sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Mici intamplari cu animale (130)

Beţia gîştelor
Un inginer silvic, distins ornitolog al nostru, ne istoriseşte: „În jurul Aradului şi al Timişoarei sînt plantaţi foarte mulţi duzi; se găsesc peste tot în lungul şoselelor, pe străzile satelor, în curţile oamenilor. Vara, cînd se coc dudele, lumea nu mai dovedeşte să le culeagă pe toate; o mulţime cad jos şi cîteodată acoperă pămîntul de sub pomi cu un strat negru, continuu. Atunci ies şi gîştele oamenilor să le mănînce. Mai ales cine a umblat cu automobilul pe şosea în acel timp n-a putut să nu remarce cîrdurile de gîşte pe sub duzi, mîncînd la fructe. Trebuie bietul şofer să fie foarte atent să nu calce vreuna, căci de la un timp gîştele cam ameţesc şi nu mai ştiu să se ferească din drum. Pe căldură mare, în dudele răscoapte se produce repede o fer­mentaţie alcoolică, iar alcoolul produs se urcă în capul gîştelor. 
De obicei totul se termină cu atîta: nesiguranţă în mişcări. Dar am găsit şi gîscă beată de-a binelea. E foarte comică şi în purtări seamănă mult cu un om afumat. Calcă rar, cu un aer de extremă gravitate, vrînd parcă să arate că n-are nimic; se clatină pe picioare, lasă capul jos, te priveşte cu ochi buimă­ciţi, iar se clatină, în fine se aşază pe iarbă. De-acum s-a ispră­vit. Curînd îşi întinde gîtul pe pămînt, clipeşte din ochi de două-trei ori, apoi îi închide de tot şi e gata adormită. Ce e drept, uneori durează cam mult pînă se reface. Mai şi cade uneori într-o parte, rămînînd întinsă lung, de crezi că-i o mortăciune. Îmi amintesc de una cu care era să o păţim. Am găsit-o adormită pe marginea unei bălţi. Era o gîscă şvăbească, albă-n pene, mare şi frumoasă, dar şi beată turtă. Ce ne-a venit, hai să o aruncăm în apă ca să se dezmeticească. După ce am făcut-o însă, am avut o belea întreagă să o scoatem înapoi, căci era cît pe aici să se înece. Natural, gîsca plutea deasupra apei, dar capul i s-a cufundat şi nu mai dădea semne de viaţă. Cu chiu cu vai am tras-o afară şi am aruncat-o din nou pe mal, să doarmă înainte".
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!