Imparatia oglinzilor strambe (7)

În care împăratul le vorbeşte pajilor despre „o problemă de stat extrem de importantă"

  Tronul aurit era bătut tot cu nestemate. Olga şi Aglo nu se uitau însă la pietrele acestea sclipitoare, ci la o cheie mare atîrnată deasupra tronului. Cheia de la lanţurile lui Neteirp

   

    — Iată despre ce este vorba — începu împăratul, instalîndu-se comod pe tron. Nimeni nu ştie cîte oglinzi sunt în îm­părăţia mea. Astăzi, tu, pajule, m-ai ajutat să rezolv o parte a problemei. Ştiu acum că în cele o sută de pieţe ale împărăţiei mele sunt în total zece mii de oglinzi. Bine-bine, dar oglinzi dintr-astea nu se găsesc numai în pieţe! Sunt şi în palat, şi pe străzi, şi în casele supuşilor mei. Fiecare împărat trebuie să devină vestit şi nemuritor prin ceva. Îţi dai tu seama, pajule, ce problemă măreaţă sunt chemat să rezolv eu? Urmaşii mei vor fi mîndri de Topsed al VII-lea, care pentru prima dată în istorie a reuşit să numere toate oglinzile împărăţiei! Eşti tu oare gata, pajule, să iei parte la rezolvarea acestei probleme atît de importante?

Pajul cu aluniţă pe obrazul drept îl privea pe împărat şi abia îşi stăpînea zîmbetul.

—  Voi porunci chiar astăzi să vi se dea, ţie şi lui Gelo, cele mai frumoase odăi din tot palatul — continuă Topsed. Veţi primi o leafă mare, aceeaşi leafă pe care o primesc curte­nii de cel mai înalt rang.

Pajul cu aluniţă pe obrazul stîng îl privi ştrengăreşte pe celălalt paj şi zise:

      —    Maiestate, nu s-ar putea ca leafa să ni se plătească în ciocolată?

      —    În ce? întrebă mirat împăratul.

      —    In ciocolată, maiestate.

     —  Hm... Da, bineînţeles, ciocolată cîtă doriţi, bomboane, prăjituri, îngheţată şi orice fel de dulciuri.

     —  Primeşte, Olga! Iţi plac doar atît de mult dulciurile! Olga, supărată, îşi trase prietena la o parte.

      —    Cred, maiestatea voastră... — începu ea, dar Aglo o întrerupse brusc:

     —  Maiestate, ne propuneţi ceva foarte serios. Tocmai de aceea daţi-ne voie să ne sfătuim între noi.

—    Mă rog — zise împăratul.

Aglo o luă pe Olga de mînă şi o duse la o oarecare depăr­tare de tron.

—    Ce-ai vrut să-i spui împăratului, Olga?

       —      Că toată propunerea asta a lui e o treabă prostească şi fără niciun rost!

—      Bănuiam! exclamă Aglo în şoaptă.

—      Mai bine s-ar gîndi cum să uşureze traiul muncitorilor!

       —      Dacă o să-i spui asta, va porunci să fim ferecate în lanţuri!

       —      Dar gîndeşte-te că e o ocupaţie prostească! Nu mă pot preface, Aglo!

Aglo clătină din cap:

      —      Dacă te-ar auzi cineva, ar zice că eşti cea mai cinstită fetiţă din lume. Vorbeşti ca şi cum în viaţa ta n-ai fi spus o minciună!

—      Să ştii, Aglo, că n-am minţit niciodată!

—      Oare? Mi-aduc perfect de bine aminte cum stăteai odată şi citeai nişte poveşti. Cînd se apropia bunica ta, acopereai po­veştile cu manualul de geografie şi te prefăceai că-nveţi. Aşa e?

Olga se făcu roşie ca focul, iar ochii i se umplură de la­crimi.

     —     Într-adevăr, aşa e, Aglo — zise ea cu jumătate de gură. Şi mi-e tare ruşine că mă purtam atît de urît.

     —     Da’ repede te-ai mai schimbat! bolborosi Aglo. Olga îşi ieşi din sărite:

    —     Nu ţi-oi fi închipuind cumva că m-am schimbat numai fiindcă am nimerit în împărăţia asta respingătoare? Dacă n-ar fi fost Neteirp, n-aş mai fi rămas o clipă aici!

—  Ciudat e însă că de-abia ai păşit peste rama oglinzii fermecate, că ai şi devenit cu totul alta.

—    Fiindcă te-am văzut pe tine şi...

—    Vrei să spui poate că te-ai văzut pe tine însăţi!

—    Fie şi aşa!... Şi fiindcă te văd pe tine, mă văd pe mine, adică mă simt, cum îţi spuneam, atît de ruşinată.

