Povestile lui Wilhelm Hauff (10)

A doua zi caravana călători mai departe, fără piedici, şi după ce făcură din nou popas, Selim, străinul, grăi astfel către Muley, cel mai tînăr dintre neguţători:

—   Deşi eşti cel mai nevîrstnic dintre noi, eşti totdeauna voios şi de bună seamă că te pricepi să ne istoriseşti o snoavă cu tîlc. Povesteşte-ne-o, ca să ne mai răcorim puţin după ar­şiţa zilei.

    —   Cu plăcere v-aş istorisi ceva care să vă înveselească, răspunse Muley, dar tinerii trebuie să se poarte cu modestie; de aceea, tovarăşilor mei de călătorie mai în vîrstă li se cu­vine întîietatea. Zaleukos e întotdeauna tare posomorît şi tă­cut; n-ar vrea el să ne povestească din ce pricină este atît de îngîndurat? Dacă are vreun necaz, poate că am izbuti să i-l alinăm, căci cu dragă inimă am vrea să-i venim într-ajutor aproapelui nostru, chiar dacă e de altă credinţă.

Cel către care vorbise Muley era un neguţător grec, bărbat de vîrstă mijlocie, chipeş, voinic şi foarte aşezat. Deşi necre­dincios — nu era musulman — tovarăşii lui de călătorie îl iubeau, căci toată făptura lui inspira cinste şi încredere. Dealtminteri avea numai o singură mînă, şi unii dintre tova­răşii lui credeau că asta ar fi pricina mîhnirii sale. La întrebarea prietenoasă a lui Muley, Zaleukos răspunse:

—   Încrederea voastră îmi face cinste. Nu sunt mîhnit. Dar chiar dacă aş fi, tot nu vă stă în putere să m-ajutaţi. Dar fiindcă Muley a băgat de seamă că sunt posomorît, vreau să vă povestesc care-i pricina ce mă îndreptăţeşte să fiu mai mohorît decît alţi oameni. După cum vedeţi, nu am mîna stîngă. Nu-mi lipseşte din născare, ci am pierdut-o în cele mai cumplite clipe ale vieţii mele. Veţi chibzui şi dumneavoastră dacă port vreo vină sau dacă n-ar trebui să fiu, de atunci, atît de mîhnit – dar asta numai după ce veţi asculta Povestea mîinii tăiate.

  P9