Singurul sentiment autentic pe care il poate incerca omul constient este spaima. Privesti un pom inflorit si spui: "ce frumusete!", dar daca ai fi constient te-ai ingrozi, fiindca ti-ai da seama ca in realitate nu stii ce este cu pomul acela. Gandeste-te la un copil care vede pe un perete un paianjen veninos si agresiv. Copilul nu stie ce e cu paianjenul, asa ca se duce si vrea sa-l atinga, dar este muscat. Tu, care te extaziezi in fata pomului inflorit, esti precum acel copil: nu stii nimic despre pom, nu stii daca nu cumva, intr-o buna zi, nu ar putea sa-si intinda crengile catre tine si sa te insface.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta frica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frica. Afișați toate postările
miercuri, 8 ianuarie 2014
luni, 2 iulie 2012
Sinuciderea ca metoda de diferentiere a formelor de relief
Oamenii care locuiesc în vecinătatea mării se
sinucid mai uşor decât cei de la poalele munţilor înalţi. Când iau hotărârea să
o facă, e adevărat, şi unii şi ceilalţi se gândesc la un singur lucru: copiii lor,
care vor rămâne singuri. Dar singurătatea e de multe feluri şi nimeni nu se
teme de ea pentru ea însăşi. Fiecare se teme de un anume fel de singurătate.
Unii se tem de întuneric – forma supremă a singurătăţii, alţii de imposibilitatea
comunicării – consecinţă directă a înţelegerii. Singurul care nu se teme este
Dumnezeu – cel prin excelenţă singur, dar el trăieşte şi lângă mare şi departe
de ea, şi pe vârfurile inaccesibile ale munţilor şi în centrul geometric al deşertului. El trăieşte peste tot, adică
nicăieri şi asta îl aruncă în plin paradox al omnipotenţei, pentru că el nu
poate cunoaşte frica. Dar Dumnezeu nu se poate nici sinucide, precum oamenii
din vecinătatea mării, sau a munţilor înalţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)