Din articolele mele sinaiene (5)

Picnic la marginea drumului

Pentru cine are ocazia să iasă din graniţele României, călătorind spre vest, este un mare şoc, încă din momentul intrării în Ungaria, să vadă curăţenia care domneşte peste tot. Stai şi îţi pui întrebarea dacă cei de acolo nu sunt tot oameni, ca şi noi, dacă nu au aceeaşi organizare administrativă, cu primari şi consilii locale, dacă nu au acelaşi gen de interese cum au şi românii, privind, să zicem, turismul. Marea şi singura diferenţă între ei şi noi este că ei trec la fapte, în vreme ce noi ne rezumăm la vorbe.

Tot ceea ce fac aleşii locali, în marea lor majoritate, este să promită şi apoi să uite. “Trebuie să se rezolve”, “nu se mai poate aşa”, “o să începem cât de curând”, astea sunt câteva din lozincile foarte des utilizate, atât în discuţiile oficiale, cât şi în ieşirile din mass-media. Se spun, se repetă, dar nu se petrece nimic. Iar dacă cineva are tenacitatea să întrebe de ce nu s-a făcut ceea ce s-a promis, atunci, automat, se declanşează valul de explicaţii, de incriminări, încât până la urmă ţi se face şi lehamite.

Probabil că aici e vorba de specificul românesc. Probabil că asta şi vrea populaţia, să fie îmbătată cu apă rece, nu ştiu ce să mai cred. Dar dacă aşa este, atunci ar cam fi cazul să renunţăm la pretenţiile cu NATO şi UE şi să încercăm să ne ducem crucea mai departe singuri, aşa cum ne-am obişnuit, neştiind încotro mergem şi continuând să ne văicărim.

Posturile locale de televiziune au anunţat, în preajma lui 1 Mai, că din 8000 de locuri de cazare ale oraşului Sinaia s-au ocupat mai puţin de jumătate. Toată lumea s-a mirat şi, bineînţeles, explicaţiile au fost cele pe care le auzim mereu: tarifele sunt mari, condiţiile nu sunt grozave, nu e apă, nu există agrement. Dar nimeni nu observă ceea ce se întâmplă cu adevărat.

Chiar în data de 1 Mai, la Sinaia au sosit sute şi sute de turişti pe cont propriu, înarmaţi cu cele trebuincioase pentru o masă în aer liber. Aceştia au năpădit toate porţiunile înierbate din împrejurimi, unde au încins nişte petreceri grozave, după care s-au urcat în tren şi au plecat de unde au venit. Alţii au sosit cu maşinile, pe care le-au parcat, fără sfială, pe poieni. Au scos grătare, mese şi scaune, după care s-au pus pe chefuit. În urma lor, au rămas mormane de gunoaie şi pământ pârjolit. Nimeni, absolut nimeni, nu s-a gândit să-i întrebe de sănătate. Şi poate că cei care ar fi putut să-i tragă de urechi, au fost chiar ei cu familiile la iarbă verde, parcând maşinile pe sub arbori şi lăsând în urmă tot felul de sticle şi hârtii.

Ceea ce lipseşte în România nu sunt legile, ci grija pentru respectarea lor. Avem o lege a mediului, Romsilva are regulamente foarte clare. Mai avem Poliţie Montană, Salvamont, comisari ai primăriei, toţi cu atribuţii foarte precise. Şi, cu toate acestea, la Sinaia vine cine şi când vrea, se instalează unde îi place, încinge grătare, apoi pleacă, lăsând în urmă o mizerie de nedescris.

Cred că a sosit momentul ca toate aceste lucruri să fie reglementate. Şi abia atunci când turismul nu se va mai face haotic, în dispreţul bunului simţ şi chiar al legilor, abia atunci cele 8000 de locuri de cazare ale oraşului vor fi ocupate cu prilejul sărbătorilor. Conjunctura este favorabilă, pentru că, aflăm din presă, domnul Marian Săniuţă, prefectul judeţului Prahova, a făcut demersuri pentru înfiinţarea unui corp de jandarmi montani. Dacă această iniţiativă va fi aprobată, printre atribuţiile ce revin jandarmilor montani ar putea figura şi supravegherea activităţii turiştilor din punct de vedere al comportamentului civilizat.      

 

Apărut in "Ziar de Sinaia" la 10.05.2001 sub semnătura Andrei Bădilă. Ilustratie - George Avanu