Sunt cunoscute multe cazuri de
dădăcire a puilor de unele mame vitrege din neamuri străine. Căţele şi pisici
alăptează iepuraşi, pui de jder şi alţi orfani, capra de casă e bucuroasă de
iedul căprioarei. De multe ori m-am gîndit curn e cu putinţă ca o copoaică să
alăpteze un pui de iepure. În loc să-l înşface şi să-l ucidă, cum face cu
iepurii din pădure, pe „al ei" îl îngrijeşte şi îl apără. Oricum, ea îşi
dă seama că iepurele, cu forma şi cu mirosul lui, nu poate să fie puiul ei. Cum
se răsfrînge instinctul de mamă asupra unui pui din neam străin şi cum poate el
să copleşească celălalt instinct, al uciderii pentru hrană, care e la temelia
firii unei mame-copoaice?
Eroul întîmplării a fost un uliu
şorecar (Buteo buteo) pe care i-au adus copiii acasă şi care, cu vremea, s-a
îmblînzit peste orice aşteptare. Nu-l mai ţineam nici legat, nici în cuşcă, ci
cu totul liber. Doar de-i tăiam din cînd în cînd vîrful aripilor, ca să nu se
mai poată avînta în văzduh, dar să se poată urca pe gard, în podul şurei, unde
petrecea cu multă plăcere din pricina şoarecilor care umblau mulţi pe acolo şi
îi dădeau prilej de vînătoare. Şorecarul ajunsese de trei ani cînd într-o zi,
venind de la serviciu, mă întîmpină ceata copiilor: „a ouat Pic un ou, dar l-a
spart". Într-adevăr, într-un colt al podului, între resturile de fîn din
anul trecut, găsesc un cuibar cu un ou spart, pe care Pic, şorecarul, îl apăra
mînios. Am mîngîiat copiii, spunîndu-le că Pic are să mai facă două-trei ouă,
însă am rămas de minciună, fiindcă pasărea s-a mulţumit cu ceea ce făcuse. Dar
stătea înfoiată, pe cuib, cu multa străşnicie.
Ce-mi trăsneşte prin cap? Odată,
cînd şorecarul s-a îndepărtat de pe cuibul lui, aşez în acesta patru ouă de
bibilică, adică de „pichiri", cum zic moldovenii. Pic a luat în primire
cuibul astfel asortat şi a stat pe el cu răbdare desăvîrşită săptămînile după
lege, pînă au ieşit din ouă „pichireţii". Trei numai, al patrulea ou era
sterp.
La început mă gîndeam că a fost
destulă experienţa făcută şi eram pe cale să despart de cloşcă puii, de teama
că aceea, trezindu-se că a fost păcălită, are să-i înghită frumos, din cîte
două icnituri, aşa cum face cu şoarecii şi cu vrăbiile. M-am răzgîndit însă şi,
lăsînd la o parte orice considerent gospodăresc sau de milă, am lăsat puii în
seama „mamei" lor — pasăre de pradă — ca să vedem ce se va mai întîmpla.
Şi s-au întîmplat lucruri interesante. Pic s-a dovedit a fi o mamă foarte bună.
Nu te puteai apropia de cuib. Indată se burzuluia şi se arunca cu ciocul si cu
ghearele. Nu suferea pe nimeni decît pe unul dintre copii care, din motive pe
care nu le puteam cunoaşte, a reuşit să-i cucerească încrederea. Dar cum hrănea
puii? A fost o comedie întreagă. Puii aşteptau păsat, grăunţe, cîte o goangă;
Pic, umblînd cu ei, îi îmbia stăruitor cu bucăţele de şoareci pe care îi
prindea şi cu firimituri de carne pe care o primea de la bucătărie. În cîteva
zile s-a stabilit un acord perfect. Puii mîncau din păsatul pe care li-l dădeam,
fără ca să se scandalizeze „mama"; aceasta se învăţase să dumice în plisc,
mărunţel, carnea, iar puii ciuguleau bucăţelele din ciocul cloştii. Dar ce era
mai ciudat e că regimul acesta cam de pasăre răpitoare a pretins puilor şi
digestivul folosit de păsările de pradă. Au început să ciupească şi să înghită
penişoare. Unde găseau una, rupeau din ea şi înghiţeau ba, egoişti cum sunt
puii, au început să ciupească şi din penele şorecarului. Cît erau mici, puii se
îndesau la căldură sub penele înfoiate ale dădacei; mai tîrziu era frumos să-i
vezi cum se înşirau pe o leaţă, lîngă şorecar, pentru odihna de noapte.
Sfîrşitul acestei legături
nenaturale a fost unul cu totul... natural. Ca toţi copiii, şi puii de
bibilică, dacă au prins putere şi si-au putut agonisi hrana, au uitat de
bătrînă şi au părăsit-o.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu