Trei milenii de umor (38)

În anul 1726 abatele Rene Aubert de Vertot a predat la tipar lu­crarea „Histoire des Chevaliers de Rhodes", care fiind tra­dusă şi apărînd în limba germană, a fost prefaţată de Fr. Schiller. Această operă a stat apoi la baza poemului „Der Kampf mit dem Drachen". Abatele, cînd a început scrierea lucrării, avea puţine date istorice despre subiectul tratat, dar acest lucru nu l-a deranjat şi, fară să aştepte informaţiile cerute, şi-a terminat cartea în care vorbea de cucerirea cetăţii Rodos de către turci. După apariţia cărţii a primit şi datele cuvenite. Abatele Vertot a spus:

—  Îmi pare rău, dar eu mi-am terminat asediul cetăţii! Fapt care l-a făcut pe D’Alembert să spună la 19 ianuarie 1761 în plină şedinţă a Academiei Franceze:

—    Un oarecare istoric a descris cucerirea unei cetăţi oarecare!

Autorul apreciatei lucrări la vremea ei „Eseuri asupra istoriei generale a matematicii", profesorul şcolii politehnice din Pa­ris, matematicianul Charles Bossut era pe moarte. În jurul pa­tului s-au strîns colegi, studenţi, prieteni. Muribundul nu mai recunoştea pe nimeni. Era dimineaţa zilei de 14 ianuarie 1814. Unul din cei prezenţi întrebă:

—    Care este patratul lui doisprezece?

—    O sută patruzeci şi patru! pronunţă cu o ultimă sforţare Bossut, dîndu-şi duhul.

Lady Elisabeth Forster era una din frumuseţile Angliei şi a fost o femeie foarte curtată la vremea ei. Călătorind prin Europa, ea s-a oprit la Lausanne, unde se afla şi istoriograful Edward Gibbon, precum şi un alt savant renumit, care avea de altfel şi cabinet în oraş, medicul Simon Tissot. Cei doi băr­baţi au început s-o curteze din prima clipă. Această împreju­rare a dat loc la cîteva scene de gelozie. Într-una din ele me­dicul i-a spus istoriografului:

—  Domnule Gibbon, dacă cu fadele dumitale cuvinte dulci ai s-o îmbolnăveşti pe Lady Forster, eu cu ajutorul ştiinţei mele am s-o vindec.

Gibbon i-a răspuns rîzînd:

—    Stimate domn, dacă medicamentele dumitale ar omorî-o pe Lady Foster, eu am s-o fac nemuritoare!

E. L. Heim, medie berlinez de mare popularitate, nu se da înapoi de la întrebuinţarea arsenicului în tratarea bolnavilor. Colegul său Hufelland nu vedea cu ochi buni acest procedeu şi într-o zi l-a interpelat: 
—  Ce ai să răspunzi, dacă într-o bună zi Dumnezeu te va trage la răspundere pentru acest joc periculos făcut cu cea mai puternică otravă?

    —   Am să-i ripostez, a zîmbit Heim şi l-a bătut pe umeri pe Hufelland: „Bătrîne, la asta tu nu te pricepi!“

Qmul care a deschis prima policlinică pentru oamenii săraci ai Berlinului, Christoph Wilhelm Hufelland, era renumit prin profunda cunoaştere a organismului uman.

— Pe dumneata, i-a spus un amic, nu te poate atinge nicio boală, ori chiar dacă te atinge vreuna, imediat te debarasezi de ea.

—   Nu-i chiar aşa, a răspuns modest Hufelland. Noi medicii suntem ca paznicii de noapte. Ne cunoaştem bine străzile car­tierului în care patrulăm, dar ce se petrece în dosul, zidurilor caselor, asta n-o ştim şi nici n-o putem ghici decît arareori!

În anul 1779 Korosi Csoma Sandor a devenit elevul colegiului din Aiud. Viitorul orientalist se trăgea dintr-o familie foarte săracă. În timpul studiilor a făcut de multe ori foamea şi, zile întregi nu bea apă. Un coleg l-a întrebat:

—    Ce naiba nu bei apă cel puţin. Doar nu copstă niciun, creiţar!?

—  Omul, a răspuns micul Korosi Csoma, e făcut să porun­cească cui poate. Eu n-am cui porunci, decît stomacului meu. Vreau şi eu să ordon cuiva!

Celebrul chirurg din Edinburgh, Sir Joseph Lister a fost trezit la miezul nopţii şi chemat la un pacient putred de bogat. După un consult de scurtă durată, Lister l-a întrebat pe bogătaşul speriat de moarte:

—   V-aţi făcut testamentul?

—   Credeţi, a îngăimat bogătaşul, credeţi, domnule doctor...?

—   Daţi ordin să fie chemat imediat notarul şi cei doi băieţi ai dumneavoastră.

—    Consideraţi starea mea de asemenea natura? — a întrebat tremurînd pacientul.

—   Nu, domnule. Dar nu vreau să fiu singurul prost care a fost sculat degeaba la miezul nopţii!

Într-o dimineaţă, un prieten l-a vizitat pe Robert Koch. Acesta era în laborator, aplecat asupra unui vas, sub care ardea vioi flacăra lămpii cu spirt.

—    Ghiceşte ce am în vas, i-a cerut Koch.

—   Bacterii globulare.

—   Nu.

—   Streptococi.

—   Nu.

—   Spirococi.

—   Nu.

—    Aici s-au terminat cunoştinţele mele în domeniul bacterio­logiei. Nu pot ghici.

Ridicînd capul, Koch i-a zis:

—     Nici n-aveai cum. Priveşte! Cîrnăciori!

Studenţii lui Heim se ţineau veşnic de şotii, voind să pună astfel la încercare valabilitatea diagnosticelor pronunţate de celebrul medic. Cu prilejul unei vizite, unul dintre ei s-a dezbrăcat şi s-a băgat într-un pat, avînd bine învăţate, de la un coleg mai mare, toate simptomele bolii pe care voia s-o simuleze.

Heim a intrat în salon înconjurat de ceilalţi studenţi, dar nici nu l-a ascultat pe simulant. I-a spus doar atît:

—    Scoate limba, repede!

L-a privit atent şi, întorcîndu-i spatele, i-a spus:

—    Aşa?! Ei, acum pune-ţi halatul şi urmează-mă împreună cu ceilalţi!

Poligraful clujean din secolul trecut, Brassai Samuel, avea faimă de om distrat. Într-o zi, plimbîndu-se prin împrejuri­mile oraşului, cerceta ca de obicei cu atenţie lumea plantelor şi obiceiurile animalelor. Prinzînd un brotăcel, şi-a scos ceasul de aur, ca să poată număra pulsul micuţei vieţuitoare. Apoi, aruncînd ceasul în lac, şi-a vîrît în vestă brotăcelul. Seara, aflîndu-se la un concert şi fiind întrebat de o doamnă cît e ora, a scos batracianul din buzunar, spre groaza femeilor prezente...

P37