      —     Bun. Dar cum sa-l salvăm pe Neteirp? întrebă Aglo, dusă pe gînduri.

      —     Hei, pajilor! se auzi vocea lui Topsed. Cam prea mult vă sfătuiţi!

     —     Primesc propunerea maiestăţii voastre, cu o singură condiţie — zise pajul cu aluniţă pe obrazul drept

—     Hm... îndrăzneşti să-mi pui condiţii?

      —     O condiţie neînsemnată, maiestate. Ceva ce nu vă costă absolut nimic.

—    Te-ascult, pajule.

      —   In Turnul morţii se află închis un băieţaş, un muncitor de la fabricile de oglinzi. Îl cheamă Neteirp. Mîine dimineaţă trebuie să fie executat. Rog pe maiestatea voastră să-l graţieze.

Topsed al Vll-lea sări ca ars. În ochii lui de peşte se putea citi o mînie cruntă.

     —   Te-amesteci în treburi periculoase, pajule! răcni el, agitînd în văzduh mîna-i scurtă şi dolofană. Nu pot graţia criminalii după pofta ta! Am executat o grămadă dintr-ăştia! Şi, afară de asta, nu-i pot suferi pe muncitorii de la fabricile de oglinzi!

      —   Socotiţi că e vorba de un criminal, maiestate? Nici po­meneală de aşa ceva! E un băiat mic şi chinuit.

     —  Nu ştiu! Asemenea fleacuri nu mă interesează! Nu cred decît ceea ce-mi raportează ministrul meu Rutluv.

Olga, aducîndu-şi aminte de spusele mătuşii Agard, zise cu aprindere:

      —    Am auzit că pe Rutluv nu-l interesează nimic altceva decît să asuprească din ce în ce mai mult poporul, ca să-şi umple mai vîrtos sacii cu aur! Rutluv e stăpînul fabricilor de oglinzi şi, în acelaşi timp, e şi ministru, maiestate. Tocmai de aceea născoceşte el diferite legi care-i apără interesele.

Împăratul îl privi bănuitor pe paj:

     —   Hm... De unde ştii toate astea? Ia spune-mi, pajule, cum se numeşte oraşul în care ai crescut?

      —   Oraşul acesta se numeşte... Obrajii Olgăi se împurpurară de emoţie. Tăcu o secundă şi continuă: O, este cel mai frumos oraş din lume, maiestate!

Chipul împăratului se schimonosi brusc şi capătă o expre­sie de furie nestăvilită. Intr-o secundă, Topsed al Vll-lea sări de pe tron şi, legănîndu-se ca o raţă, începu să alerge prin sală:

       —     Voi declara război oraşului vostru! Auzi tu? Îmi plac foarte mult luptele, pajule!... Văzînd că pajul se uită la el zîmbind, împăratul se opri locului şi întrebă: De ce zimbeşti, pajule?

—     Mi-am adus aminte de o fabulă, maiestate.

—     Care fabulă? Nu cunosc niciun fel de fabule!

       —     E o fabulă în care-i vorba despre un elefant şi o javră de căţel, maiestate.

—     Ei, şi?

       —     Trecea odată pe stradă un elefant şi, pe neaşteptate, l-a atacat un căţel.

—     Ah, ce căţel viteaz!

       —     Elefantul însă îşi vedea de drum şi nici nu lua în seamă lătratul căţelului.

—     Tîmpit căţel! Trebuia să-l muşte pe elefant!

—     In cazul acesta, elefantul l-ar fi strivit, maiestate.

     —   Nu pricep la ce tot îmi îndrugi aici poveşti cu cîini, pajule, în timp ce eu îţi vorbesc despre război! Războiul aduce glorie şi venituri!

      —     Războiul aduce nenorociri şi distrugere! Toţi oamenii, în afară de cei foarte răi, vor să trăiască în bună pace!

       —     Neapărat voi declara război oraşului vostru! strigă şi mai tare împăratul.

       —     Dar va fi un război dintre o javră de căţel şi un elefant! răspunse Olga, supărată.

—     Cum? Nu pricep nimic!

Pe loc, Aglo se amestecă în vorbă:

—     Maiestate, ne-am îndepărtat de problema principală, de oglinzi.

Împăratul o porni şontîc-şontîc spre tron şi se prăbuşi greoi pe perne, bălăbănindu-şi picioruşele.

— N-am de gînd să primesc condiţia ta, pajule. Pajul cu aluniţă pe obrazul drept căzu pe gînduri.

—     Atunci, poate, aş putea s-o rog pe maiestatea voastră să amîne execuţia cu cîteva zile?

