Cand eram adolescent, mi-as fi dat un deget sa pot merge la un concert Deep Purple. Dar n-a fost sa fie, nici pentru mine, nici pentru alte cateva sute de mii de tineri romani din anii aia. Sunt convins ca inclusiv pentru asta l-a luat dracu' pe Ceausescu.
Dupa 89, au aparut prin Romania unele trupe importante. M-am dus si eu la Jethro Tull, unde a trebuit sa ma enervez cu deschiderea facuta de Bitman, care a durat peste masura de mult, drept pentru care miile de oameni de pe stadion l-au huiduit copios pe mascarici. Mai tarziu, am mers la Budapesta sa-l vad pe Roger Waters, chestie care a meritat. Apoi gata.
Vreau sa zic ca nu m-am mai dus la concerte, cu toate ca as fi putut sa-i vad si pe domnii de la Uriah Heep, si pe Bob Dylan, ca sa nu mai vorbesc de Iron Butterfly. Am expus teoria mea pe tema depresiei provocate de vederea pe scena a unor mosi sinistri care pretind ca ar fi idolii tineretii mele. Nu mai insist
Iata ca acum am gasit solutia de a merge din nou la concert: ma duc la tipi din astia care canta muzica placuta, de ascultat cu ochii inchisi, unde nu trebuie sa urli, sa dai din cap, sa lesini si sa bei bere introdusa in sala prin contrabanda. Alea ar fi putut fi candva, dar n-au fost.
Asa se face ca deseara la 8 merg cu Liliana (care a si fost cu ideea) sa-l vedem si ascultam pe Andre Rieu. Valsuri, vioara, atmosfera.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu