Adevărații pesediști

Săptămâna trecută am fost la Timișoara. Fiind timpul scurt, am mers cu avionul. În consecință, odată ajuns, am fost nevoit să fac diverse drumuri cu taxiul, prilej să port din nou discuții interesante cu taximetriștii. Acești oameni, în general, au poziții corecte în ce privește politica administrației locale. Când vine însă vorba de politica națională, de partide, găsești la ei o paletă largă de opinii, scanând absolut toate ideologiile, de la extrema dreapta până la cel mai nerușinat egalitarism de tip comunist.

Cu ultimul dintre cei cu care am circulat, am discutat despre spargerea USL, care se prefigura tot mai amenințătoare în acele zile. Eu știam că Antonescu urma să fie diabolizat pe canalele de evacuare ale Varanului. Mă așteptam însă ca noua îndoctrinare anti-PNL să aibă o oarecare durată de coacere, de infuzare în rândurile anteniștilor decerebrați. Dar taximetristul acela mi-a deschis ochii, făcându-mă să înțeleg într-o singură secundă cum stau lucrurile: adevărații pesediști n-au văzut, în realitate, niciodată cu ochi buni alianța PSD-PNL. Dar, fiind ostași credincioși, strâns uniți în jurul conducătorului iubit (că-i zice Iliescu, că-i zice Năstase, că-i zice Ponta), ei acceptă orice decizie a conducerii fără să crâcnească. Dacă Ponta zice azi că Antonescu este cel mai bun candidat al USL pentru Cotroceni, adevărații pesediști îl susțin până la moarte pe Antonescu. Dacă după două zile Ponta zice că Antonescu nu mai e bun, pentru că e băsist, aceiași pesediști își schimonosesc trăsăturile, fac spume verzi la gură și răcnesc „la gunoi cu Antonescu”. Acești oameni sunt, cu alte cuvinte, depersonalizați.
Depersonalizat era și taximetristul care mă luase din Piața Sinaia și mă ducea în Piața Traian. Nici n-a început bine discuția despre situația politică și s-a repezit să-mi spună: „Antonescu e un dobitoc, o jigodie și un băsist împuțit”. M-am uitat la el cu interes - să fi avut vreo 60 de ani, figură de fost șef de CAP scăpătat, fălci care au ros multe ciozvârte la viața lor, întărindu-se și devenind pătrățoase, pungi gata să plesnească de preaplin sub ochii care scăpărau de mânie, părul tuns cazon, la milimetru, ceafă în trei rânduri. Un pesedist adevărat, un român care nu se poate concepe și nu poate fi conceput altundeva decât în interiorul PSD.
Apoi ce credeți că mi-a mai spus? „Antonescu dacă vroia să fie președinte, trebuia să-i pupe-n cur pe toți”. La așa ceva nu m-am mai ostenit să răspund. Cu un pesedist autentic nu are niciun sens să intri în dispute, pentru că altfel ești obligat să cobori în adâncuri mult prea urât mirositoare. La adevărații pesediști se ajunge doar mergând în patru labe, precum intrau cei trei crai de Curtea Veche, târâți de abominabilul Gore Pirgu, la „adevărații Arnoteni”, acolo unde toate barierele erau anulate și viciul cel mai sordid devenea accesibil oricărui iubitor de plăceri interzise.