Trei milenii de umor (47)

Parisul de la sfîrşitul secolului al XVII-lea, noaptea pe rue Vieille-du-Temple. O umbră se desprinde din întuneric şi sună prelung la uşa unui medic, vestit tămăduitor în întreg cartierul. Undeva, sus, se deschide un oblon:

 —   Ce vrei în miez de noapte?

 —   Ajutor! Ajutor urgent!

 —   In ce problemă?

 —   Într-o problemă de onoare.

 —   Atunci, răspunde vocea de sus, du-te la un medic de onoare!

Medicul curant al lui Marc Aureliu, Galenus, a notat urmă­toarele despre medicină: „Natura este cel mai bun medic. Nu numai că ea vindecă pe trei sferturi din cei bolnavi, dar nu-şi vorbeşte de rău colegii".

In timp ce se afla pe patul morţii, medicul elveţian Albrecht von Haller şi-a luat singur pulsul. Ultimele sale cuvinte au fost:

—   Artera bate... bate încă... nu mai bate!

Se spune despre medicul parisian Falconet că avea metode originale de a vindeca bolnavi închipuiţi. Într-o zi, în cabi­netul lui pătrunde un astfel de pacient.

—   Am poftă excepţională de mîncare, i-a spus medicul. Re­petaţi după mine...

—   Am poftă excepţională de mîncare, a repetat bolnavul închipuit, dorm adînc...

— Ei bine, a spus medicul — cînd înşiruirea tuturor calită­ţilor unui om sănătos a luat sfîrşit — ei bine, domnule, eu am să vă vindec de toate acestea!

Medicul-şef al unei clinici londoneze a fost deranjat la ora zece seara. Se cerea o intervenţie urgentă asupra unui pacient de vază. Gonind cu maşina spre clinică, medicul-şef este oprit de un poliţist pentru depăşire de viteză.

—    Dacă — zice supărat slujitorul lui Esculap — dacă nu erai dumneata, acum eram la clinică!

—   Ei vedeţi, Sir? răspunde satisfăcut omul legii. Şi asta pu­teţi să mi-o mulţumiţi numai mie!

Un proaspăt absolvent s-a mutat într-o cameră situată chiar deasupra apartamentului noului său director, medicul-şef al spitalului din micul orăşel G. Într-o seară, superiorul a auzit răcnind o femeie în camera de deasupra sa. A doua zi dimi­neaţa tînărul medic şi-a cerut scuze pentru  deranj, motivînd c-a fost nevoit să ajute o femeie suferindă, extrăgîndu-i o măsea.

Cam la vreo patru săptămîni medicul-şef i-a spus tînărului său coleg:   

—   Amice, după cîte am calculat eu, femeia ta nu mai are niciun dinte în gură! Am numărat aproape treizeci de ţipete, în tot atîtea seri!

Ultimul descendent al unei nobile dar decăzute familii, jucînd la loterie, a cîştigat premiul excepţional de un milion de franci. Cei doi nepoţi, care îl însoţeau, s-au temut să-l anunţe. Inima contelui era şubredă. Această sarcină a revenit prietenului şi medicului curant al familiei.

—   Ce-ai face, a început discuţia medicul, dacă ai cîştiga la loterie?

—   Ce întrebare, a oftat domnul conte. Aş încerca să răscumpăr moşia, castelul, alte datorii...

—   Dar dacă ai cîştiga mai mult?

—  În afara datoriilor, ţi-aş face şi ţie un cadou substanţial, în definitiv mă îngrijeşti de douăzeci de ani şi nu ţi-am dat niciodată vreun franc!

—   Dar dacă... aici respiraţia medicului s-a oprit de emoţie, dar dacă ai cîştiga lozul cel mare, de un milion de franci?

—   Ei, atunci... a răspuns vesel contele, ei bine, atunci ţi-aş da ţie jumătate! Bate palma, aici!

Dar nu mai avea cine să-i întindă mîna. Medicul murise de apoplexie.

Medicul unui transatlantic îşi vizitează familia după o în­delungată absenţă. Seara, familia medicului este invitată la nişte cunoştinţe. Medicul s-a îmbătat criţă. În drum spre casă, l-a apucat o ploaie torenţială. Omul mării a alunecat într-un şanţ. Vrînd să-l ajute, fiul său a dat să-l tragă de mînă. Medicul a ţipat:

—    Lasă, căpitane! Ajută întîi femeile şi copiii. Eu ştiu să înot!

—  O, cara mio, zice soţia unui medic napolitan către bărbatul ei, închipuieşte-ţi că proprietarul ne-a ridicat chiria cu încă 10 000 de lire!

—   Aşa?! Ah, jur pe Madona, că nevasta lui, pe care o în­grijesc de o bronşită trecătoare, din clipa de faţă va avea bronşită cronică.

O studentă drăguţă şi nostimă îşi face practica într-un spital din provincie. La cîteva zile după sosire, ea se prezintă medicului-şef.

— Doresc să-l reclam pe medicul din salonul de la etajul întîi. Veşnic îmi face şicane. Nu vreau să insinuez, dar bă­nuiesc că...

E chemat medicul în cauză:

— Nici vorbă, d-le medic-şef. Vă rog să-mi permiteţi să-i pun o întrebare. Colega, spuneţi, cum se descifrează un ter­mometru?

—   Vedeţi, d-le medic-şef? Din nou începe să mă sîcîie!

Intr-un cămin englez sunt invitaţi la masă mai mulţi oaspeţi. Fiind Anul Nou se aduce curcanul tradiţional. De profesie chirurg, stăpînul casei apucă cuţitul şi furculiţa şi le exami­nează cu atenţie. Apoi, priveşte curcanul, în ce fel să împartă porţiile, şi cînd se decise spune, cu un glas profesional:

—   Masca de cloroform. Operaţia începe!

Medicul-şef vizitează bătrînii dintr-un azil. Se interesează dc sănătatea, pofta de mîncare, dorinţele lor. Încheie, întrebîndu-i:

—   Vreau să ştiu ce vă mai doriţi încă de la viaţă?

—   Eu, zice primul, aş fi tentat să zbor în lună! Măcar o dată!

—   Mai degrabă, adaugă al doilea, m-ar bucura să cîştig o medalie de aur la Jocurile Olimpice!

Ai treilea pensionar a oftat din adîncul inimii:

—    O! Dac-aş putea sta încă odată în faţa unui revolver îndreptat spre mine de un soţ gelos!

Într-un ziar românesc din 1936, găsim următoarele: „Doi medici tineri se lăudau, povestind fiecare lucruri care mai de care:                            '                

—   Eu, colega, de un an de zile mi-am vindecat toţi pacien­ţii. Niciunul nu mi-a murit. Ba încă s-au constituit cu toţii într-o societate anonimă şi mi-au fixat o rentă anuală drept recunoştinţă.

—  Asta nu-i nimic, răspunse celălalt medic. Eu, acum o săptămînă, pe cînd mă întorceam acasă, am fost întîmpinat de o bandă de bătăuşi, care m-au stîlcit în bătaie şi care m-au lăsat întins pe jos.

—   Ei, şi? Ai aflat cine te-a bătut?

—  Da, dragă! Inchipuieşte-ţi că cioclii şi farmaciştii din cartierul meu erau bătăuşii! M-au snopit fiindcă din pricina artei mele de a vindeca, îi adusesem la sapă de lemn!

În timp ce întreprindea cercetări în Borneo, o misiune. ştiin­ţifică a fost atacată de canibali. Doctorul cade prizonier. El este vîrît într-un cazan, sub care focul a început să pîlpîie. De cazan se apropie frumoasa fată a şefului, de trib, care îl întreabă pe medic, într-o engleză „oxfordiană".

—   Sir, vă rog numele, vîrsta, înălţimea şi greutatea dum­neavoastră!

Încîntat, medicul i-a spus totul, ba chiar i-a comunicat şi specialitatea pe care o avea.

— O, nu! Mulţumesc, Sir! a răspuns zîmbind discret fata. Îmi sunt suficiente datele cerute. Eu trebuie să notez totul deoarece îi prescriu meniul tatei şi-mi plac lucrurile exacte!

—    Să rămîn cîteva zile în pat? întreabă un tînăr, care s-a adresat policlinicii pentru cîteva zile de concediu.

—   Nu! îi răspunde medicul consultat. Mai degrabă cîteva nopţi.

—   Vă rog următorul!

Intră o tînără drăguţă. Încearcă timidă:

—   Ştiţi... eu aş vrea...

—   Bine!... bine! o întrerupse medicul nervos. Lăsaţi vorba şi dezbrăcaţi-vă!

—   Staţi, domnule doctor. Eu aş vrea...

—   Fără jenă! intervine medicul energic. Dezbrăcaţi-vă ime­diat!

Tînăra se dezbracă, punîndu-şi toată îmbrăcămintea pe pa­ravan.

—   Aşa, zice mulţumit medicul şi, privind-o atent, o în­treabă:

—   Spune-mi acum unde te doare.

—   Nu mă doare nimic. V-am adus o scrisoare din provin­cie, de la mătuşa mea! Vă cere un sfat asupra gutei ei...

Medicul unui cabinet parizian citeşte în presa de dimineaţă despre urcarea continuă a preţurilor articolelor de consum. În clipa aceea intră un pacient. Medicul îl întîmpină:

—   Este o adevărată fericire că aţi venit! Era şi timpul!

—   Înţeleg, domnule doctor, îi răspunde pacientul. Trăim timpuri cînd fiecăruia îi lipsesc banii!

Un pacient se interesează telefonic ce-ar putea face cu nasul său, care s-a umflat.

—   Introduceţi-l într-o ceaşcă de cafea, în care puneţi ulei călduţ, îi recomandă medicul, aflat la celălalt capăt al fi­rului.

Peste cîteva zile, pacientul revine şi întreabă: 

—    Ce părere aveţi? N-aş putea introduce nasul într-o farfurie de supă, că în ceaşcă nu-mi mai încape?

 

—   Diagnosticul este fără echivoc. Trebuie să vă lăsaţi de băut. 

—   Sunt antialcoolic, domnule doctor.

 —   Atunci, lăsaţi-vă imediat de fumat. 

 — Sunt un convins antifumător. Atunci, nu-mi rămîne să vă dau decît o singură recoman­dare. Căutaţi-vă la un specialist
P46