A fost o vreme în care îmi închipuiam că oamenii care ajung sus în politică sunt un fel de supra-oameni. Pot spune că pe unii dintre ei i-aş fi putut da oricând ca exemple de modele demn de urmat în viaţă. Recunosc că în acea perioada a vieţii mele mă gândeam serios să lupt pentru a intra şi eu în parlament - chiar am fost plasat pe listă, dar poziţia mea nu a fost eligibilă. Apoi totul s-a stricat, ţărăniştii au dat chix, au ieşit de pe scenă şi eu m-am lăsat păgubaş. Nu am fost capabil să mă duc la alt partid.
Mă uit acum ce s-a ales de Parlamentul României. Nu-mi vine să cred că această adunătură de cercetaţi penal, de analfabeţi, de infractori, liota asta de găunoşi lipsiţi de orice fel de scrupule, este tot ce poate da mai bun poporul român. Am ajuns să mi se pară degradant să fii deputat ori senator. A te duce printre lichelele de acolo e semn că eşti şi tu un om de nimic. „Stai puţin, că nu sunt toţi la fel”, o să-mi spună diverşi despicători ai firului în patru, „Cutare e un om de treabă, îl cunosc personal, Cutărescu nu are afaceri, trăieşte din salariu” şi aşa mai departe. O fi, dar vin şi întreb: ce caută aceşti Cutare şi Cutărescu în societatea penalilor? Dacă eşti un om de calitate, cum poţi să coborî în hruba mizeriei politice actuale? Răspunsul e simplu: la fel eşti şi tu, nu degeaba a zis Homer că cine se aseamănă se adună. Vrei să fii acolo, printre acei oameni îngrozitori, şi te iluzionezi că noi, ceilalţi, o să te considerăm altfel decât ei. Noi o să credem că tu, cel curat şi principial, te-ai luptat ca un leu să ajungi acolo, printre cei mai răi dintre cei răi, ca să produci o schimbare, să arăţi că se poate şi altfel etc. Tu eşti, vezi Doamne, un căţel de rasă între maidanezi, te-ai dus acolo ca să-i educi, nu ca să mănânci şi tu de prin gunoaie împreună cu ei. Haida-de! Să fim serioşi...
Trecem printr-o perioada cumplită, ăsta e adevărul. Nu mai există criterii, nu mai există morală, nu mai funcţionează niciun fel de principiu. Diverşi indivizi foarte determinaţi ajung să aibă acces la putere prin orice mijloace: mint, mituiesc, şantajează, fac înţelegeri murdare, îşi vând prietenii şi rudele. Oameni capabili, practic, de orice. Ăsta e modelul politicianului de azi. Problema e că pe oricare dintre aceşti penali l-ai întreba, ţi-ar răspunde simplu: „OK, şi care e problema?” Aici, în replica asta se ascunde adevărata tragedie. Pentru că unul care face foarte mulţi bani prin metode necinstite, după care plăteşte ca să ajungă în vârful politicii, unde capătă puterea să-şi ascundă faptele, poate pune problema exact în acest fel: „da, am furat dar nu am fost prins, da, am folosit, ca să fac bani, informaţii pe care le-am dobândit în calitate de ministru, da, am făcut presiuni şi trafic de influenţă, dar lucrurile astea nu se pot dovedi, nu am dosar, nu sunt cercetat, prin urmare sunt curat şi sunt mai inteligent decât aia care au fost prinşi, sunt descurcăreţ, sunt abil, ştiu să fac bani, tu care mă critici eşti un zero, nu eşti în stare să faci ce fac eu, care mi-am aranjat copiii pentru toată viaţa lor, tu munceşti pentru un salariu amărât, eu câştig salariul tău pe-un an într-o singură secundă şi ca să n-o mai lungim, modelul meu e de succes, al tău e falimentar".
Spun că aici se ascunde adevărata tragedie, pentru că în faţa unui asemenea discurs nu există replică. Replica ta nu poate veni decât dintr-o perspectiva morală. Ori penalul ajuns la putere nu dă doi bani pe morală. Ca să existe un dialog, ar trebui ca ambele părţi să accepte un anumit sistem de valori. Ori tu vii cu principii morale, iar celălalt îţi râde în nas: „fac ceva pe principiile tale”. Ce poţi să faci într-o asemenea situaţie? Un singur lucru: să taci şi să înduri.
Ceea ce spun eu aici explică parţial de ce nu e bine ca într-o ţară, un anumit partid să aibă prea multă putere. Dar marea masă nu poate pricepe astfel de lucruri. Marea masă votează în necunoştinţă de cauză. Ăsta este tristul adevăr. Aşa se face că acum avem o putere de 70%, care face absolut ce vrea. Aşa se face că avem un parlament înţesat de penali - puterea asta mare de tot îşi permite aşa ceva.
Închei cu un gând trist: nu văd nicio perspectivă - falimentul politicii româneşti mi se pare tot mai evident.
Trecem printr-o perioada cumplită, ăsta e adevărul. Nu mai există criterii, nu mai există morală, nu mai funcţionează niciun fel de principiu. Diverşi indivizi foarte determinaţi ajung să aibă acces la putere prin orice mijloace: mint, mituiesc, şantajează, fac înţelegeri murdare, îşi vând prietenii şi rudele. Oameni capabili, practic, de orice. Ăsta e modelul politicianului de azi. Problema e că pe oricare dintre aceşti penali l-ai întreba, ţi-ar răspunde simplu: „OK, şi care e problema?” Aici, în replica asta se ascunde adevărata tragedie. Pentru că unul care face foarte mulţi bani prin metode necinstite, după care plăteşte ca să ajungă în vârful politicii, unde capătă puterea să-şi ascundă faptele, poate pune problema exact în acest fel: „da, am furat dar nu am fost prins, da, am folosit, ca să fac bani, informaţii pe care le-am dobândit în calitate de ministru, da, am făcut presiuni şi trafic de influenţă, dar lucrurile astea nu se pot dovedi, nu am dosar, nu sunt cercetat, prin urmare sunt curat şi sunt mai inteligent decât aia care au fost prinşi, sunt descurcăreţ, sunt abil, ştiu să fac bani, tu care mă critici eşti un zero, nu eşti în stare să faci ce fac eu, care mi-am aranjat copiii pentru toată viaţa lor, tu munceşti pentru un salariu amărât, eu câştig salariul tău pe-un an într-o singură secundă şi ca să n-o mai lungim, modelul meu e de succes, al tău e falimentar".
Spun că aici se ascunde adevărata tragedie, pentru că în faţa unui asemenea discurs nu există replică. Replica ta nu poate veni decât dintr-o perspectiva morală. Ori penalul ajuns la putere nu dă doi bani pe morală. Ca să existe un dialog, ar trebui ca ambele părţi să accepte un anumit sistem de valori. Ori tu vii cu principii morale, iar celălalt îţi râde în nas: „fac ceva pe principiile tale”. Ce poţi să faci într-o asemenea situaţie? Un singur lucru: să taci şi să înduri.
Ceea ce spun eu aici explică parţial de ce nu e bine ca într-o ţară, un anumit partid să aibă prea multă putere. Dar marea masă nu poate pricepe astfel de lucruri. Marea masă votează în necunoştinţă de cauză. Ăsta este tristul adevăr. Aşa se face că acum avem o putere de 70%, care face absolut ce vrea. Aşa se face că avem un parlament înţesat de penali - puterea asta mare de tot îşi permite aşa ceva.
Închei cu un gând trist: nu văd nicio perspectivă - falimentul politicii româneşti mi se pare tot mai evident.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu