Mărturisire
Sufletu-mi e-o mare
moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în
groaza sterpelor pustietăţi,
Pe ea boarea nu adie, veşnic
dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund
ascunde înecate vechi cetăţi.
Sufletu-mi e-un turn de
piatră care cade în ruină,
Iedera şi muşchiul verde
zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătăţii
trist veghează pe colină,
Şi în juru-i, seara,
tainic, liliecii fâlfâiesc.
Sufletu-mi e-o floare
rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma
de-al restriştii aprig vânt,
E-o cântare-ndepărtată
ce visări apuse plânge,
E o candelă uitată ce se
stinge pe-un mormânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu