Fericirea inexplicabila

Am mers mai devreme pana la coltz dupa apa si paine. Pe drum, m-a palit o stare de fericire inexplicabila. Mi s-a mai intamplat asta cateodata, in momente neasteptate, fara nicio explicatie plauzibila. Mereu mi-am adus aminte de Cioran care vorbea la randu-i despre astfel de episoade. Si asta ma nelinisteste oarecum, pentru ca poate fi vorba despre un simptom al bolii lui Cioran. Ma refer la existenta lui ca boala. Poate ca e vorba, insa, de un raspuns pozitiv, vindecator, creator de echilibru, pe care-l da Dumnezeu ruminatiei depresive de care sunt cuprins de o buna bucata de vreme. Poate ca vazand Dumnezeu cum rostogolesc eu prin minte numai idei negative, imi trimite cate o fericire de genul asta, pentru ca macar sa nu uit cum e.