"Traian T. Cosovei a murit". Aceste cuvinte pe care le-am auzit ieri seara, cand am deschis televizorul, m-au facut sa ma asez si sa plang. Si nu o sa explic nici de ce a trebuit sa ma asez si nici de ce a trebuit sa plang. E de-ajuns sa relatez intamplarea asta, simplu, fara fasoane, fara cuvinte mari.
Am pus aici un link cate una dintre poeziile lui Cosovei care m-au tulburat in anii din urma si care acum mi se arata brusc intr-o cu totul alta perspectiva.
Si, inainte de a inchide calculatorul si a ma duce sa beau un pahar de vin cu gandul la Traian T. Cosovei, iata, urc poezie lui intitulata "Requiem", pe care citind-o, poate va veti duce sa descarcati "Ninsoarea electrica".
Requiem
Taica-meu si-a vindut si apa din fintinaca sa ma scape de singuratate
(asta v-o spun pentru ca am un var care lucreaza
la statia de benzina),
si cu toate astea ne simteam cu totii
ca intr-un ascensor oprit intre etaje
(intr-o vreme ne indeletniceam cu cercetarea duhurilor)
si singuri, apasind,
apasind pe butoane, lovindu-ne cu coatele
izbindu-ne de pereti ca fluturii, noaptea, de luna.
Viata isi continua cursul normal
intr-o tacere intrerupta numai
de zgomotul cocosilor de tinichea
rasuciti de vint pe acoperisuri.
Mai erau salile de dans invaluindu-ne cu o presimtire
de iarna
(si fetele din coltul strazii, ascutite
ca niste trimbite de arama: tu tutu tu tu tutu tu...).
Nici un anotimp, doar acesta
(apasind, apasind pe butoane,
izbindu-ne de pereti),
nici o alta liniste, doar a mea.
Apoi veniti voi, incaperi prea inguste
pentru a fi bintuite de stafii,
acoperiti-ma,
voi, ursi polari, fantasme, veniti si adapostiti-ma de vocea
cu care imi strig tacerea pe nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu