Undo

Ceea ce face un computer este, în esenţă, ceea ce face şi omul. Diferenţa e la performanţă: dacă eu fac o înmulţire în 30 de secunde, el o face într-a nu ştiu câta miliarda parte dintr-o milisecundă. Am observat de-a lungul vremii o sumedenie de asemănări între om şi comp. Începând de la faptul că ambii au un hard şi un sistem de operare. Dar astea sunt banalităţi. Vreau să mă refer la o funcţie pe care nu o au nici unul nici celălalt, deşi îşi închipuie că o au. Este vorba despre funcţia "undo".

Să zicem că într-o zi omorî un păianjen care stă pe perete. L-ai omorât şi te-ai scăpat de ameninţarea lui. Dar după un timp, îţi pare rău (asta nu li se întâmplă multora, dar aici e vorba doar de un exemplu). Te gândeşti că puteai să-l prinzi şi să-l dai afară, că e uşor să omori un păianjen, dar că nu poţi să dai viaţă unui păianjen etc. So, în situaţia asta, nu mai poţi face absolut nimic. Nu există posibilitatea de „undo”. Vorba lui Zaharia Stancu: „ce-ai omorât, omorât rămâne”.

Indiferent ce-ai face, rămâne bun făcut, nu există posibilitatea de a reveni la starea dinainte în aşa fel încât să nu fi făcut cee ce ai făcut. Nici dacă ai călători în timp nu ai putea spune că ai aplicat funcţia „undo”, pentru că în realitate ai făcut ceva, apoi te-ai deplasat în timp şi ai ajuns înainte de a face acel ceva - ori asta e o succesiune de fapte.

Şi totuşi omul crede că face undo în diverse situaţii. Spre exemplu, când se îmbolnăveşte se duce la doctor, urmează un tratament şi se însănătoşeşte. Dar nici pe departe asta nu înseamnă „undo”. Înseamnă doar că în succesiunea evenimentelor vieţii tale au intrat, în ordine, acestea două - îmbolnăvirea şi însănătoşirea. Faptul că te-ai îmbolnăvit n-a dispărut, pur şi simplu, ca şi cum nici nu s-ar fi petrecut vreodată. El s-a dus în trecut şi a rămas acolo pentru totdeauna.

Computerul crede şi el că face undo. Să ne gândim la un program simplu, cum ar fi Word. Acolo chiar există un buton cu numele „Undo”. Scrii, să zicem, o poezie. Când o termini, vrei s-o mai aranjezi puţin şi ştergi, fără să vrei, o strofă. Nu-i nimic, apeşi „Undo” şi strofa a revenit. Dar asta înseamnă că n-ai şters strofa? Nici vorbă: ai şters-o şi acum ai recuperat-o. Aşadar, nu se poate pune problema de „Undo” ci, eventual, de "Undelete".

Mai pe scurt, shimbările sunt de două tipuri: reversibile şi ireversibile, dar niciunele nu realizează acel „undo”. O schimbare reversibilă este una care anulează nu fapta, ci consecinţele ei. Spre exemplu, un om este rănit foarte grav. O consecinţa este moartea. Aşadar starea acelui om s-a schimbat de la sănătos la muribund. Dar doctorii intervin şi îl salvează - schimbarea a fost reversibilă şi una dintre consecinţele ei, moartea, a fost anulată.

E de observat că nici chiar Dumnezeu nu are un buton de „undo”. Nici chiar el nu poate face ca un lucru să nu se fi petrecut, odată ce el s-a petrecut. Pentru asta, a inventat iertarea: ai făcut un lucru rău, el nu mai poate fi şters, dar eşti iertat dacă regreţi sincer, te căieşti etc.

Ei bine, faptul că nu există nici la om nici la Dumnezeu posibilitatea de „undo” ar trebui să ne facă foarte atenţi la felul în care acţionăm în lume.