Va prezint, incepand de azi, o serie de interviuri realizate in anii 70 de numitii Vasile Tincu si Carol Roman cu diverse tovarase, femei ale muncii de la orase si sate. Nu exclud posibilitatea ca parte din ele sa fi ajuns in functii importante dupa 89, gratie imediatei lor inscrieri in partidul excretat de Ion Iliescu. Cine afla ceva in sensul asta, sa-mi dea de veste.
IULIA ANDREOIU, muncitoare la Întreprinderea textilă „Bucegi”- Pucioasa, Dîmboviţa
—
Sînt două întrebări. Cred că
prima ar deriva dintr-un răspuns pozitiv la a doua.
—
Se poate şi aşa. Mai ales că
prima întrebare solicită un răspuns în care să spuneţi cum dovediţi în viaţă şi în muncă acest spirit cutezător, comunist.
—
Aşa este. Şi nu doriţi, probabil,
vorbe ci...
— Fapte, exemple concrete. La care,
evident, m-ar interesa şi eficienţa lor. Dar, în definitiv, de ce ne temem,
atît, de vorbe? De vorbele care exprimă faptele?
— Nu ne temem de vorbele care
ilustrează fapte. Ci de cele care tind să le ia locul... Ştiţi şi dumneavoastră
că sînt şi din acestea şi ele aduc un mare prejudiciu, atenuînd, sau chiar frînînd
iniţiativa, atunci cînd ajung la „preţ” vorbăreţii, demagogii, nu cei care
înfăptuiesc ceva. Eu sînt pentru vorbe puţine şi pentru multă muncă, pentru
ceea ce numiţi dumneavoastră, în presă, spiritul de autonemulţumire. Oricît de
meşteşugite şi de avîntate ar fi vorbele, ele au temei în conştiinţă doar
atunci cînd sînt urmate de fapte. Desigur, faptele presupun, înainte de orice,
o angajare conştientă, entuziastă, în marele efort de edificare a ţării, o
luptă necurmată cu neajunsurile şi inerţia, nevoia de a iscodi căi şi mijloace
spre a perfecţiona întreaga activitate, răspundere şi deplină întrajutorare
colectivă. Şi încă ceva — o continuă zbatere cu tine însuţi, spre a fi mai bun
ca ieri, iar mîine mai bun, mai capabil ca azi.
E uşor? Nu este uşor, dar
adevăratul spirit revoluţionar este spiritul luptei şi al faptei spre mai bine.
Izvorît din conştiinţa de comunist, de om al muncii, căruia partidul i-a
încredinţat cea mai nobilă şi mai înălţătoare menire, aceea de a zidi propria
sa fericire şi demnitate, de a făuri societatea socialistă şi comunistă pe
pămîntul patriei noastre. Aşa înţeleg eu lucrurile.
— Le înţelegeţi bine şi le spuneţi frumos. Care
ar fi, deci, faptele ce izvorăsc din temeiul conştiinţei noastre de ziditori ai
unui prezent şi viitor comunist, pentru noi cei de azi şi pentru cei care ne
vor urma?
—
Faptele? Cuprind tot ce facem şi realizăm
fiecare dintre noi. In primul rînd aici, la locul de muncă. Apoi în viaţă. Eu
sînt firăreasă, conduc, adică, activitatea unui sector cu 34 de războaie, la
care lucrează şase ţesătoare. Toate tinere, cea mai „bătrână” avînd
28 de ani. Două fete abia au sosit din şcoala profesională. Dar s-au integrat
imediat în ritmul de lucru al echipei. Ne depăşim în mod regulat planul de producţie
şi dăm
ţesături numai de calitate superioară!
—
Tot timpul au mers lucrurile astfel?
—
Nu, nu tot timpul. A trebuit să întronăm
ordinea şi disciplina în formaţiunea noastră de lucru, sinceritatea şi
corectitudinea. Sîntem cu toate prietene, ori asta presupune întrajutorare şi
cinste. Cînd am aflat că una dintre fete a luat certificat medical... pentru a
se pregăti de o nuntă, să nu vă mai spun prin ce foc critic a trecut.
Retribuţia este în acord global pe echipă şi nimeni nu are dreptul să-şi
însuşească ceva din truda altora, să perturbeze bunul mers al producţiei şi al
muncii. În restul timpului, mergem de multe ori împreună la spectacole, în
excursii, organizăm petreceri la cîte una din familiile noastre. La care vin şi
cele două tinere încă necăsătorite. Căci petrecerea timpului liber în comun ne
uneşte, dezvoltă prietenia şi spiritul de întrajutorare muncitorească. Vi se
par lucruri banale, nu?
— Nu mi se par deloc banale. Aşezarea vieţii şi
a muncii colectivului pe temeiurile morale ale eticii şi echităţii comuniste,
instaurarea unor principii cu atîta rezonanţă omenească în configuraţia
faptelor noastre diurne, sînt cerinţe fireşti, dar nu banale. Mă interesează
însă şi modul în care dumneavoastră, personal, „priviţi” şi dincolo
de ringurile pe care le aveţi în primire, cum vă preocupă şi bunul mers al activităţii
din celelalte sectoare?
— Poate că nu chiar „dincolo” dar în
orice caz, cuprind întreaga activitate, inclusiv, deci, a mea, a noastră. La
jumătatea anului trecut am propus în adunarea oamenilor muncii o transformare
la războaie care a fost acceptată şi aplicată imediat. Maşinile aveau cîte două
suluri pe care se derula urzeala pentru aceeaşi ţesătură. Oricît de bine ar fi
fost ele reglate, tot îşi modificau „tensiunea” de rulaj. Rezultatul:
capete de urzeală, care se rebutau, plus existenţa unor „piscuri”
ce influenţau calitatea ţesăturii. Am propus să fie folosit un singur sul.
Eficienţa: economisirea a peste 8 000 metri de urzeală pe secţie, în 24 de ore,
îmbunătăţirea calităţii ţesăturilor. De asemenea, am propus o mai bună folosire
a spaţiului de producţie şi îmbunătăţirea aprovizionării cu canete — care a avut
drept rezultat o sporire a productivităţii muncii. Sectorul de pregătire a canetelor se afla la un etaj superior şi materialul venea la noi pe o bandă
transportoare. Or, nu întotdeauna primeam ce ne trebuie. Această situaţie favoriza
şi un anumit soi de indisciplină. Cînd cineva avea „chef” să plece
de la război, spunea că se duce „sus”, după material, căci n-a
primit ce-i trebuie. Se crea un du-te-vino cu efectele corespunzătoare asupra
producţiei şi productivităţii muncii, o poartă, deci, pentru indisciplină. Şi,
cum în secţie era destul loc, am propus mutarea sectorului preparare lîngă
noi. S-a aplicat şi treburile merg foarte bine. Aprovizionare ritmică,
productivitate crescută, ordine şi disciplină. Plus posibilitatea unui control
eficient.
— Această „căutare” caracterizează şi
restul colectivului? Există o atmosferă stimulatoare a iniţiativei, a
căutărilor de soluţii noi, a valorificării experienţei, într-un cuvînt, a
creativităţii?
—
La noi s-a instaurat, în cadrul larg al
democraţiei muncitoreşti, un spirit de adevărată căutare a unor mijloace de
îmbunătăţire a fluxului tehnologic, de perfecţionare a producţiei şi a muncii.
Cuvîntul muncitorului este ascultat, propunerile valoroase aplicate imediat.
Sînt foarte multe sugestii şi propuneri care vin din partea muncitorilor şi a
căror punere în practică are o deosebită eficienţă economică.
— Ne-aţi putea da un exemplu de iniţiativă valoroasă,
de propunere adusă în faţa adunării oamenilor muncii de o altă muncitoare?
— Dar, am mai spus, propuneri şi sugestii,
soluţii care izvorăsc din nevoia pe care o simte fiecare om al muncii din
întreprinderea noastrăj de a contribui la mai buna organizare a producţiei şi
a muncii, la perfecţionarea întregii activităţi sînt foarte multe. Dintre ele
îmi vine acum, în minte, propunerea făcută de muncitoarea Paulina Tîlvan. Noi
avem o secţie cu războaie ultramoderne, fără suveică. Se lucrează minunat la
ele, chiar mai uşor aş zice, dar solicită un spor de atenţie, de iuţeală şi o
foarte bună calificare profesională. Experienţa i-a arătat Paulinei că o bună
muncitoare poate lucra la mai mult de 7 războaie, dacă-şi organizează bine
marşrutul, adică traseul de supraveghere a maşinilor. A propus trecerea la 10
războaie şi a început, bineînţeles, cu ea. A demonstrat că se
poate, că nu e vorba de efort în plus, ci de o mai judicioasă organizare a
muncii. Acum întreaga secţie lucrează astfel, eficienţa repercutîndu-se în
special asupra creşterii productivităţii.
— In ce rezultate se cumulează acest spirit
revoluţionar al oamenilor muncii, eficienţa propunerilor şi a activităţii
colectivului?
— Colectivul de ţesători şi filatori şi-a îndeplinit
şi depăşit sarcinile de producţie şi angajamentele asumate, dînd mari plusuri
la valoarea producţiei globale şi a producţiei marfă. Cum? Prin introducerea
necontenită a noului în producţie, prin mai buna organizare a producţiei şi a
muncii. Propunerile izvorîte clin experienţa practică a oamenilor muncii au
avut o pondere hotărâtoare. S-a realizat un număr dublu de articole noi, şi,
prin punerea la punct a unui procedeu pentru obţinerea de ţesături în amestec, s-a
economisit materie primă în valoare de peste 1300 000 lei. S-au întocmit, de
asemenea, 12 studii pentru introducerea de noi tehnologii, pentru asigurarea unei
aprovizionări ritmice a locurilor de muncă etc. — ce au la bază spiritul inventiv
şi dorinţa de perfecţionare a activităţii de producţie a întregului colectiv al
întreprinderii. Iată numai cîteva fapte, dar numărul lor este infinit mai
mare.
Intrerupem interviul nostru aici. Sigur, el reflectă preocupări doar din
cîteva domenii ale muncii şi vieţii unui om, ale unui colectiv. Edificatoare,
însă, pentru modul în care se înţelege transformarea principiilor dc muncă şi
de viaţă în faptă. In fapta care nu se mulţumeşte cu ce ai realizat ieri şi
nici azi, ci iscodeşte mereu, drumul spre mai bine. Aşa cum
spunea, pe la începutul acestei convorbiri tînăra comunistă Iulia Andreoiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu