La începutul lui mai mă găseam într-o pădure de cîmp, curios să văd mai
ales cum se prezintă în anul acesta corniţele căpriorilor. Inaintea mea
tăietură cu seminceri bătrîni, la spate pădure mare, încheiată. Ieşisem prea
devreme şi aveam răgaz ca, pînă să scapete soarele, să mă bucur de multele
lucruri frumoase pe care le poate vedea omul într-o asemenea după-masă de
primăvară. Unde arunci ochii e viaţă. Or, viaţa — copac, floare, gîză, pasăre,
mamifer, orice — e plină de frumuseţi şi de lucruri minunate.
Astfel am petrecut cu atenţie isteţimea şi hărnicia unui ţoi (Sitta
europaea) care, în acrobaţii fără sfîrşit, se căţăra pe scoarţa crăpată a unui
stejar, scormonea sub ea, căuta insecte, viermuşori — hrană. Mi se părea ciudat
că din cînd în cînd zboară la alt copac din marginea pădurii, rămîne acolo doar
o clipă şi apoi se întoarce iarăşi la lucru, la semicercul din apropierea mea.
Am observat apoi că duce cîte ceva în cioc. Acest du-te-vino îl făcea cu atîta
regularitate, încît mi-a bătut la ochi şi, crezînd că duce hrană la puii
surprinzător de timpurii, am început să iscodesc locul spre care ducea ţoiul
mîncarea. Am descoperit însă nu cuib şi nu pui, ci o pasăre adultă — tot ţoi —
care stătea singură pe o cracă. După coloritul penelor, atît de viu la bătrîni
şi şters la pui, am putut constata fără nicio greutate că nu era pui. Stătea
aproape nemişcat şi primea hrana pe care ţoiul cel harnic o aducea întruna. Că
nu era pui, vedeam şi din faptul că era singur, nu zbătea din aripi nerăbdător
şi nu cerşea cu gura căscată, aşa cum fac puii atunci cînd părinţii le aduc de
mîncare, ci primea hrana oarecum cu indiferenţă. Dar scotea cîte un
„sit-sit" destul de tare ca să-l pot auzi si eu.
Cînd vezi scene de felul acesta, chiar fără să vrei încerci o tălmăcire şi
eşti prea uşor ademenit să faci analogii cu motivele şi sentimentele care
pornesc acţiunile omeneşti; uneori însă nu greşeşti. Aşa, aveam impresia că sunt
martorul unei acţiuni de milă, de frăţietate între aceste două păsări de
acelaşi neam. Va fi bolnavă, neputincioasă miluita, care nu-şi poate agonisi
hrana singură. Dar aceasta nu se prea potriveşte cu firea ţoilor. Ei fac parte
dintre păsările care caută mai puţin societatea semenilor lor şi, ciudat, mai
bucuros se asociază cu alte păsărele decît cu cele din neamul lor. Explicaţia
de mai sus prea e după etalon omenesc; nu cred să fie bună.
Alta: pe vremea aceasta ţoii cuibăresc. In cuibul din borta copacului
cloceşte numai femeiuşca. Ea e hrănită de soţul credincios. Deci ar fi o
pereche, iar cloşca primeşte hrana. Şi aici este însă un „dar". De obicei
clocitoarea nu-şi părăseşte cuibul, bărbatul îi aduce mîncarea chiar la cuib,
tocmai pentru ca ouăle să nu fie lăsate descoperite nicio clipă. De data asta,
pasărea hrănită era departe de cuib şi, dacă ar fi cloşcă şi totuşi s-a hotărît
să se ridice şi să iasă în lume, mi se pare că n-ar sta atît de leneşă,
aşteptînd darul, ci ar umbla şi ea după agoniseală. Puţină mişcare i-ar cădea
şi ei bine, mai ales că în firea ţoilor e vioiciune, mişcare necontenită. O
bună jumătate de ceas am putut vedea că dăruita nu s-a mişcat de pe creanga ei,
mulţumindu-se să primească hrana de-a gata. Şi acolo a rămas ciudata pereche.
N-am putut dezlega... problema. Dar am putut să mă încînt liniştit de
frumuseţea penelor acestor păsări şi de isteţimea celui ce se hărnicea după
hrană, ca şi de devotamentul lui — fie că era milostiv sau soţ grijuliu. Şi
mi-am pus încă o întrebare. Avem noi încă o pasăre mică, mult mai modestă în
culorile penelor, care se hrăneşte ca şi ţoiul, căţărîndu-se pe coaja copacilor
şi scoţînd de acolo insecte. E cojoaica (Certhia familiaris). Ţoiul se caţără
cum îi place, cînd cu capul în sus, cînd cu el în jos. Cojoaica numai într-un
fel: porneşte de jos, de la rădăcina copacului, şi înaintează în spirală pînă
sus, ca apoi să revină iarăşi în zbor lîngă rădăcină şi să facă altă cale
spirală în sus. Niciodată nu coboară pe trunchi cu capul în jos, cum face
adeseori ţoiul. Măcar
că la ghearele ascuţite pe care le are ar putea-o face.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu