Pacalirea lui Dumnezeu

Biserica Ortodoxa si celelalte biserici crestine spun ca sinuciderea este un pacat care nu se poate ierta, ceea ce mi se pare de mirare, cata vreme Dumnezeu ne iubeste infinit. Cum vine aia sa iubesti pe cineva si nu oricum, ci la infinit, dar sa nu-l ierti niciodata pentru ca a facut unul din lucrurile interzise? 

Explicatia pentru aceasta posibila dovada ca Dumnezeu de fapt nu ne iubeste chiar la infinit este urmatoarea: daca te-ai sinucis, nu mai ai cum sa regreti ceea ce-ai facut si sa te pocaiesti, asa incat flacarile iadului te vor linge de-a pururi. 

Sinuciderea și gradul de ocupare al Iadului

Dacă încerci să-ți pupi cotul (nu contează că e stângul sau dreptul), o să constați că nu reușești nicicum. Singura variantă, în caz că vrei cu tot dinadinsul, ar fi să-ți tai brațul. Dar presupun că dacă ai face-o, după aia n-ai mai fi în stare de nimic din cauza durerii și a slăbiciunii. Și oricum ai fi un om nebun. Nebunii fac multe din cele pe care nu le pot face oamenii sănătoși mintal.

Armata si bunul Dumnezeu

Ceea ce ne cere Biserica este dezarmant de simplu. Anume: sa credem ca exista viata dupa moarte, ca sufletele pleaca din corpuri si se duc la Judecata, dupa care cei buni merg pentru eternitate in Rai, cei rai merg pentru eternitate in Iad si gata. Asadar, viata noastra pamanteana e asa, un fel de punere la incercare, cumva ca anii de armata pe care-i faceau pana nu demult in Romania, obligatoriu, baietii pe la 18 - 20 de ani. Daca te porti bine, iesi de-acolo cu grad si, in caz ca ulterior izbucneste, Doamne fereste, un razboi, ajungi sa comanzi trupele si ai sansa unica de a deveni erou al tarii tale. Daca te porti rau, ramai soldat prost si dupa aia, la razboi, devii simpla carne de tun.

O diferenta notabila ar fi ca armata poti s-o fentezi, nu insa si viata.