Sinuciderea și gradul de ocupare al Iadului

Dacă încerci să-ți pupi cotul (nu contează că e stângul sau dreptul), o să constați că nu reușești nicicum. Singura variantă, în caz că vrei cu tot dinadinsul, ar fi să-ți tai brațul. Dar presupun că dacă ai face-o, după aia n-ai mai fi în stare de nimic din cauza durerii și a slăbiciunii. Și oricum ai fi un om nebun. Nebunii fac multe din cele pe care nu le pot face oamenii sănătoși mintal.

Dacă ești credincios și te întreabă cineva de ce nu poți să-ți pupi cotul, ai la îndemână răspunsul universal: așa a vrut Dumnezeu. Ar fi putut, oare, Dumnezeu, să facă oamenii în așa fel încât să își poată pupa cotul? Desigur - Dumnezeu este atotputernic. Bun, deci Dumnezeu l-ar fi putut face pe om altfel, dar a ales să-l facă așa cum îl vedem. Ideea importantă este că Dumnezeu ar fi putut să ne facă și altfel.

Oare există vreo explicație a faptului că Dumnezeu ne-a făcut să nu nu putem pupa cotul? În multe alte privințe avem răspunsuri. De exemplu ne-a făcut cu ochi ca să vedem cu ei. Ne-a făcut cu sistem digestiv că să mistuim mâncarea etc. Dar de ce ne-a făcut să nu ne putem pupa cotul, sau să putem zbura? Astea sunt întrebări mai dificile, la care știința nu are un răspuns. Credincioșii însă îl au: „știe el Dumnezeu de ce ne-a făcut așa, explicații sigur că există dar nu ne-a fost dat să le aflăm, o să știm toate după ce o să ne petrecem din lumea aceasta etc”.

Carevasăzică, Dumnezeu ne-a făcut în felul în care ne-a făcut cu un anumit scop. Există explicații pentru fiecare detaliu constitutiv al corpului nostru. Bunăoară, există explicație pentru că pielea are o anumită culoare și nu alta, pentru că avem câte cinci degete la picioare și nu câte șase, pentru că avem urechi cu lobi și nu fără etc. Nu se poate accepta ideea că Dumnezeu a făcut ceva, cât de neînsemnat, fără un scop, fără o explicație, doar pentru că așa s-a nimerit. 

Așadar avem două idei importante: întâi că Dumnezeu ne-a făcut așa cu un scop precis și doi că dacă ar fi vrut ar fi putut să ne facă și altfel. Aici apare o mică întrebare: este oare omul ființa perfectă? Dacă spunem că este, atunci unii vor obiecta: „Numai Dumnezeu este perfect”. Dacă spunem că nu, atunci înseamnă că Dumnezeu ne-a făcut imperfecți cu un scop precis, deși ar fi putut să ne facă perfecți. Care-ar fi scopul acestei imperfecțiuni? Destul de simplu să găsim o explicație: dacă eram perfecți, atunci nu mai exista noțiunea de evoluție, de împlinire etc. Lumea și viața așa cum le cunoaștem n-ar mai fi fost cu putință. OK, așa să fie.

Iată însă că Dumnezeu ne-a făcut în așa fel încât ne putem ucide între noi și, mai mult, să ne sinucidem. Cu alte cuvinte, să distrugem creația supremă a lui Dumnezeu. Așa cum am discutat, Dumnezeu ne-a construit în felul ăsta cu un scop precis dar, dacă ar fi vrut, ne-ar fi putut construi și altfel. Care ar putea să fi fost scopul lui Dumnezeu atunci când ne-a dat posibilitatea uciderii?

Și animalele se ucid între ele, dar o fac, în general, pentru a-și asigura hrana. Animalele se luptă pentru supremație și de obicei cel învins pleacă rănit, după care se poate întâmpla să moară. Niciun animal însă nu ucide doar așa, pentru că trebuie să se împăuneze cu trofeul sau pentru că vrea să verifice dacă nu și-a pierdut reflexele. Omul ucide alți oameni pentru motive diverse: vrea să pună mâna pe o moștenire, este gelos, e soldat pe câmpul de luptă, e beat și nu mai știe ce face etc. Toate astea sunt posibile pentru că așa le-a dat Dumnezeu și el a făcut asta cu un scop precis. Dacă acest scop nu este cunoscut, atunci toate uciderile care se petrec zilnic peste tot în lume nu au niciun sens. Dacă scopul ar fi, de exemplu, unul pedagogic, atunci am constata cu ușurință că el nu este atins, întrucât crimele continuă netulburate. Nu știu ieșirea din această dilemă

Dar cel mai mare dintre toate misterele este cel al posibilității de a te sinucide. 

Sinuciderea este, spun creștinii, cel mai mare păcat posibil. Dacă omori cu mâna ta zece mii de copii nevinovați, jupuindu-i, de pildă, de vii sau prăjindu-i cu încetul pe un grătar și în tot timpul asta îl înjuri pe Dumnezeu, păcatul ăsta nu e atât de greu ca acela pe care l-ai săvârși dacă te-ai sinucide. De ce este așa? Creștinii au următorul răspuns: pentru că indiferent câți oameni omori, ai posibilitatea, după aia, să te pocăiești și să obții iertarea. Dacă te-ai sinucis însă, ai anulat orice posibilitate de a te pocăi. Mie mi se pare ciudat: de ce după moarte nu mai poți să te pocăiești? Cu ce este pocăința din timpul vieții mai bună decât cea de după moarte? Nu e tot pocăință? OK, aici vom accepta din nou că așa a vrut Dumnezeu să fie și că nu putem înțelege motivele lui. 

O a două întrebare și cea mai grea este următoarea: de ce ne-a făcut Dumnezeu în așa fel încât ne putem sinucide? Dacă ar fi vrut, ne putea lipsi de posibilitatea asta, pentru că Dumnezeu este atotputernic. De ce a lăsat la indemana noastră un păcat atât de mare încât nu poate fi iertat? Mie mi se pare extrem de dificil de găsit o explicație. Sunt situații în care oamenii se sinucid din cauză că nu mai pot suporta durerile cauzate de o boală. Sunt cazuri în care unii nu mai pot suporta torturile și găsesc o modalitate să se spânzure în celulă. Există oameni care se sinucid pentru că nu pot trăi fără partenerul lor de viață care s-a prăpădit. Alții nu pot suporta remușcările și aleg să plece. Dar sunt și din cei care își pierd mințile și se aruncă de pe acoperiș. De cele mai multe ori, sinuciderea este singura ieșire dintr-o situație care nu mai poate fi suportată. Am putea crede că Dumnezeu ne-a oferit această ieșire tocmai pentru cazurile disperate, în care nicio altă soluție nu mai este posibilă. Cu toate astea, sinuciderea este interzisă. Și atunci te întrebi, din nou: de ce așa? Nu era mai simplu și mai eficient să ne fi construit Dumnezeu lipsiți de posibilitatea de a ne sinucide? 

Această opțiune a lui Dumnezeu mi se pare că ar putea ascunde dorința lui de a avea la Judecată și oameni care nu mai pot fi iertați. E ca și cum s-ar teme de posibilitatea ca absolut toți păcătoșii să se pocăiască, obținând astfel iertarea divină și mergând să locuiască de-a pururi în Rai. Cum însă există și oameni care se sinucid și pentru ei nu mai există iertare, atunci este asigurat și un anumit grad de ocupare al Iadului.