Fericirea inexplicabila

Am mers mai devreme pana la coltz dupa apa si paine. Pe drum, m-a palit o stare de fericire inexplicabila. Mi s-a mai intamplat asta cateodata, in momente neasteptate, fara nicio explicatie plauzibila. Mereu mi-am adus aminte de Cioran care vorbea la randu-i despre astfel de episoade. Si asta ma nelinisteste oarecum, pentru ca poate fi vorba despre un simptom al bolii lui Cioran. Ma refer la existenta lui ca boala. Poate ca e vorba, insa, de un raspuns pozitiv, vindecator, creator de echilibru, pe care-l da Dumnezeu ruminatiei depresive de care sunt cuprins de o buna bucata de vreme. Poate ca vazand Dumnezeu cum rostogolesc eu prin minte numai idei negative, imi trimite cate o fericire de genul asta, pentru ca macar sa nu uit cum e.

Dar desigur ca oamenii de stiinta vor rade de asemenea idei. "Cum adica - vor spune ei - tu nu stii ca fericirea se datoreaza endorfinelor? Ele sunt eliberate de indata ce esti intr-o stare extrema, datorita lor nu mai simti durerea" etc. "Aha! Deci e vorba de endorfine. Dar de ce sunt eliberate ele? Si cine a pus la punct mecanismul asta? Faptul ca asociem fericirea cu eliberarea de endorfine explica lucrurile? Ma poate face sa pricep de ce exista nefericire, de ce exista endorfine si de ce din cand in cand ele sunt eliberate? Imi poate explica vreun om de stiinta de ce avem endorfine in creier in loc sa fim imuni la durerea de orice fel? De ce exista raul pe lume?" Asadar pentru mine explicatia asta e zero si va ramane de-a pururi zero.

Am insa si o varianta de explicatie pentru fericirile astea inexplicabile. Ma gandesc cum am stat eu cinci zile la Breaza, mancand si band, dormind, apoi iarasi mancand si band. Ma vad la masa, cu Gogol, aratand amandoi ca niste cimpoaie, cu tone de mancare si bautura in fata, la care ne uitam cu dezgust. Au fost zile in care niciunul dintre noi nu s-a gandit - cel putin eu nu am facut-o - la sufletul lui, la cele sfinte, la dragoste, la adevar...cinci zile inchinate imbuibarii simple. Ei bine, poate ca fericirea de azi a venit ca urmare a satisfactiei ca Dumnezeu m-a iertat si de data asta. Poate ca e un semn al dragostei lui Dumnezeu, pe care nu trebuie sa o explicam nicicum.