Există anumite fraze stereotipe care se spun în anumite situaţii doar pentru a nu tăcea. Spre exemplu, atunci când un tip oarecare face o crimă, totdeauna, fără niciun fel de excepţie, apare un vecin care zice „îl cunosc de atâţia ani, un om liniştit, respectos, la locul lui, nu îl credeam capabil de aşa ceva”. În mintea vecinului, un om care face o crimă trebuie să fi fost până în acel moment un fel de zurbagiu care pune muzică tare la trei dimineaţa şi care în loc să salute se uită fioros şi scrâşneşte ceva printre dinţi.
Alt exemplu este dat de comentariile pe care le fac cei care găsesc ceva neobişnuit. Să zicem că un individ dă, în sticla de bere, peste o periuţă de dinţi, sau, sub o frunză mare din grădină, găseşte o broscuţă cu şase picioare. Ei bine, în orice astfel de situaţie, omul rosteşte următoarele cuvinte: „nu m-aş fi aşteptat niciodată la aşa ceva”. Adică - s-ar înţelege de-aici - noi ceilalţi ne închipuiam, până atunci, că omul acela se aşteaptă de mic copil să găsească un şoarece cu cap de vrabie, icoana lui Cristos în cochilia unui melc şi alte asemenea ciudăţenii. Acum însă, el ne dezvăluie că ne-am înşelat: în realitate nu s-a aşteptat niciodată să se întâlnească cu aşa ceva.
Uneori, prin anumite locuri din ţară, cade câte o ploaie aproape tropicală care distruge nişte acoperişuri ori inundă nişte coteţe. Televiziunile dau năvală în acele locuri şi pun întrebări localnicilor. Totdeauna, fără excepţie, apare câte o babă sau un moş care descrie lucrurile în felul următor: „am 78 de ani, dar aşa ceva n-am mai văzut până azi”. Asta e ca şi cum dacă în cei 78 de ani ar mai fi văzut astfel de ploi, întreaga situaţie s-ar schimba radical.
Când oamenii sunt surprinşi în situaţii neobişnuite, făcând lucruri pe care oamenii nu le fac în general, cum ar fi să se îmbulzească pentru nişte pachete cu făină oferite gratis, ori să culeagă peşti morţi din vreo apă prea poluată, ori să stea la cozi imense pentru a se înscrie pe liste de aşteptare la cine ştie ce iluzii, ei bine, întotdeauna, dacă sunt întrebaţi, ei răspund în felul următor: „ce să facem, n-avem încotro, trebuie să trăim şi noi!”
Ce mi se pare de mirare e că televiziunile continuă să difuzeze astfel de comentarii stereotipe, de umplutură, răspunsuri standardizate care nu interesează pe absolut nimeni şi în niciun caz nu conferă ştirilor mai multă greutate.
Uneori, prin anumite locuri din ţară, cade câte o ploaie aproape tropicală care distruge nişte acoperişuri ori inundă nişte coteţe. Televiziunile dau năvală în acele locuri şi pun întrebări localnicilor. Totdeauna, fără excepţie, apare câte o babă sau un moş care descrie lucrurile în felul următor: „am 78 de ani, dar aşa ceva n-am mai văzut până azi”. Asta e ca şi cum dacă în cei 78 de ani ar mai fi văzut astfel de ploi, întreaga situaţie s-ar schimba radical.
Când oamenii sunt surprinşi în situaţii neobişnuite, făcând lucruri pe care oamenii nu le fac în general, cum ar fi să se îmbulzească pentru nişte pachete cu făină oferite gratis, ori să culeagă peşti morţi din vreo apă prea poluată, ori să stea la cozi imense pentru a se înscrie pe liste de aşteptare la cine ştie ce iluzii, ei bine, întotdeauna, dacă sunt întrebaţi, ei răspund în felul următor: „ce să facem, n-avem încotro, trebuie să trăim şi noi!”
Ce mi se pare de mirare e că televiziunile continuă să difuzeze astfel de comentarii stereotipe, de umplutură, răspunsuri standardizate care nu interesează pe absolut nimeni şi în niciun caz nu conferă ştirilor mai multă greutate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu