Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(1)

Cum a fost salvată lumea

Constructorul Trurl meşteri odată o maşină în stare să facă orice lucru al cărui nume începea cu litera n. Când fu gata, o puse să facă, de probă, nişte nasturi şi nişte năpârstoci, pe care-i înşiră pe o numărătoare, făcută tot de ea, apoi nişte năvoade, nişte nicovale şi alte numeroase năzbâtii. Ea execută întocmai cele cerute, dar pentru că Trurl nu era încă sigur de ea, o puse să mai facă şi alte felurite nimicuri şi năzdrăvănii: nişte nasuri, nişte neutroni, pe urmă nişte nimfe, ba chiar natrium. Pe acesta din urmă nu se pricepu să-l facă, şi Trurl, foarte necăjit, îi ceru lămuriri.

— Nu ştiu ce-i asta – zise maşina. N-am auzit de aşa ceva.

— Cum aşa? Doar e sodiu. Un fel de metal, un element...

— Dacă îi spune sodiu, atunci e cu s, iar eu ştiu să fac numai lucruri care încep cu n.

— Dar pe latineşte îi spune natrium.

— Iubitule – îi spuse maşina – dacă aş putea să fac toate lucrurile care încep ca n în toate limbile posibile, atunci aş fi Maşina Care Poate Totul Pentru Tot Alfabetul, pentru că un lucru oarecare, într-o anumită limbă străină, are, fără îndoială, şi un nume care începe cu n. Nu se poate face orice după cum vrei, iar eu nu pot face mai mult decât m-ai învăţat. Aşa că n-am să fac nici sodiu.

— Bine – zise Trurl şi-i ceru să facă un cer(1).

Maşina făcu îndată unul, nu prea mare, dar cu totul şi cu totul albastru. Trurl îl invită apoi pe meşterul Clapauţius, îl prezentă maşinii lăudându-i într-atât calităţile, încât Clapauţius se cam supără. Îl rugă pe Trurl să-i dea voie să-i comande şi el ceva maşinii.

— Te rog – îi spuse Trurl – dar trebuie să fie ceva cu n.

— Cu n? întrebă Clapauţius. Bine. Să facă atunci ştiinţa(2).

Maşina începu să huruie şi numaidecât piaţa din faţa casei lui Trurl fu năpădită de savanţi; unii se luau de păr, alţii scriau de zor în nişte cărţi groase, iar alţii le smulgeau cărţile şi le făceau ferfeniţă; mai încolo se zăreau ruguri aprinse, pe care se chinuiau martirii ştiinţei; pe alocuri parcă urla ceva, se ridicau fumuri ciudate ca nişte ciuperci, iar întreaga mulţime vorbea în acelaşi timp, încât nu puteai desluşi nimic; unii redactau memorii lungi, apeluri şi alte documente, iar mai la o parte, sub picioarele celor ce urlau, stăteau câţiva bătrâni şi scriau fără contenire, cu multă migală, pe vechi hârtii îngălbenite.

— Ei, ce zici, aşa-i că nu-i rău? – strigă mândru Trurl. Este leit ştiinţa, trebuie să recunoşti!

Clapauţius însă nu era mulţumit.

— Da de unde! Gloata asta înseamnă pentru tine ştiinţa? Ştiinţa e cu total altceva.

— Bine, spune tu ce înseamnă şi maşina o s-o fabrice îndată! – se oţărî Trurl.

Dar Clapauţius nu ştia ce să spună; se hotărî, până la urmă, să ceară maşinii să dezlege două probleme, iar dacă le va dezlega, va recunoaşte că este ceea ce trebuie să fie. Trurl se învoi şi Clapauţius îi ceru să facă inversul(3).

— Inversul! – strigă Trurl. A mai auzit cineva ce-i aia inversul?

— Cum nu? E opusul a ceea ce e totul – răspunse liniştit Clapauţius. A întoarce pe dos, n-ai auzit despre asta? Ei, nu te mai preface! Hei, maşină, apucă-te de treabă!

Dar maşina şi începuse să lucreze. Făcuse mai întâi antiprotoni, apoi antielectroni, antineutroni, şi lucrase atât de spornic, încât se adunase o cantitate nemăsurată de antimaterie, din care începu să se formeze încet o antilume, ca un nor strălucind ciudat pe cer.

— Hm – mormăi forate nemulţumit Clapauţius – ăsta să fie inversul? Să zicem că da... Treacă de la mine... Dar acum am să-i dau o a doua problemă. Maşină! Îţi poruncesc să faci Nimicul!

Mult timp maşina nici nu se mişcă. Clapauţius începu să-şi frece mâinile satisfăcut, iar Trurl îi spuse:

— Ei, şi ce-i cu asta? I-ai spus să nu facă nimic, şi nu face nimic!

— Nu-i adevărat. I-am spus să facă Nimicul, ceea ce e cu totul altceva.

— Asta-i bună! A face Nimicul şi a nu face nimic e totuna.

— Da' de unde! Trebuia să facă Nimicul, iar ea n-a făcut nimic, deci am câştigat. Fiindcă Nimicul, preaînţeleptul meu coleg, nu e un nimic ca oricare altul, un produs al lenei şi inactivităţii, ci Neantul activ, adică unica, perfecta, omniprezenta, suprema Nefiinţă în neprezenta sa persoană!

— Ai să-mi zăpăceşti maşina! – ţipă Trurl, dar îndată se auzi glasul ei de aramă:

— Nu vă mai, certaţi! Ştiu foarte bine ce e Nefiinţa, Neantul sau Nimicul, fiindcă toate astea încep cu litera n, ca şi Neexistenţa. Mai bine uitaţi-vă împrejur să mai vedeţi lumea cât există, că acuşi o să dispară...

