Limba matematicii

Mi-au trebuit cateva zeci de ani ca sa pricep, in sfarsit, ca eu nu sunt in stare sa port un dialog normal. Defectiunea asta mi se trage de la matematica. Acolo, daca spui "toate numerele din multimea cutare se impart exact la 3", atunci asa e, adica nu poate gasi nimeni in multimea aia un numar care sa nu se imparta exact la 3. Simplu si clar. Cand vorbesti limba matematicii, poti purta o sumedenie de dialoguri interesante si placute cu alti oameni care vorbesc aceeasi limba. Cand insa vorbesti limba asta cu cineva care nu o stie, risti sa se duca totul dracului rapid. Ei bine, asta e cazul meu: vorbesc limba matematicii tradusa in romana, asa ca mi se intampla mereu lucruri de genul celui pe care il voi povesti mai departe.

Zilele trecute, cum stateam eu si asteptam sa fiarba apa pentru cafea, o vad pe Lili cum ia recipientul de la expresor, cum merge cu el sa-l umple cu apa, apoi cum il pune la locul lui si se apuca sa-si prepare cafeaua. Si in tot timpul asta, numai ce-o aud: "de cand beau apa cu lamaie dimineata pe stomacul gol, nu-mi mai trebuie cafea". Cu alte cuvinte: in timp ce-si prepara cafeaua, Lili imi spunea cum nu-i mai trebuie ei cafea.

Presupun ca un om normal ar fi raspuns asa: "interesant, inseamna ca e buna chestia cu apa dimineata", sau "da? nu m-as fi gandit la asta", ori "ce bine, poate ca n-o sa-mi mai trebuiasca nici mie". Numai ca eu, cum spuneam, vorbesc matematica tradusa in romana. In limba asta, a spune ca nu-ti trebuie cafea in timp ce-ti prepari o cafea suna disonant. Asa ca tot ce-am gasit eu de cuviinta sa spun - adica sa intreb - a fost: "in cazul asta, de ce mai bei?". Drept pentru care am primit raspunsul pe care-l meritam: "nu stiu de ce mai stau la "small talk" cu tine".