Expediţia a patra
sau cum a pus Trurl în funcţiune feminotronul, vrând să-l izbăvească pe prinţul
Pantarcticus de chinurile dragostei, şi cum a fost apoi nevoit să folosească
pruncaruncătorul
Într-o bună zi, dis-de-dimineaţă, pe când Trurl
dormea, cufundat într-un somn adânc, cineva bătu la uşa lui cu atâta putere de
parcă ar fi vrut s-o scoată din ţâţâni. Când Trurl, cu ochii abia mijiţi, trase
zăvorul, văzu în faţa lui, pe fondul cerului uşor albind, o navă uriaşă,
asemănătoare unei căpăţâni de zahăr de o mărime
neobişnuită sau a unei piramide zburătoare.
Din interiorul acestui colos, care
aterizase chiar în faţa ferestrei sale, ieşeau pe o punte largă, în şiruri
lungi, nişte namile încărcate cu saci, iar nişte roboţi vopsiţi complet în
negru, împodobiţi cu burnusuri şi turbane, descărcau bagajele în faţa casei
atât de repede, încât în câteva clipe, Trurl, care nu pricepea ce se întâmplă,
fu înconjurat de o mulţime de baloturi umflate, ca de un meterez în formă de
semicerc, prin care abia fu lăsată o trecere îngustă. Pe aici se îndrepta spre
el un electrocavaler de o statură nemaivăzută, cu ochii ca de stele, cu mici
antene radar, răsucite bătăios în sus, şi cu o mantie încărcată de pietre
scumpe. Distinsul oaspete îşi trecu mantia peste umeri, ridică puţin pălăria
blindată şi cu un glas puternic, deşi moale precum catifeaua, întrebă:
— Am oare cinstea să stau de vorbă cu
prea-luminatul domn Trurl, vestitul constructor?
— Mda,
sigur, eu... eu sunt... Poftiţi, intraţi, vă rog... Scuzaţi-mi dezordinea...
N-am ştiut că... adică... dormeam... bâigui Trurl, teribil de încurcat,
trăgându-şi la repezeală pe el un halat scurt. Îşi dăduse seama că e numai în
cămaşă de noapte şi încă în una dintre acelea care nu mai cunoscuseră demult
săpunul.
Elegantul electrocavaler se pare că nu observase
totuşi ţinuta sumară a lui Trurl. Scoţându-şi încă odată pălăria, care începu
să vibreze, sunând deasupra capului său de fier, intră graţios înăuntru. Trurl
se scuză pentru o clipă şi, mai aranjându-se un pic, se întoarse, coborând câte
două trepte odată. În vremea asta afară se luminase de-a binelea, soarele se
oglindea puternic în armurile negre ale roboţilor, care, fredonând cu alean
vechiul cântec al robilor: "Pe unde-ai umblat"..., înconjurară pe
patru rânduri locuinţa şi nava-piramidă. Trurl văzu toate prin fereastră, stând
în faţa musafirului. Acesta, privindu-l cu scânteieri de
briliant în ochi, îi spuse:
— Planeta
de pe care am venit, ilustre constructor, se află acum în plin Ev Mediu, aşa că
o rog pe Domnia Voastră să mă ierte că L-am deranjat atât de mult, aterizând
inoportun; dar Vă rog să înţelegeţi că în nici un chip n-am putut prevedea că
în acel punctum al planetei Domniei Voastre, unde
se află acest cinstit lăcaş, noaptea încă îşi mai întinde stăpânirea, împiedicând
accesul razelor soarelui.
În
acest moment al cuvântării tuşi uşor, de parcă cineva ar fi cântat dulce din
muzicuţă, şi spuse mai departe:
— M-a
trimis la Domnia Voastră stăpânul şi regele meu, Maiestatea Sa Protrudin
Astericus, suveran peste globurile unite Jonit şi Eprit, Duce moştenitor al
Aneuriei, Împărat al Monoţiei, Biproxiei şi Trifilidei, Mare Prinţ de
Barnomalva, Eborcyda, Klapundro şi Tragantoro, Conte de Euscalpia, Transfioria
şi Fortransmina, Paladin de Astru-Albastru-Alabastru, Baron Porcîntroacă,
Scosdincloacă şi Maispalăloleacă, precum şi domn atotstăpânitor al Meterei,
Heterei, Eterei et Caeterei, pentru ca, în numele Său prea milostiv, să invit
pe Luminăţia Voastră în ţara sa, ca pe un mântuitor al Coroanei mult dorit şi
aşteptat, singurul în stare să ne izbăvească de marele necaz, iscat de
nenorocita îndrăgostire a Alteţei Sale, moştenitorul tronului,
Pantarcticus.
— Bine,
dar eu nu... începu repede Trurl. Însă magnatul, făcând un gest scurt, ca semn
că încă n-a terminat, continuă cu acelaşi glas de oţel:
— Ca
răsplată pentru că aţi binevoit să Vă aplecaţi urechea la necazul nostru, că
aţi acceptat să ne veniţi în ajutor în combaterea acestei nenorociri care a
lovit greu statul nostru, Maiestatea Sa Protrudin făgăduieşte, asigură şi jură
prin vorbele mele că va înconjura pe Constructivitatea Voastră cu asemenea
binefaceri, că înălţimea Voastră nu se va putea sătura de ele până la sfârşitul
zilelor Sale. Şi ca avans sau, cum se spune, ca arvună, vă numeşte din chiar
această clipă – aici magnatul se ridică, scoase sabia şi continuă, lovindu-l pe
Trurl cu tăişul la fiecare cuvânt, că acestuia începură să-i salte umerii –
Prinţ Titular şi Independent al Murvidraupiei, Abominentiei, Infamoriei şi
Mârşavoriei, Conte Ereditar de Trundo şi Morigundo, Electro-Octomăciucar al
Brazelupei, Condolondei şi Pratalaxiei, precum şi Marchiz de Gund şi Lund,
Guvernator Extraordinar al Fluxiei şi Pruxiei şi totodată General Capitular al
Ordinului Mendiţilor şi Mare Preot al Principatelor Pyt, Myt şi Tamtadryt,
împreună cu tot ceea ce se cuvine acestor demnităţi, adică dreptul de a fi
salutat prin douăzeci şi una de lovituri de tun la sculatul de dimineaţă şi
seara, la culcare, precum şi cu muzica fanfarei după masa de prânz, dreptul de
a purta Crucea Grea Infinitezimală, cu perpetuarea pluralistică în abanos,
pluriformă în ardezie şi plurală în aur. Ca dovadă a bunăvoinţei Sale, Regele
şi Stăpânul meu îţi trimite aceste mici atenţii, cu care mi-am îngăduit să-ţi
înconjur locuinţa.
Într-adevăr,
sacii întunecau de-acum lumina zilei, care abia mai pătrundea în odaie.
Magnatul îşi încheie cuvântarea, dar mâna, ridicată, ca un orator, n-o lăsă în
jos. Se vede că uitase, căci tăcu, în vreme ce Trurl îşi pregăti răspunsul:
— Sunt
deosebit de recunoscător Maiestăţii Sale Protrudin, dar chestiunile
sentimentale, ştiţi, nu sunt specialitatea mea. De altfel... adăugă, sub
privirea de briliant a magnatului – poate că mi-aţi putea spune despre ce e
vorba...
Cavalerul dădu aprobativ din cap.
— Foarte
simplu, Prea Luminate Constructor! Moştenitorul tronului s-a îndrăgostit de
Amarandina Ceriberniana, unica fiică a regelui ţării vecine, Araubraria. O
veche duşmănie desparte de multă vreme ţările noastre, iar când Împăratul
Nostru Milostiv, după lungi şi neîntrerupte rugăminţi ale prinţului, s-a
adresat regelui, cerându-i mâna Amarandinei, răspunsul a fost categoric
negativ. De atunci a trecut un an şi şase zile, iar prinţul moştenitor se
stinge văzând cu ochii şi nu exista nici o cale să-şi vina în fire. Nu ne-a mai
rămas altă speranţă decât cea care străluceşte în persoana Luminăţiei Voastre.
