cârlig gros, bătut în cercevea, pentru agăţat hainele. Fereastra era în­chisă; răposatul se spânzurase cu şnurul de la perdea. Fiindcă fe­reastra era foarte joasă, picioarele pân-la genunchi atâr­nau pe pământ; omul trebuia dar să fi pus mare putere ca să-şi îndeplineas­că hotărârea. Pe urmă s-a aflat că era însurat, avea patru copii, stătea bine şi câştiga frumos, era din fire vesel şi mai totdeauna bine dispus. Ceva scris, în legătură cu sinuciderea, nu s-a găsit, şi nici testament; nici cunoscuţilor nu le dăduse vreodată a înţelege că se gândeşte la aşa ceva.

O baie in Pestera

Vedere de deasupra colacului

Te trezesti de dimneata, te duc la baie si te uiti - daca il ai - pe geam. La bloc, vezi alt bloc. La casa, vezi gazonul si bicicleta copilului. La pestera,vezi pajistea inflorita.

PS Sub capacul de la WC vezi un paianjen