—     Hm... Dar asta, oricum, nu-l va salva pe muncitorul tău. Deci fie cum vrei tu. Sunt gata să amîn execuţia cu o săptămînă. Tot va muri pînă atunci de foame şi de sete. Prin ur­mare, începeţi numărătoarea oglinzilor. Dacă vreţi, pentru de­plasările prin împărăţie, puteţi lua una din caleştile mele.

—     Sunteţi prea bun, maiestate.

Împăratul, cu un aer îngăduitor, mîngîie obrajii pajilor. Deoarece mîinile îi erau prea scurte, fu nevoit să se ridice pen­tru treaba asta în vîrful picioarelor.

—    Ce băieţi simpatici sunteţi! Totuşi trebuie să fiţi nişte mincinoşi şi nişte golani fără pereche! Grozav îmi plac ase­menea băieţi! Ia staţi puţin. Nu cumva vă închipuiţi că sunteţi mai frumoşi decît mine? Hai? Vă citesc gîndurile în ochi! Ia veniţi încoace!

Împăratul îi conduse pe paji spre o oglindă uriaşă, şi feti­ţele văzură dintr-odată cu totul alt împărat, un om frumos, iar alături de el, două sluţenii în costume de paji.

—  Ei, ce ziceţi? întrebă rîzînd Topsed al VII-lea. Iar acum, căraţi-vă şi să vă amintiţi întotdeauna cît de frumos e împă­ratul vostru.

Olga şi Aglo se îndreptară spre uşă.

—   O clipă — îi opri împăratul. Cît timp veţi face numă­rătoarea oglinzilor, aş vrea să mă dedic ocupaţiei mele pre­ferate. Cifrele sunt pasiunea mea. Ia spune, pajule, nu mi-ai putea găsi vreo problemă pe care să n-o cunosc? Aş vrea însă ceva... cum să zic... numai pînă la douăzeci. Am de rezolvat importante probleme de stat şi n-am voie să-mi obosesc prea mult creierul.

Pajul cu aluniţă pe obrazul drept rămase o clipă pe gînduri.

—     Cu plăcere, maiestate. Iată: un netot a numărat timp de două zile, şi pînă la urmă n-a fost în stare să numere opt­sprezece oglinzi...

—     Stai — îl întrerupse împăratul, privindu-l bănuitor. Oglinzile le număr eu! De ce atunci ai zis „un netot"?

—     Vai de mine! Aşa sună problema. Dar dacă nu vă place, putem înlocui netotul printr-un înţelept. Aşadar, un înţelept a numărat timp de două zile optsprezece oglinzi. În prima zi a numărat de două ori mai puţin decît a doua zi. Se pune întrebarea: cîte oglinzi a numărat în prima zi, şi cîte a doua zi? Aţi notat, maiestate?

—     Da, e o problemă foarte interesantă... Iar acum, duceţi-vă şi cereţi slugilor noastre tot ce vă trebuie.

—   N-avem nevoie de slugi. Doar dacă ne îngăduiţi, maies­tate, v-am cere ca bucătăreasa dumneavoastră, mătuşa Agard, să fie mereu alături de noi.

—  N-am auzit niciodată de numele ăsta. Şi nu pricep: la ce vă trebuie o bucătăreasă murdară? Mă rog, dacă asta e dorinţa voastră, fie şi aşa.

...Seara, cînd fetiţele luau masa, mătuşa Agard îi spuse în­grijorată Olgăi:

—   Văd că nu mănînci nimic. Nu cumva te-ai îmbolnăvit, fetiţo? Ia te uită cu cîtă poftă mănîncă sora ta.

—     Sunt sătulă, mătuşă Agard. Iar tot ce vezi pe tava asta, am să-i duc lui Neteirp. E atît de bolnav şi de slab!

—   Draga mea! Pricep acuma de ce nu mănînci! exclamă mătuşa Agard. Nu cumva îţi închipui că împăratului o să-i lipsească gustarea de dimineaţă dacă o să iau ceva din cămară şi pentru bietul Neteirp? Jur pe toate oglinzile strîmbe ale împărăţiei că mîine-poimîine Topsed al nostru o să crape de atîta ghiftuială. Mănîncă numaidecît! Auzi? Ei, cu cine vor­besc eu?... Şi în Turnul morţii, cînd ai de gînd să te duci?

—     Chiar în noaptea asta... Vorba e dacă o să ne lase străjile să intrăm înăuntru...

—     Ei, asta-i bună! Sunteţi doar pajii împăratului!

—     Să-ncerce numai să nu ne lase! zise Aglo, prinzînd curaj. Le-arăt cu lor!

Olga o privi mirată, zîmbi şi clătină din cap.

Cap6  Cap8