Spunând acestea, semeţul cavaler se înclină. Trurl tuşi uşor şi, văzând pe fereastră
şirurile de luptători, rosti cu glas mai scăzut:
— Nu-mi
închipui să pot face ceva... dar... dacă regele doreşte... atunci eu... se
înţelege...
— Asta
şi vrem! – exclamă cavalerul, şi bătu din palme, făcându-le să sune ca metalul.
Îndată,
doisprezece cuirasieri negri ca noaptea, cu un blindaj care făcea zgomot
asurzitor, năvăliră înăuntru şi, apucându-l pe Trurl, îl ridicară pe sus,
ducându-l pe puntea navei. Se auziră douăzeci şi una de lovituri de tun,
trapele fură ridicate şi nava îşi începu zborul maiestuos, cu steagul în vânt,
spre abisul ceresc.
În
timpul călătoriei, magnatul, care era Mare Subfierar al Coroanei, îi povesti
lui Trurl o mulţime de amănunte despre înamorarea romantică şi totodată
dramatică a prinţului. Cum ajunseră – după primirea solemnă ce i s-a făcut în
capitală de-a lungul întregului traseu împodobit cu steaguri, în prezenţa unor
mulţimi fără număr – constructorul se apucă de treabă. Ca loc de muncă îşi
alese splendidul parc regal. Templul Meditării, care se afla acolo, îl
transformă în trei săptămâni într-o construcţie ciudată de metal, cu cabluri şi
ecrane luminoase. Făcuse din el, după cum îi explicase regelui, un feminotron,
o instalaţie folosită atât cu rol de antrenajer, cât şi de erotor total cu
retroacţiune. Cel ce intra în inima aparatului făcea cunoştinţă dintr-o dată cu
toate farmecele, vrăjile, frumuseţile, şoaptele, sărutările şi mângâierile
caracteristice întregului sex frumos din Cosmos. Feminotronul, în care
transformase Templul Meditaţiei, avea o putere iniţială de patruzeci de
megamori, iar productivitatea efectivă în spectrul voluptăţii penetrante
atingea nouăzeci şi şase la sută, emisiunea pasională, măsurată ca întotdeauna
în kiloteiubescuri, se ridica la şase pentru fiecare sărut teleghidat.
Feminotronul mai era prevăzut cu absorbitori turnanţi de frenezie, cu
amplificator cascadic de îmbrăţişări şi priviri pierdute, precum şi cu un
automat al "primei vederi", căci Trurl era adeptul teoriei doctorului
Afrodontus, descoperitorul câmpului îndrăgostirii instantanee.
Această excepţională construcţie mai avea şi
alte multe instalaţii, cum ar fi flirtieră rapidă, reductor al insistenţelor
exagerate, precum şi un accesoriu complet de mângâieri şi giugiuleli. Pe
dinafară, într-o cutie de sticlă separată, se vedeau nişte cadrane uriaşe de
ceasuri, pe care se putea urmări perfect mersul curei de dezîndrăgostire. După
cum arătau statisticile, feminotronul dădea rezultate pozitive durabile în
nouăzeci şi opt de cazuri de superfixaţie sentimentală dintr-o sută. Deci
şansele de salvare a prinţului erau deosebit de mari.
Patruzeci de înalţi demnitari ai regatului l-au
tot tras şi împins pe prinţ prin parc până la Templul Meditării, timp de patru
ore în şir, încet, dar stăruitor, unind hotărârea acţiunilor cu respectul faţă
de persoana acestuia, căci prinţul nu voia în niciun chip să se lase
dezîndrăgostit. Izbea cu capul şi lovea cu picioarele pe credincioşii curteni
ca un apucat. Când, în sfârşit, cu ajutorul a numeroase perniţe de puf, prinţul
a fost împins înăuntru şi trapele s-au lăsat în urma lui, Trurl, plin de
nelinişte, puse în funcţiune automatul, care începu sec numărătoarea inversă:
"douăzeci... nouăsprezece... zece..." până ce rosti cu acelaşi glas
egal: "Zero! Start!". Sincroerotoarele, pornite cu toată puterea
megamoroasă, înghiţiră victima sentimentelor atât de fatal direcţionate.
