Selim Baruch îşi
isprăvi povestirea, iar neguţătorii se arătară foarte mulţumiţi.
— Intr-adevăr, nici nu ştim cînd s-a scurs
după-amiaza, spuse unul dintre ei, dînd la o parte perdeaua cortului. Se simte
adierea răcoroasă a vîntului de seară; putem să mai facem o bucată de drum.
Tovarăşii săi se arătară de aceeaşi părere,
strînseră corturile şi caravana porni iar, în aceeaşi rînduială.
— Selim Baruch ne-a dăruit ieri o după-amiază
plăcută. Ce-ar fi, Ahmet, dacă ai istorisi şi tu ceva, fie din lunga ta viaţă, care
de bună seamă că a fost plină de întîmplări, fie o poveste frumoasă.
Ahmet tăcu o vreme, ca şi cînd ar fi
chibzuit ce să povestească şi ce nu; în sfîrşit, grăi:
—
Dragi
prieteni! V-aţi arătat în această călătorie buni tovarăşi de drum, iar Selim de
asemenea s-a dovedit că este vrednic de încrederea mea; de aceea vreau să vă
povestesc o întîmplare din viaţa mea, despre care, de obicei, pomenesc cu prea
puţină plăcere şi nu în faţa oricui: Povestea Vasului
Nălucă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu