Dark side

Mă întreb dacă „Dark side of the moon” este sau nu cel mai bun album al tuturor timpurilor. Nu ştiu de ce mi-a venit aşa, brusc, din străfunduri, gândul la Pink Floyd.
Când eram pe la vreo 15 ani, ascultam Europa liberă în fiecare duminică, mai precis emisiunea lui Radu Theodoru „Metronom - by request”. Aveam muzica mea, îmi plăceau anumite trupe, anumite piese etc.
Într-o zi, a trecut pe la noi un unchi din Bucureşti, al cărui nume nu l-am ştiut niciodată, dar căruia îi spuneam Nimbus. Habar nu am de la ce i se trăgea, dar asta era porecla lui. 

A venit omul, mi-a adus ciocolata de rigoare, apoi ne-am pus la masă în sufragerie. Am stat ce am stat, mama şi Nimbus au tot vorbit lucruri care nu mă interesau deloc, apoi s-a apropiat foarte mult ora 15 şi deja pentru mine nu mai conta nimic decât Metronomul care stătea să înceapă. M-am dus lângă geam cu radio-ul şi m-am apucat să butonez. Europa liberă era bruiată puternic, dar pentru că ai lui Ceauşescu nu aveau bani suficienţi ca să facă un bruiaj de calitate, erau minute bune în care puteai auzi foarte bine ceea ce se transmitea. A început emisiunea şi, ce să vezi - prima piesă era exact aia care-mi plăcea mie cel mai mult - "Wish you were here" cu Pink Floyd. Ascult eu ce ascult şi, nu ştiu cum naiba începe să mi se pară că Nimbus este şi el prins de muzică. Mă gândeam că iată, în sfârşit, am un companion, un adult care pricepe ce şi cum. Numai că la un moment dat, o aud pe mama: „poftim, uite-te şi tu ce ascultă ei în ziua de azi!” La care Nimbus s-a apucat să ţină o teorie care numai favorabilă nu îmi era - ceva despre degradarea gustului etc. mai pe scurt teoria pe care o fac eu azi când o prind pe Maria că ascultă Justin Bieber. Buuuuun.
Asta a costat-o pe mama mult. Niciodată, dar absolut niciodată nu am putut să uit episodul cu Nimbus.
Anii au trecut, cum ştiu ei să trecă. Am terminat liceul, apoi facultatea. Am fost profesor la Băicoi, apoi m-am transferat la Sinaia. A venit Revoluţia şi am terminat-o cu învăţământul. Eram om trecut de 35 de ani când, într-o seară, mi s-a făcut dor de "Dark side of the moon". Aveam combină, aveam CD-uri, aşa că mi-am pus albumul şi am stat lângă sobă, ascultând. Fumam şi mai sorbeam dintr-o cană cu vin, ascultam şi mă simţeam liber şi fericit. Mama era şi ea pe-acolo, stătea în picioare, parc-o văd, cu spatele lipit de sobă.
Şi, cum stăteam noi aşa, fiecare cu ale lui în gând, numai ce-o aud:
- Mai băiete, frumoasă muzică ai pus. Ce e asta? Cine interpretează?
- Pink Floyd, i-am zis şi dintr-odată mi-au revenit în minte momentele alea din copilărie, când muzica pe care o ascultam eu era demnă de tot dispreţul, dar acum devenise frumoasă.
Stau şi mă frământ: va veni oare vremea în care Maria o să asculte Justin Bieber şi eu o s-o întreb: „dar cine interpretează muzica asta minunată?”