Aproape o oră privi Trurl la acele ceasurilor, care vibrau sub cea mai înaltă
tensiune erotică. Din păcate ele nu arătau schimbări esenţiale. Încrederea in
efectele curei începu să i se zdruncine, dar acum nu mai putea face nimic.
Trebuia să aştepte răbdător, cu mâinile încrucişate. Verifică numai dacă
ultarsărutările cad sub unghiul potrivit, fără avânt exagerat, dacă flirtiera
şi mângâietorii îmbrăţişaţi au mers regulat, având totodată grijă ca densitatea
câmpului să fie aproape de cea admisibilă, pentru că se punea problema nu ca
pacientul să se transîndrăgostească, schimbând obiectul sentimentelor de la
Amarandina la maşină, ci să se dezîndrăgostească total. În sfârşit, într-o
tăcere solemnă, trapa fu deschisă. După desfacerea marilor şuruburi cu care era
închisă ermetic, odată cu o pală dintre cele mai dulci miresme, ieşi din
interiorul semiîntunecos şi prinţul, acoperit de trandafiri striviţi, care-şi
pierduseră petalele, îmbătaţi de tensiunea teribilă a pasiunilor. Credincioşii
servitori dădură fuga, apucând mădularele fără putere ale prinţului şi auziră
cum buzele palide ale acestuia rostesc, abia şoptit, un singur cuvânt:
Amarandina.
Trurl înghiţi o înjurătură, înţelegând că s-a
trudit degeaba. Sentimentul nebunesc al prinţului s-a dovedit, la proba
critică, mai puternic decât toţi ultramorii şi megamângâietorii feminotronului
luaţi la un loc. De altfel, dragostometrul, pus pe corpul aproape inert al
prinţului, indică o sută şapte linii, geamul îi plesni pe loc şi mercurul se
vărsă, tremurând neliniştit, de parcă şi lui i s-ar fi transmis clocotul
sentimentelor. Prima încercare rămase deci fără rezultat.
Trurl se întoarse în apartamentele sale
posomorât ca noaptea şi, dacă cineva l-ar fi observat ar fi auzit cum umbla de
colo-colo în căutarea unei soluţii salvatoare. În vremea asta un soi de freamăt
se auzi în parc; erau nişte meşteri care reparau zidul înconjurător şi care,
din curiozitate, intraseră în feminotron şi-i dăduseră drumul. A fost nevoie să
fie chemaţi pompierii, căci săreau ca arşi dinăuntru, unul după altul, fumegând
de atâtea sentimente înflăcărate.
Văzând aceasta, Trurl puse în aplicare alt
ansamblu, format dintr-un delirizator şi o trivialniţă. Dar şi încercarea asta,
trebuie s-o spunem de la început, dădu greş. Prinţul nu numai că nu se
dezîndrăgosti de Amarandina, ci, dimpotrivă, se simţi şi mai legat de ea. Trurl
începu iar să se plimbe de la un capăt la altul al apartamentelor sale, citind
până noaptea târziu tratate de specialitate. La urmă le azvârli cât colo, iar a
doua zi îl rugă pe Marele Subfierar să-i înlesnească o audienţă la rege. Primit
de Maiestatea sa, îi spuse:
— Maiestate!
Milostive Stăpâne! Sistemele dezîndrăgostitoare pe care le-am încercat sunt
cele mai puternice din câte există. Fiul tău însă nu poate fi dezîndrăgostit de
viu. Acesta e adevărul pe care mă simt dator să-l dezvălui Maiestăţii Voastre.
Regele
tăcu, încremenind la auzul acestei veşti, iar Trurl reluă:.