Cei doi constructori amuţiră. Maşina începu într-adevăr să facă Nimicul, dar cu totul altfel decât şi-ar fi închipuit ei. Ea îndepărta pe rând din lume diferite lucruri, care încetau să mai existe, de parcă nicicând n-ar fi existat. Desfiinţase deja nălăriile, nogoşarii, nebunariţele, năsărâmbele, normolocii, nedinţele şi nugumarii. Uneori părea că în loc să reducă, să micşoreze, să arunce, să îndepărteze, să distrugă şi să scadă, dimpotrivă, ea adaugă şi măreşte, fiindcă lichidase, una după alta, negustul, necomunul, necredinţa, nesaturarea, neîndestularea şi neputinţa.

— Vai, vai! – exclamă Trurl. Numai să nu iasă ceva rău din toate astea...

— Potoleşte-te! – zise Clapauţius. Doar vezi bine că ea nu fabrică Neantul General, ci numai Neprezenţa lucrurilor al căror nume începe cu n; n-o să se întâmple nimic pentru că nici maşina asta a ta nu e bună de nimic!

— Aşa ţi se pare doar – răspunse maşina. Am început, ce-i drept, cu tot ceea ce începe cu n, pentru că numele îmi erau familiare. Dar una e să faci un lucru şi alta e să-l strici, să-l distrugi. Pot să desfiinţez totul din simplul motiv că ştiu să fabric totul, iar acel tot care începe cu litera n, deci şi Nefiinţa, este pentru mine un fleac. Îndată o să dispăreţi şi voi şi n-o să mai fie chiar nimic, aşa că te rog, Clapauţius, să recunoşti repede că sunt cu adevărat universală şi îndeplinesc comenzile aşa cum se cuvine, altfel o să fie prea târziu.

— Dar bine... începu cu teamă Clapauţius şi în clipa aceea observă că, într-adevăr, încep să dispară şi diferite lucruri care nu încep cu n: cambuze, pumniţe, ştergaşe, muşcăciori, rimuneţe, trăpuni şi pantome.

— Stai! Opreşte-te! Retractez ce-am spus! Termină! Să nu faci Nefiinţa! – strigă cât îl ţinea gura Clapauţius.

Dar până să se oprească maşina mai dispărură grăşacii, plojmiţele, filidronii şi zamrele. Lumea arăta groaznic. Cel mai mult avusese de suferit cerul: abia se mai vedeau, ici şi colo, câteva punctuleţe de stele. Nici urmă de minunaţii muşcăciori şi răpştănuşi care înfrumuseţaseră până atunci bolta cerească!

— O, cerule mare! – strigă Clapauţius. Unde sunt oare cambuzele? Unde sunt iubitele mele mărcuţe? Unde sunt blândele pantome?!

— Nu mai sunt şi nu vor mai fi niciodată – răspunse liniştită maşina. Am executat sau mai degrabă am început să execut ceea ce mi-ai ordonat...

— Ţi-am ordonat să faci Neantul şi tu... tu...

— Clapauţius, sau eşti prost sau faci pe prostul – zise maşina. Dac-aş fi făcut dintr-o dată Neantul, totul ar fi încetat să existe, deci nu numai Trurl şi cerul, şi Cosmosul, şi tu, şi chiar şi eu. Atunci cine anume şi cui ar fi putut spune că ordinul a fost îndeplinit şi că sunt o maşină destoinică? Şi dacă nimeni nu spune asta nimănui, cum aş putea eu, care de asemenea n-aş mai fi, să obţin satisfacţia ce mi se cuvine?

— Fie precum zici, să nu mai vorbim despre asta – spuse Clapauţius. Nu mai vreau nimic de la tine, maşină dragă, te rog numai, fă-mi nişte mărcuţe, fiindcă fără ele viata mi-e tare tristă...

— De astea nu ştiu să fac, fiindcă mărcuţele încep cu m – zise maşina. Desigur, pot să fac la loc negustul, neştiinţa, neputinţa, neiubirea, neliniştea, necredinţa, neîndestularea, dar când e vorba de alte litere te rog să nu aştepţi nimic de la mine.

— Dar eu vreau să am mărcuţe! – ţipă Clapauţius.

— Degeaba, mărcuţe nu pot face – zise maşina. Dar ia uită-te la lume şi vezi cât este de plină de tot felul de găuri mari şi negre, de Neantul care umple prăpăstiile fără fund dintre stele, uită-te cum pândeşte acesta fiecare frântură de existenţă. Totul e opera ta, invidiosule! Nu cred că viitoarele generaţii te vor binecuvânta pentru asta...

— Poate că n-or să afle... n-or să observe... bolborosi palid Clapauţius, privind neîncrezător pustietatea neagră a cerului şi neîndrăznind să privească în ochii colegului său. Lăsându-l lângă maşina care ştia să facă tot ceea ce începe cu n, se întoarse tiptil acasă. Lumea, în schimb, a rămas până azi găurită peste tot de Neant, aşa cum rămăsese când oprise Clapauţius maşina în cursul acelei distrugeri ordonate. Şi pentru că n-a putut să construiască o maşină care să facă lucruri al căror nume începe cu altă literă, avem motiv să ne temem că niciodată, în vecii vecilor, nu vor mai exista lucruri atât de minunate ca pantomele şi mărcuţele...

(1)   Cer – Niebo în poloneză

(2)   Ştiinţa – Nauka în poloneză
(3) Naprzeciwko în poloneză