UNDO

"Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!

Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie."

Aşa este descrisă în Vechiul Testament crearea omului. Pur şi simplu, Dumnezeu a decis să-l facă, dar nu oricum, ci după chipul şi asemănarea Lui. Există o întreagă literatură pe tema distincţiei dintre "chip" şi "asemănare", dar nu acesta este subiectul articolului meu. Pe mine mă interesează una dintre componentele asemănării dintre om şi Dumnezeu: veşnicia. 
Lucrurile sunt cât se poate de simple: Dumnezeu este etern, la fel este şi sufletul omului. Diferenţa e că Dumnezeu este etern pentru că aşa este El, pe când sufletul omului este etern pentru că aşa l-a făcut Dumnezeu.
Poate că pentru unii diferenţa asta este neimportantă. Mie mi se pare că este fundamentală. Pentru că nu-i oferă omului nicio şansă: el este condamnat să existe de-a pururi, indiferent în ce formă, în trup, în afara lui, nu ştiu şi nu mă interesează; dar nimeni nu l-a întrebat dacă este sau nu de acord cu asta, exact aşa cum nimeni nu m-a întrebat pe mine dacă vreau să mă nasc şi nimeni nu mă întreabă dacă vreau să mor.
Există oameni care nu mai vor să trăiască. Ei îşi pun capăt zilelor şi pleacă din această viaţă, dar continuă să existe, după cum ne spune Biserica. Sufletele lor sunt azvârlite direct în Iad, pentru că sinuciderea nu se iartă nicicum. Prin urmare, acei oameni probabil că regretă că nu au ales să îndure, în viaţă fiind, toate acele chinuri care i-au determinat să se sinucidă. 
Dar există şi din cei care vor să dispară cu totul, să iasă din joc, să-i poată spune lui Dumnezeu: "ştii ce, bătrâne, lasă-mă-n pace, eu nu vreau să mai exist nicicum, nici ca om, nici ca suflet în Rai sau în Iad; vreau să mă ştergi din toate catastifele, să faci să fie ca şi cum nu m-aş fi născut, pentru că tu poţi asta, eşti atotputernic; nu m-ai întrebat dacă vreau să fiu parte din puzzle-ul pe care l-ai construit, aşa că am dreptul să-ţi cer să apeşi pe butonul UNDO în ce mă priveşte".
Ei bine, cine simte asta este un om sfârşit, pentru că îşi percepe mizerabila soarta de creatură eternă. Dumnezeu ne-a obligat să purtăm veşnicia, fără să ne întrebe dacă suntem de acord să ducem aşa o povară, şi asta mi se pare nedrept.