— Desigur,
aş putea să-l înşel, sintetizând-o pe Amarandina după parametrii ce-mi sunt
accesibili, dar mai devreme sau mai târziu prinţul ar descoperi şiretenia şi ar
afla de soarta adevăratei prinţese. Aşa că nu ne rămâne decât o singură cale:
prinţul trebuie s-o ia de nevastă pe fiica regelui!
— Nici
gând, străine! Tocmai asta e, că regele vecin n-o să o dea niciodată fiului
meu!
— Dar
dacă ar fi înfrânt? Dacă ar trebui să ducă tratative, cerând, ca
învins, îndurare?
— Ei,
atunci, da, fără îndoială, dar cum poţi crede că aş fi în stare să împing două
mari state într-un război sângeros, şi încă unul cu un sfârşit nesigur, ca să
obţin pentru fiul meu mâna fiicei regelui vecin? Nu, asta nu se poate,
în ruptul capului.
— Nici
nu aşteptam altă hotărâre din partea Maiestăţii Voastre – zise liniştit Trurl.
Sunt fel de fel de războaie, iar cel pe care l-am născocit este unul cu totul
nesângeros. Nu-l vom ataca pe regele vecin cu armele. Nu numai că nu vom lua
viaţa nici unuia dintre cetăţenii ţării lui, ci dimpotrivă!
— Cum
adică? Ce tot spui? – întrebă regele mirat.
Pe măsură ce Trurl îşi destăinuia în şoaptă
secretul său la urechea monarhului, chipul, până atunci mohorât al acestuia se
lumina treptat, iar la urmă exclamă:
— Bine,
fă cum gândeşti, dragul meu străin, şi să te ajute Cel de Sus!
Încă
de a doua zi fierăriile şi atelierele Curţii Regale trecură, după planurile lui
Trurl, la fabricarea unui mare număr de aruncătoare, teribil de puternice, dar
cu o destinaţie total necunoscută. Fură instalate pe planetă, mascate de reţele
de apărare, aşa că nimeni nu bănuia nimic. În acelaşi timp, Trurl stătea zi şi
noapte în laboratorul regal de cibergenetică, supraveghind nişte cazane
tainice, în care clocoteau fierturi ciudate, iar clacă vreun spion ar fi
încercat să-l urmărească, n-ar fi putut afla nimic, în afară de faptul că, din
când în când, în laboratoarele închise cu şapte lacăte, se auzea câte un scâncet,
iar doctoranţii şi asistenţii alergau în toate părţile cu braţele pline de
scutece.
Bombardarea începu o săptămână mai târziu pe la
miezul nopţii. Puse la punct şi lustruite de bătrânii canonieri, ţevile se
ridicară toate ca una singură, ţinând steaua albă a statului vecin şi porniră
focul, nu aducător de moarte, ci de viaţă. Trurl bombarda cu prunci,
pruncaruncătoarele sale umplură împărăţia cu miriade de plozi urlători, care,
crescând repede, se agăţau de trecători, şi erau atât de mulţi, că de atâtea
ţipete de "mamă", "papa", "pipi" şi
"e-e" văzduhul se cutremura de-ţi plesneau timpanele. Şi acest potop
de copilaşi dură atâta, încât economia imperiului nu-l mai putu suporta şi
spectrul catastrofei le apăru tuturor evident. Din cer cădeau mereu, veseli şi
grăsuţi, prichindei mărunţi, că se făcu noapte în plină zi de atâta vânzoleală
de scutece. Atunci împăratul se văzu nevoit să ceară îndurare regelui
Protrudin, care făgădui să înceteze bombardamentul, cu condiţia ca fiul său să
o poată lua de nevastă pe Amarandina. Împăratul se declară de acord în mare
grabă. Pruncaruncătoarele fură îndată oprite, feminotronul, pentru mai mare
siguranţă, fu demontat de Trurl însuşi, care, ca prim nuntaş, în veşminte de
diamant, cu bastonul de mareşal în mână, dirijă toasturile la nunta celor doi
tineri. Apoi încărcă racheta cu diplomele, decoraţiile şi documentele de
proprietate dăruite atât de rege, cât şi de împărat şi se întoarse acasă,
încărcat de glorie...
P7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu