Mici intamplari cu animale (184)

Eram prieten cu pădurarul şi treceam destul de des pe la casa lui. Nu era departe nici de orăşelul în care locuiam pe atunci, şi era aşezată frumos sub streaşina pădurii, iar oa­menii din ea îmi erau dragi. Aşa am putut petrece de aproape şi ceea ce s-a întîmplat acolo într-o vară.

Copiii pădurarului, vînător, au moştenit de la tatăl lor interesul faţă de animale şi şi-au făcut o adevărată menajerie. Erau acolo, cu aprobarea tatălui şi spre nemulţumirea ma­mei, cînd pui de vulpe, cînd de bursuc, arici, veveriţă în cuşcă, cobai, şoareci albi, iepuri de casă, bufniţă şi cîte altele. Intr-o colivie mare îşi aveau locaşul două turturele domesti­cite din neamul rîzătoarelor (Streptopelia risoria), care ieşeau şi reveneau în voia lor, scoteau pui.

Intr-o primăvară în cuibul din colivie se aflau doi pui. Cînd aceştia erau ca de o săptămînă, copiii, hoinărind prin pădure, au dat de un cuib de porumbel gulerat (Columba palumbus), cam la marginea pădurii. Cuibul primitiv, clădit doar din cîteva crăci, era pe umărul unei crengi mai groase dinspre vîrf. Ca să se poată apropia mai uşor de cuib, avînd în gînd să-l ţină sub observaţie, copiii au făcut o cărăruie prin tufăria dimprejur. Perechea de porumbei pleca, venea neliniştită, se aşeza pe lîngă cuib, privea atent băieţii care făceau zgomot pe jos.

A doua zi copiii au mers la control. Au găsit uşor cuibul, au stat, au pîndit; s-a arătat numai unul dintre porumbeii bă­trîni. Stătea pe o cracă şi privea la cuib, apoi, speriat, a plecat. N-a mai venit. A treia zi cuibul era părăsit, bătrînii nu s-au mai ivit. S-au sfătuit cei doi mici iubitori de animale şi au hotărît să cerceteze ce-i în cuib. S-a urcat cel mai mărişor şi a găsit doi pui, unul mort, celălalt cu un strop de viaţă în el. Au făcut judecată bună şi au luat hotărîre bună. Perechea de porumbei şi-a văzut descoperit cuibul, treabă şi larmă de om prin apropiere şi l-au părăsit cu pui cu tot, lăsîndu-i în ştirea sorţii, adică să moară de foame. Apoi hotărîrea bună: puiul care mai mişca era cam de aceeaşi vîrstă cu puii turturelelor de acasă; să-l ducă, poate îl vor primi.

Au coborît şi au dus în pălărie puiul beteag, pe care l-au aşezat în cuibul turturelelor, alături de cei doi ai casei. Se­măna şi nu prea cu puii turturelelor, era mai mărişor şi puful avea pene mai albăstrui. Ce vor face oare turturelele cu puiul străin? Il vor bate, îl vor lepăda din cuib şi din cuşcă, îl vor omorî ? Tot pierea necăjitul şi dacă îl lăsau în cuibul din pădure.

Altfel s-a întîmplat. Perechea de turturele, zburătăcită pînă au umblat copiii pe la colivie, cînd s-a întors părea cam mirată. Se răsuceau cele două în jurul puilor, îi priveau cînd cu un ochi cînd cu celălalt, părea că înţelegeau ceva. Au stat mult aşa în cumpănă. Puiul străin s-a cuibărit lîngă ceilalţi, abia mai deschizînd pe jumătate ochii obosiţi. Cei de acasă de la ei l-au suferit, apoi au început să ceara de mîncare, iar turturelele au început să verse din guşă hrană în gîtlejul puilor. Cei voinici au fost mai harnici, străinul stătea ca leşinat. Şi atunci s-a întîmplat un lucru ciudat, pe care mi l-a povestit pădurarul. Una dintre turturele a început să lovească uşor cu ciocul în ciocul beteagului, ca şi cînd l-ar fi îndemnat să mă­nînce şi el. Abia şi-a putut potrivi ciocul în cel al uneia dintre turturele, dar apoi hrana a ştiut să o înghită avid; şi îndată a mai cerut. Incet-încet s-a trezit sîmburele de viaţă care mai pîlpîia slab în el; a doua, a treia zi puiul străin era vioi ca si ceilalţi, şi a crescut hrănit cu credinţă de maşterii buni, care îl împresurau cu grija şi atenţia lor şi după ce penele crescute îl dovedeau de neam străin.

A ieşit şi guleratul din cuşcă la primele încercări de zbor ale fraţilor, a stat alături pe spinarea acoperişului şi s-a întors şi el cuminte în colivie. Pînă într-o zi cînd, zburînd bine, a făcut un ocol deasupra casei, a mai făcut unul larg pînă deasu­pra pădurii, apoi s-a întors acasă dar n-a mai intrat în colivie; stătea pe spinarea casei nemişcat, ca si cînd ar fi ascultat ceva dinspre pădure. S-a avîntat, a plecat în lumea lui, nu s-a mai întors.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor