Cum ziceam cu doua posturi inainte, in ora dintre autobuze am mers sa pierdem vremea printr-un magazin Edeka, unde lucreaza o iapa germana plina de idei proaste, dar fixe. A doua zi, ne-am dus iar, cu cash in buzunare. Am luat iarasi paine, nu mai stiu ce pungi cu bunatati (aiurea) de-ale Mariei si ce m-am gandit eu? Pai m-am gandit ca n-ar strica sa-mi iau o sticla de whisky. Nu mai bausem asa ceva de luni de zile, asa ca merita sa iau niste Johnny Walker (keep drinking), ca sa fac un mic chef cu ocazia redobandirii permisului de conducere. Zis si facut. Am mai luat niste dulciuri, niscai branza, in fine, ce ia omul cand se duce la magazin.
Cand am ajuns in zona de Kasse, m-am uitat cu luare-aminte si am vazut-o pe iapa fixista: trona pe scaunul ei rotativ si era vigilenta - nu care cumva sa nu fie totul in perfecta ordine, inclusiv toate cardurile sa fie semnate. Asa ca m-am dus, natural, la alta Kasse, unde trona o alta persoana, durdulie si ea.
Eu cand ajung la Kasse, am grija intotdeauna sa ma misc repede. Iin caz ca platesc cash am banii pregatiti, pun ce-am cumparat in pungi fara sa ma mosmondesc, iar daca, sa zicem, o punga nu se dezlipeste, o arunc in cos si o umplu dupa ce am platit si am eliberat locul. Exista oameni - si nu putini, de obicei cucoane - care fac exact pe dos. Anume, dupa ce tot ce-au cumparat a fost scanat si trecut in zona libera, asteapta sa le spuna persoana de la Kasse cat au de plata (desi ar putea vedea si singuri, intotdeauna e un mic display acolo unde se afiseaza totalul), apoi deschid tacticos o poseta sau ce-au ele pe umar, cauta in disperare inauntru (asa fac cucoanele, au posete parca special facute pentru a nu gasi ce-au bagat in ele - mai ales telefonul, care suna si suna in gol, undeva acolo, printre rujuri, batiste, ochelari, chei etc), deci cauta cate un minut intreg pana gasesc portofelul, il deschid si pe ala meticulos, cauta prin zecile de despartituri, scot banii, uneori se razgandesc si ii baga inapoi, dupa care cauta cardul si, in sfarsit, platesc. Ai zice ca au terminat si poti sa inaintezi. Da de unde! Cucoanele isi inchid tacticos portofelul, deshid din nou poseta si baga portofelul inauntru, apoi incep sa transfere in cos ceea ce ramasese in momentul in care a inceput operatiunea "poseta". Nu s-ar misca un centimetru, trebuie sa astepti sa-si faca treaba lor, linistite, netulburate, asa cum se cuvine intr-o civilizatie avansata ca asta din Germania.
Dar sa revin: spuneam ca eu cand ajung sa platesc, ma misc repede, ca sa nu ii fac pe ceilalti sa astepte. Asa am facut si de data asta. Aveam banii pregatiti, asa ca am inceput sa pun ce-am cumparat intr-o punga. Maria era langa mine si i-am dat banii spunandu-i sa plateasca ea - in felul asta nu trebuia sa ma mai astepte nimeni sa termin de pus in punga. A intins Maria banii, iar durdulia de la Kasse a inceput sa turuie ceva pe nemtzeste. Mama mia, mi-am spus, de data asta ce-o mai fi? Poate a descoperit cu ochiul liber ca sunt bani falsi? I-am plasat textul cu engleza, dar asta chiar nu stia nicio boaba. A repetat ceea ce spusese mai inainte si de data asta a aratat cu mana spre sacosa mea. Ei bine, Maria a inteles ce zice - nu degeaba a facut Lenau si Montessori la Timisoara: era vorba de sticla de Whisky. Anume, stiut fiind ca in Germania copiii nu au voie sa cumpere bauturi alcoolice, acea domnisoara a considerat ca nu e in regula sa primeasca banii de la Maria, ci numai de la mine, care eram adult. Si atunci, ca in filmele cu prosti, Maria mi-a intins mie banii, eu i-am luat si i-am inmanat tipei, care a zambit cu satisfactia care il cuprinde pe cel care constata ca lucrurile au fost facute corect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu