Exista persoane care-si castiga reputatia de "baieti (fete) de treaba" cu toate ca in realitate nu sunt decat niste oarecare, nici mai buni si nici mai rai decat majoritatea oamenilor si, mai mult, ii doare in cot de ceilalti. Indivizii astia nu pot sa-si propuna sa-ti faca vreun rau, dar ti-l fac linistiti prin nepasare si prin punerea ta intotdeauna pe planul al doilea, indiferent ca le esti cunoscut simplu, amic sau candidezi la titlul de prieten. Cunosc niste oameni de felul asta si eticheta pe care le-am pus-o este "razgaiati".
Daca iti sunt musafiri pentru cateva zile, razgaiatii pun mana la treaba, chiar daca tu nu le-o ceri. Sterg praful, dau cu matura, se duc la cumparaturi. Daca-i rogi ceva percuteaza imediat, cu conditia sa fie vorba de lucruri pe care le pot face pe loc, altfel, daca ce i-ai rugat necesita un anume efort intins pe o perioada ceva mai lunga de timp, iti promit, dupa care se retrag si te lasa efectiv cu ochii in soare.
In acelasi timp, daca lor le trebuie ceva care ti-ar trebui si tie, nu isi pun problema asta nicio secunda: iau sau fac lucrul ala fara sa te intrebe. Nici macar nu le trece prin minte ca mai esti si tu pe-acolo. Spre exemplu, ai in casa un telefon fix si astepti sa fii sunat pe el intre trei si patru. E un telefon important pentru tine si persoana razgaiata stie asta. Numai ca la trei si jumatate, desi tu n-ai primit telefonul asteptat, razgaiatul ia telefonul si suna unde are el treaba, iar discutia dureaza cel putin douazeci de minute. Daca te duci si-i amintesti ca astepti si tu un telefon, te priveste cu o anumita expresie din care intelegi pe loc ca pentru el nu poate exista nimic pe lume mai important decat sa vorbeasca atunci, si rosteste pe un ton anume: "acum vorbesc cu ...". Tonul ala e si el special. Auzindu-l, intelegi pe loc ca telefonul pe care-l da razgaiatul e mai important decat cel pe care-l astepti tu si ca simplul fapt ca te-ai apucat sa il deranjezi cu pretentiile tale este dovada unei profunde lipse de intelegere, daca nu cumva si de caracter din partea ta.
Am vazut odata un razgaiat, aflat in vizita la niste prieteni, apucandu-se sa scoata din masina de spalat vase farfuriile si tacamurile. Le scotea si le punea pe rand la locurile lor, cu o maiestrie care-ti umplea inima de bucurie. Ce-am observat, insa? Cand scotea linguri, lingurite, furculite, le apuca invariabil de partea pe care omul o baga, indeobste, in gura atunci cand mananca. Dar cand venea vorba de cutite, pe ele era atent sa le apuce numai si numai de maner. E limpede, nu? Razgaiatul respectiv avea grija sa nu se taie. Restul nu conta deloc - prietenii lui puteau sa manance linistiti cu tacamuri pline de amprente lasate de niste degete cu care poate razgaiatul se scarpinase sub brat etc. Asta inseamna sa nu te gandesti decat la tine.
Pe vremea cand locuiam la Timisoara, ma mai vizitau din cand in cand fosti amici din Regat, care fie se opreau la mine in drum spre granita, fie veneau cu diferite interese in zona. La un moment dat, am avut bucuria (sincer, nu trebuie inteles contrariul) sa ma calce un razgaiat care avea o detasare de o luna in Arad, unde trebuia sa rezolve chestiuni ale firmei pentru care lucra. L-am invitat sa-si petreaca week-endurile la noi, intai pentru ca ma bucuram sa stau cu el la o vorba (si o cana cu vin) si doi pentru ca ii faceam si lui viata mai placuta - una e sa stai cu prietenii peste week-end si alta sa stai la hotel singur cuc.
In cea de-a doua saptamana, razgaiatul a venit si ne-a spus foarte revoltat ca la biroul unde lucreaza in Arad, unul dintre angajati a venit bolnav, cu o raceala puternica, poate chiar o viroza, cu tuse sparta etc etc. Spun revoltat, pentru ca i se parea ca bolnavul ar fi trebuit sa stea acasa, nu sa vina la birou, unde ceilalti riscau sa se imbolnaveasca si ei. L-a bestelit bine pe respectivul, dupa care ce sa vezi! Week-endul urmator, a sosit el insusi de la Arad racit cobza, cu febra, tuse etc. Inevitabilul se produsese si razgaiatul meu era bolnav. De data asta, insa, ca prin minune, uitase de teoria lui ca in astfel de situatii cel bolnav ar trebui sa nu se duca printre oamenii sanatosi, ca sa nu-i molipseasca si pe ei. Acum totul era in regula, noi puteam fi molipsiti fara probleme, inclusiv Maria, care nu avea decat cinci sau sase ani. Asa ca razgaiatul s-a prezentat la noi, s-a plans ca e bolnav, ne-a descris tot felul de simptome ale bolii, dupa care a inceput sa se doftoriceasca prin metode babesti - ceaiuri, lamaie etc. Peste zi, s-a instalat ca si cu o saptamana inainte, in camera Mariei, unde era lumina multa si semnalul pentru Internet era puternic. Eu n-am zis nimic, la inceput, ma gandeam ca nu se cade, daca nu-si da seama singur, apai il las in pace, pentru ca se stie ca astfel de lucruri, oricum le-ai spune, sunt percepute ca ofense. Dar a doua zi, culmea culmilor, l-am gasit pe razgaiat in bucatarie, mancand ce gatisem eu direct din oala. Atunci n-am mai putut sa raman impasibil si i-am spus asa:
- Mai, de ce mananci din oala, vrei sa-ti pun eu in farfurie?
- Lasa, acum gata, nu vreau sa mananc, doar am vrut sa gust.
- Te rog nu mai fa asa, mananca si Maria din mancarea asta si n-am chef sa se imbolnaveasca si ea.
- Raul, stii cum e: daca e sa se imbolnaveasca, atunci se imbolnaveste.
Replica asta m-a lasat fara grai. Dar despre teoria cu "daca e sa fie", o sa scriu mai tarziu.
In orice caz, am remarcat incapacitatea razgaiatului de a se pune pe sine in acelasi plan cu ceilalti. Pentru el, ceea ce e de condamnat la altii, e de trecut cu vederea la el insusi. De ce? Simplu, pentru ca razgaiatul se crede special, un fel de animal ocrotit, caruia i se trec toate cu vederea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu