Untul vacii
Denumire ştiinţifică: Orchis
morio.
Denumire populară: poroinic.
Prezentare. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori
de 40 cm. Face parte din familia orhideelor. În sol formează, pe lângă
rădăcini, doi tuberculi. Frunzele acestei plante sunt lanceolate, iar florile,
grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii, au culori diferite –
purpuriu întunecat, roz, liliachiu sau alb. Plantă de pajişte, de fâneaţă, de
teren înţelenit şi de luminiş de pădure, untul vacii înfloreşte primăvara, în
lunile aprilie şi mai. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii.
Întrebuinţări. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul, un produs care se administrează
copiilor cu probleme de dezvoltare şi convalescenţilor, pentru întărire, pentru fortificare.
Salepul este obţinut
prin măcinarea tuberculilor
de untul vacii deshidrataţi, făina rezultată fiind
fiartă cu lapte sau apă, uneori adăugându-se miere. Amidonul şi celelalte
substanţe active din tuberculi favorizează şi echilibrează digestia şi întreaga
activitate din tractul gastro-intestinal. Din acest motiv, pentru combaterea diareii
şi a altor deranjamente stomacale şi intestinale grave, este indicat şi untul
vacii. De altfel, tuberculii de untul vacii sunt folosiţi şi în alimentaţie,
mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu