Cazul Ionescu

De-a lungul vieții sale păcătoase, Ionescu a făcut tot ce se putea pentru a ajunge la vârsta a treia golit de orice înseamnă suflet. El a fost mereu nemulțumit de tot și de toate, a refuzat să se deschidă în fața celorlalți, a făcut exclusiv ce a vrut, nu a luat nimic în serios, și-a bătut joc de cei care dovedeau sensibilitate, de cei naivi, a luat în derâdere iubirea, credința, a fost, cu alte cuvinte, un om de nimic - în termenii folosiți în cărțile de morală.

Paianjenul si pomul inflorit

Singurul sentiment autentic pe care il poate incerca omul constient este spaima. Privesti un pom inflorit si spui: "ce frumusete!", dar daca ai fi constient te-ai ingrozi, fiindca ti-ai da seama ca in realitate nu stii ce este cu pomul acela. Gandeste-te la un copil care vede pe un perete un paianjen veninos si agresiv. Copilul nu stie ce e cu paianjenul, asa ca se duce si vrea sa-l atinga, dar este muscat. Tu, care te extaziezi in fata pomului inflorit, esti precum acel copil: nu stii nimic despre pom, nu stii daca nu cumva, intr-o buna zi, nu ar putea sa-si intinda crengile catre tine si sa te insface. 

Duhul fericirii

„Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce” zice Cristos în evanghelia lui Ioan. La fel e şi cu fericirea: nu ştii când vine, nici unde dispare. Când o prinzi, trebuie s-o trăieşti la maxim, poate că nu te mai întâlneşti cu ea atât de curând.
Eu, unul, sunt vizitat rar de duhul fericirii, care suflă şi el unde voieşte, precum vântul. Când lipseşte multă vreme, mă gândesc că nu am niciun rost pe pământ. Mă văd ca pe o fiinţă demnă de tot dispreţul şi mă întreb dacă n-ar fi mai bine să dispar.

Propria realitate

Unul din obiceiurile mele care îi enervează pe ceilalţi (pe unii, desigur, dar n-o să dau nume) este că observ ceea ce nu e în regulă înainte de a observa ce e OK. Spre exemplu, dacă merg într-un vârf de munte unde ar trebui să găsesc o natură cam cum era în vremea lui Adam şi în loc de asta dau peste o groapă plină cu fier-beton lăsat acolo de cineva care a vrut să construiască un hotel şi n-a mai avut bani, eu observ acest lucru. Şi nu numai atât: simt un fel de revoltă, îmi vine să urlu şi să înjur, fac poze, le pun pe blog, le trimit la ziare etc. Alţii se întorc cu spatele la groapa respectivă şi privesc peisajul, după care merg acasă şi povestesc ce frumos e acolo, în vârful muntelui.

O alegere

Când şi când, mă apucă aşa, nişte stări de fericire fără obiect şi fără cauză. Pur şi simplu fericire. Există doar trei explicaţii posibile pentru aşa ceva.
1. Dumnezeu este bun. În ciuda tuturor păcatelor mele, a tuturor porcăriilor pe care le-am făcut, vorba ceea, timp de o viaţă de om, El mă iubeşte şi îmi arată asta trimiţându-mi fericiri nemeritate.
2. Dumnezeu este drept. El îmi pregăteşte o pedeapsă pe măsura porcăriilor făcute de mine şi, ca să o simt până-n rărunchi, îmi dă înaintea ei stări de fericire. Pentru că, evident, e mult mai îngrozitor să primeşti una-n moalele capului atunci când eşti fericit decât atunci când eşti nefericit şi obişnuit cu loviturile.

Imposibilitatea fericirii

Nu pot să-i înţeleg pe oamenii fericiţi. Pentru mine, fericirea presupune siguranţa că nu se poate întâmpla nimic rău. Ori, după cum se ştie, răul se petrece cotidian. Mă sui, spre exemplu, în avion şi ştiu că avionul se poate prăbuşi.

Endorfinele și micul dejun. O legătură subtilă

Din când în când, fără niciun preaviz, fără niciun semn, fără nicio explicație, sunt cuprins de o stare de fericire. Mi se pare că toate sunt OK, nu mă gândesc, ca de obicei, că în spatele acestui OK este neapărat ceva rău care pândește și așteaptă, nu mi se mai pare că lucrurile merg înspre un final trist etc. Mi-a spus cineva că aici e vorba de chimie. Mai precis, creierul eliberează endorfine și ele se agață de celule, suprimând orice durere etc.

Chestii agasante cu intelepti batrani

Exista un soi de intelepciune care se revarsa asupra noastra prin intermediul internetului, una de o simplitate dezarmanta si care, la o adica, nu rezista unei analize mai serioase. Ea se manifesta sub forma a tot soiul de istorioare, snoave, pilde, ziceri etc, luate din surse din cele mai variate, dar de cele mai multe ori din gandirea cate unui psihoterapeut sau a cate unui propovaduitor al fericirii si al gandirii pozitive. Iata una dintre ele, ca model:

Un batran intelept sta in fata unei multimi de oameni si spune o gluma. Oamenii rad de se prapadesc. Dupa un timp, inteleptul le spune din nou gluma. Oamenii rad. A treia oara, la auzul glumei rad doar jumatate din cei prezenti. Si tot asa, pana cand nu mai rade nimeni. Atunci inteleptul zice:

- Daca nu puteti rade iar si iar la aceeasi gluma, de ce, atunci, puteti sa plangeti iar si iar pentru aceleasi lucruri? Uitati trecutul si mergeti mai departe!

Casa noua

Ieri, de 1 Mai muncitoresc, am luat cheile. De la casa, evident, casa in care vom locui de-acum inainte, Dumnezeu stie pana cand. Zona superba, verdeata, liniste, aer curat, 10 minute de scoala... Niciodata n-am vazut-o pe Maria atat de fericita. Nu stiu ce sa mai scriu, mai bine pun poze. Uite:

Imprejurimi

Fericirea - o noțiune compromisă

Azi, după şcoală, am fost din nou la Luna Park. Hotărât lucru, în ceea ce mă priveşte, noţiunea de fericire este total compromisă. Nu sunt în stare să mă bucur de nimic, imediat ce apare un prilej de bucurie, iese rapid, ca dintr-o mlaştina, un gând urât, spăimos, rău, care-l anihilează. Cum se suia Maria în ceva, în carusel, în Montagne Russe, în orice chestie învârtitoare, mă invada gândul că e periculos, că uite-acum o să se rupă, că se va întâmpla ceva ireversibil.

Fericirea și chinul

Una din caracteristicile fundamentale ale minții omenești este că ea nu poate cunoaște continuitatea. Tot așa și sufletul. Fericirea este discontinuă, nefericirea la fel. Nu există om care să se bucure de o fericire continuă. Nici chiar călugării ăia mari, care s-au retras din lume, nici ei nu pot să fie fericiți fără întrerupere. De unde pot să știu eu asta? Chiar de la ei, pentru că unii au ținut un fel de jurnale și ele au fost publicate. De exemplu, Siluan Athonitul, cel care a avut dialog cu Dumnezeu și Dumnezeu i-a spus celebra vorbă: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”. Siluan povestește ce fericire incredibilă a putut cunoaște în urma anilor de rugăciune a inimii. Dar tot el povestește ce chin cumplit i-a fost dat să cunoască atunci când Dumnezeu l-a părăsit. El spune că Dumnezeu așa face: întâi te lasă să cunoști fericirea absolută, apoi te părăsește, ca să realizezi ce înseamnă lipsa Lui. Chinul și fericirea alternează pe parcursul vieții omului. Așadar nu există un mod de a trăi fericit. Fericirea continuă este un vis care se împlinește în rai. Dacă ajungi în rai, ai fericirea continuă. Dacă ajungi în iad, ai parte de chinul etern, fără întreruperi. Asta e, în fond, promisiunea lui Cristos: continuitatea.

Cum bate viața filmul

Cine nu a văzut desenele animate cu Donald, Goofy, Tom și Jerry, Yogi Bear etc! Sau cine nu s-a uitat în copilărie măcar pe diverse benzi desenate de genul Pif ori Rahan (mă refer aici la cei de peste 30 de ani - azi copiii se uită la porn intergalactic). Din când în când, personajele de acolo se întâlneau cu o mare bucurie a vieții lor simple: găseau o bucată de friptură, ori un mic adăpost, ceva pe care îl căutau cu disperare și apărea la marele fix. În momentul în care găseau lucrul ăla, căpătau o expresie de fericire tâmpă - trăsăturile se deformau, zâmbetul se lățea pe întreaga figura, ochii căpătau o expresie aparte. Era vorba, în fond, de o caricaturizare, o exagerare grotescă a expresiei de fericire. Nu ți-ai putea închipui că vreun om ar reuși vreodată să fie fericit într-un asemenea mod, adică să capete așa o fizionomie.
Și totuși, mi-a fost dat să întâlnesc acest fenomen aici, la Hannover. Am văzut câteva persoane în mișcare, arborând o expresie de fericire deformantă, pentru care creatorii lui Goofy ar fi fost invidioși. Nu am reușit să fac nicio poză, aș fi avut nevoie de consimțământul acelora și, dacă l-aș fi cerut, poate m-aș fi ales cu ceva priviri crunte. În orice caz, uitându-mă la oamenii ăia, mi-am zis că viața bate nu numai filmul, ci și filmul de animație.

50 de ani

Ce poate fi mai minunat decat sa ai o fetita care te iubeste? "Sa ai doua fetite care te iubesc", ar zice unii. Dar nu sunt sigur ca o fetita in plus te face mai fericit. Daca ar fi asa, trei fetite te-ar face si mai fericit, apoi patru, apoi cinci... Dar cata fericire poate sa suporte omul? Eu unul sunt fericit ca sunt fericit cu Maria. Uite de ce:

Anonimatul

Sa zicem ca intr-o buna zi ma hotarasc sa cheltui niste bani ca sa aduc un cantaret de colinde, sa zicem Hrusca, la nu stiu ce festival a copiilor. Il contactez, imi spune ce bani vrea, eu sunt de acord, il platesc, vine, canta, pleaca. Nu stie nimeni in afara de el ca eu sunt cel care am platit. Numele meu nu apare pe vreun afis, nu tin discursuri etc. Dar copiii sunt incantati ca le-a cantat Hrusca. Se pune intrebarea: oare ar trebui ca eu sa consider banii aceia bani pierduti? 

Fericirea inexplicabila

Am mers mai devreme pana la coltz dupa apa si paine. Pe drum, m-a palit o stare de fericire inexplicabila. Mi s-a mai intamplat asta cateodata, in momente neasteptate, fara nicio explicatie plauzibila. Mereu mi-am adus aminte de Cioran care vorbea la randu-i despre astfel de episoade. Si asta ma nelinisteste oarecum, pentru ca poate fi vorba despre un simptom al bolii lui Cioran. Ma refer la existenta lui ca boala. Poate ca e vorba, insa, de un raspuns pozitiv, vindecator, creator de echilibru, pe care-l da Dumnezeu ruminatiei depresive de care sunt cuprins de o buna bucata de vreme. Poate ca vazand Dumnezeu cum rostogolesc eu prin minte numai idei negative, imi trimite cate o fericire de genul asta, pentru ca macar sa nu uit cum e.