Cacealmalele lui Tariceanu

Trebuie sa recunosc ca a fost o vreme cand imi placea Tariceanu. Chiar mi se parea etalonul politicianului liberal. European, elegant, cu vorba chibzuita, cu discurs aerisit, acest om parea a fi un invingator lejer in lupta cu partidul lui Iliescu. Iar faptul ca mergea in tandem cu Basescu, mi se parea de bun augur pentru Romania. Singura problema mi se arata a fi, pe-atunci, marea diferenta dintre cei doi lideri. Basescu era un tip grosier, cam badaran, coborat direct de pe coverta vaporului, unde avea de-a face cu marinari lipsiti de Dumnezeu, aventurieri, golani, brute nespalate - stiti, imaginea pe care o aveam in copilarie, luata din benzile desenate. 

In vreme ce Tariceanu... spilcuit, mirosind a parfumuri fine, cu fiecare fir de par de pe fata ingrijit cu minutie (nu ca suvita vaporeanului care falfaia absurd in vantul falezelor). Ma gandeam ca intre cei doi vor aparea disensiuni din cauza lui Basescu. Asa ca mare mi-a fost mirarea cand am constatat ca rolurile erau inversate, marinarul jucand cu carti europene, iar manechinul cu jockeri, la cacealma.

Doua au fost momentele care mi l-au scos pe Tariceanu de la suflet: cel in care, la sfatul lui Patriciu, a refuzat sa demisioneze, dupa ce anuntase ca va face acest lucru (in vederea anticipatelor), si cel in care a fost dovedit ca traficant de influenta, cu ajutorul biletului prin care incerca sa intervina la Basescu pentru prietenul lui, acelasi Patriciu.

Multa lume mi-a spus ca ma insel, ca de fapt Basescu e cel rau si nu Tariceanu. Povestea este cunoscuta, n-are sens sa insist. Timpul a trecut, Romania s-a impartit in basisti si anti-basisti, Tariceanu a pierdut presedintia PNL in favoarea lui Crin Antonescu, dupa care partidul s-a dus langa PSD. Nimeni n-a mai auzit de Tariceanu - parea sa se fi resemnat cu noua lui pozitie de outsider, de simplu membru in PNL.

Acum insa, cand liberalii si comunistii s-au separat, Tariceanu a crezut ca a sosit din nou vremea lui, asa ca a trecut la actiune. O actiune pentru categorisirea careia nu exista cuvinte potrivite. De unul singur, Tariceanu s-a dus la Ponta si i-a propus sa refaca impreuna USL, cu ajutorul unui numar de tradatori liberali care ar sustine si ei aceasta idee. Ponta nu trebuia decat sa anunte ca Tariceanu a devenit peste noapte candidatul pentru Cotroceni din partea PSD+PC+UNPR+PRL (acesta din urma fiind partidul tradatorilor din PNL). Incredibil, dar adevarat! Ca sa nu fie niciun dubiu, Tariceanu a organizat si o conferinta de presa, facandu-si publice demersurile, dupa care a si demisionat din PNL.

In minte cu lozinca lui Petru Rares - "Vom fi iarasi ce-am fost si mai mult decat atat" - Tariceanu, batran si obosit de anii de asteptare si frustrari, a incercat sa mai traga o cacealma, una grandioasa, care sa-l transforme peste noapte in castigator, silindu-i pe toti cei care n-au crezut in destinul lui sa cada in genunchi si sa bata temenele. Tot ce a reusit el, insa, a fost sa-si incheie cariera politica intr-un mod jalnic. Proiectul lui este prea aberant pentru a putea fi sustinut de cineva. Un proiect care te face sa te intrebi daca nu cumva mintea lui Tariceanu a inceput sa fie invaluita de ceturile noptii. Pentru ca afara de cazul in care este bolnav de Alzheimer sau ceva asemanator, fostul presedinte al PNL si premier al Romaniei nu are niciun fel de scuza pentru actiunile pe care le-a intreprins.