O carte foarte interesanta, pe care o recomand tuturor, dar in primul rand celor care cred ca o tara poate fi dusa catre prosperitate prin pomeni date de guverne, este "Economia intr-o lectie", scriza de Henry Hazlitt. Ea poate fi citita integral aici. Ca sa va starnesc interesul, reproduc primul capitol. Lectura placuta!
Lecţia
1. În ştiinţele economice se întâlnesc mai multe erori de gândire
decât în orice alt domeniu de studiu cunoscut omului. Şi nu întâmplător.
Dificultăţile inerente ale subiectului, destul de mari oricum, sunt
multiplicate de mii de ori de către un factor nesemnificativ în domenii precum,
să zicem, fizică, matematică sau medicină – afirmarea intereselor egoiste. Deşi
anumite interese economice sunt identice tuturor grupurilor, în acelaşi timp,
fiecare grup are, după cum vom vedea, interese antagoniste faţă de cele ale
tuturor celorlalte grupuri. În timp ce de unele efecte ale politicii de stat va
beneficia, pe termen lung, toată lumea, de altele va fi avantajat un singur
grup, în defavoarea tuturor celorlalte. Grupul avantajat, având un interes
direct, va pleda în favoarea acestei politici, convingător şi insistent. Va
angaja cele mai bune minţi care există pentru a-şi dedica tot timpul susţinerii
pledoariei sale. În cele din urmă, fie va convinge opinia publică, fie o va
dezorienta într-atât încât un raţionament clar asupra subiectului respectiv să
devină aproape imposibil.
Pe lângă aceste nesfârşite pledoarii în favoarea propriilor
interese, există un al doilea factor important care dă naştere la erori
economice în fiecare zi. Acesta constă în tendinţa permanentă a omului de a
vedea doar efectele imediate ale unei anumite politici, sau numai efectele
acesteia asupra unui anumit grup, şi de a desconsidera efectele pe termen lung
pe care acea politică le-ar putea avea nu numai asupra acelui grup în
particular, ci asupra tuturor grupurilor. Aceasta reprezintă eroarea omiterii
consecinţelor secundare.
În aceasta constă toată diferenţa dintre o teorie economică
bună şi una proastă. Un economist mediocru vede numai ceea ce sare imediat în
ochi; economistul bun priveşte şi mai departe. Primul are în vedere numai
consecinţele imediate ale unei acţiuni propuse; al doilea caută şi consecinţele
pe termen lung şi cele indirecte. Primul vede doar care a fost sau care va fi
efectul unei politici date asupra unui grup anume; economistul bun se întreabă
şi care vor fi efectele acestei politici asupra tuturor grupurilor.
Deosebirea pare să fie evidentă. Grija de a depista toate
consecinţele unei politici date asupra tuturor poate părea o chestiune
elementară. Oare nu ştie fiecare, din proprie experienţă, faptul că există tot
felul de tentaţii foarte atrăgătoare pe moment, dar dezastruoase în final? Oare
nu orice puşti ştie că dacă mănâncă prea multe bomboane i se va face rău? Oare
cel ce se îmbată nu ştie că se va trezi dimineaţa cu stomacul întors pe dos şi
cu o durere de cap îngrozitoare? Oare alcoolicul nu ştie că se distruge şi îşi
scurtează viaţa? Nu ştie şi Don Juan-ul că se expune la tot felul de riscuri,
de la şantaj la îmbolnăvire? În fine, ca să revenim la sfera economicului, deşi
tot pe plan individual, oare nu ştiu leneşul şi cheltuitorul, chiar în culmea
euforiei lor, că se îndreaptă spre un viitor marcat de datorii şi sărăcie?
Cu toate acestea, în domeniul teoriei economiei publice,
aceste adevăruri elementare sunt ignorate. Oameni consideraţi astăzi economişti
străluciţi au desconsiderat economisirea, recomandând risipa la scară naţională
drept calea spre salvarea economică; şi când cineva evidenţiază consecinţele pe
care această politică le va avea pe termen lung, replica lor uşuratică este
asemănătoare cu cea dată de un fiu risipitor unui tată grijuliu: „Pe termen
lung vom fi cu toţii morţi.” Şi astfel de glume proaste trec drept aforisme
irezistibile şi exemple de înţelepciune profundă.
Tragedia este că suferim deja consecinţele pe termen lung ale
politicilor din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat. Astăzi înseamnă deja
ziua de mâine, pe care economistul mediocru ne îndemna ieri să o ignorăm.
Consecinţele pe termen lung ale unor politici economice se pot evidenţia în
câteva luni. Altele pot să nu apară câţiva ani, iar altele pot să nu se resimtă
timp de zeci de ani. Însă în oricare dintre aceste cazuri, consecinţele pe
termen lung sunt conţinute de politica respectivă tot atât de sigur precum
găina în ou sau floarea în sămânţă.
Din această perspectivă, prin urmare, întreaga teorie
economică poate fi redusă la o singură lecţie, iar această lecţie poate fi
restrânsă într-o singură frază. Secretul ştiinţei economice constă în a avea
în vedere nu doar efectele imediate, ci şi pe cele de durată ale oricărei
acţiuni sau politici; el constă în descifrarea consecinţelor acelei politici nu
numai asupra unui singur grup, ci asupra tuturor grupurilor.
2.
Nouă zecimi din erorile economice ce provoacă prejudicii atât
de mari astăzi în lume sunt rezultatul ignorării acestei lecţii. Toate derivă
dintr-una din cele două erori principale sau din amândouă: aceea constând în
luarea în considerare numai a consecinţelor imediate ale unei acţiuni sau unui
proiect şi cea referitoare la luarea în considerare a consecinţelor asupra unui
singur grup, omiţându-le pe cele avute asupra altor grupuri.
Bineînţeles, este posibilă şi manifestarea erorii opuse. Când
luăm în considerare o politică, nu trebuie să ne concentrăm numai pe
rezultatele sale pe termen lung asupra comunităţii în ansamblul ei. Aceasta
este greşeala făcută deseori de către economiştii clasici. Ea a determinat o
oarecare nepăsare faţă de soarta grupurilor care au fost imediat dezavantajate
de politicile sau programele care s-au dovedit benefice pe ansamblu şi pe
termen lung.
Comparativ însă, puţini sunt cei care mai fac această greşeală
astăzi, iar aceşti câţiva sunt în principal economişti de profesie. Eroarea
actuală cea mai frecventă este cea care apare iar şi iar în aproape orice
discuţie pe probleme economice, eroarea cuprinsă în mii şi mii de discursuri
politice, sofismul principal al „noii” ştiinţe economice şi care constă în
analizarea efectelor pe termen scurt ale strategiilor asupra unor anumite
grupuri şi în ignorarea sau minimalizarea efectelor pe termen lung asupra
comunităţii în ansamblu. „Noii” economişti se felicită, considerând aceasta
drept un mare pas înainte, aproape revoluţionar, faţă de metodele economiştilor
„clasici” sau „ortodocşi”, pentru că cei dintâi iau în considerare efectele pe
termen scurt pe care ultimii le ignorau adesea. Dar ignorând ei înşişi sau
nesocotind efectele pe termen lung, fac o greşeală cu mult mai serioasă.
Examinând fiecare copac cu exactitate şi în detaliu, ei scapă din vedere pădurea.
Metodele şi concluziile lor sunt deseori profund reacţionare. Câteodată sunt
surprinşi să constate că se încadrează în gândirea mercantilistă a secolului al
XVII-lea. De fapt, ei cad în toate vechile greşeli (sau ar face-o, dacă nu ar
fi atât de inconsecvenţi) de care noi speram că ne-au scăpat o dată pentru
totdeauna economiştii clasici.
3.
Remarcăm adesea cu tristeţe că economiştii mediocri îşi
prezintă erorile în faţa publicului mai bine decât îşi prezintă economiştii
buni adevărurile lor. Din nefericire, demagogii pot fi uneori mai convingători
atunci când, de la tribună, înfăţişează un nonsens economic, decât omul cinstit
care încearcă să arate ce este greşit. Dar principala cauză n-ar trebui să fie
un mister. Ea constă în faptul că demagogii şi economiştii mediocri prezintă
jumătăţi de adevăr. Ei vorbesc doar despre efectul imediat al unei politici
propuse sau despre efectele acesteia asupra unui singur grup. Dacă ne limităm
la atât, pot avea, de multe ori, dreptate. În aceste cazuri, soluţia constă în
demonstrarea faptului că politica propusă ar putea avea şi efecte de durată sau
mai puţin dezirabile, sau ar putea favoriza un singur grup în detrimentul
tuturor celorlalte. Pentru a depăşi această situaţie, sunt necesare corectarea
şi completarea jumătăţii de adevăr cu cealaltă jumătate. Dar luarea în
considerare a tuturor efectelor importante ale unei acţiuni propuse asupra
tuturor grupurilor impune deseori un şir lung, complicat şi plicticos de
raţionamente. Cea mai mare parte a auditoriului găseşte, de regulă, greu de
urmărit acest şir de raţionamente, se plictiseşte şi nu mai este atentă.
Economiştii mediocri se folosesc de această incapacitate şi lene intelectuală
asigurând auditoriul că nici măcar nu trebuie să încerci să urmăreşti raţionamentul
sau să-i judeci meritele întrucât este doar „clasicism”, sau „laissez-faire”,
sau „apologie a capitalismului” sau orice alt termen compromiţător care ar
putea să li se pară lor mai eficace.
Am
precizat care este natura lecţiei şi a erorilor care o blochează, sub aspect
teoretic. Dar lecţia nu-şi va atinge scopul, iar erorile vor continua să se
manifeste fără a fi recunoscute ca atare, dacă nu sunt exemplificate. Prin
intermediul exemplelor putem trece de la cele mai elementare probleme economice
la cele mai complexe şi mai dificile. Prin intermediul lor putem învăţa cum să
depistăm şi să evităm erorile, începând cu cele grosolane şi palpabile şi
mergând până la cele mai sofisticate şi mai greu de depistat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu