Mici intamplari cu animale (194)

Cocoş în frigare

Trecuse epoca rotitului cocoşilor de munte, locurile de bătaie erau din nou pustii. Inainte de a coborî în lumea de jos, ca de un rămas bun pentru cîteva luni, am mai făcut o zi de plim­bare prin teren. Intr-o pădure de molid bătrînă, paznicul care mă însoţea mă opreşte şi îmi arată cu mîna spre un copac cetinos. Imi şopteşte:

— Cocoş. Doarme.

Cum ar fi să doarmă cocoş de munte în ziua mare? — m-am întrebat în gînd îndată, apoi l-am văzut şi eu.

Stătea prins într-o creangă de pe la mijlocul molidului, aproape de trunchi. Cocoş era, dar avea o altă înfăţişare decît cea pe care o cunoşteam fie cînd roteau înfoiaţi, fie în toanele lor obişnuite. Acesta stătea cu capul tras între umeri, penele îi erau zbîrlite, coada lungă îi atîrna moale, aripile scăpate în jos. Ca să văd mai bine am ridicat la ochi binoclul. Ochii îi avea închişi, ciocul deschis si parcă se clătina uşor în răsuflare. Cocos bolnav, poate bătut rău în luptele pe care le-a dat mai zilele trecute. Apoi observ un lucru ciudat. Din umăr, pe la cotul aripii, îi ieşea, ca de o şchioapă, o ţeapă de lemn groasă cît degetul cel mic.

Citisem odinioară că a fost prinsă o barză, întoarsă la noi primăvara, care a dus, înfiptă în muşchii pieptului, săgeata unui indigen african. Dar cocoşii noştri nu cunosc Africa, pe aici nimeni nu vînează cu săgeţi. Ce poate să fie?

Nici prin gînd nu-mi trecea să mai împuşc cocoş; îmi luasem partea. Acesta era însă chinuit, gata să moară. Impuş­cătura mea a fost o binefacere.

L-am cercetat. Intr-adevăr, avea înfipt în el un ciot uscat. După ce am desfăcut cocoşul am văzut că lemnul ascuţit intrase din faţă pînă la intestinele pline de puroi.

Accident. Mi s-a părut că nu s-a putut întîmpla decît în­tr-un singur fel. Cocoşul s-a aruncat din zbor în cetina unui molid, poate chiar într-un loc de bătaie. Din întîmplare s-a izbit într-un ciot de creangă uscată. Zbor rapid, greutatea trupului mare, ciotul ascuţit — i-a pătruns pînă adînc şi s-a rupt apoi. Cîteva zile lungi s-a chinuit bietul cocoş cu rana urîtă, cu intestinele rupte, cu durerile peritonitei, care pînă la urmă l-ar fi omorît. Şi cît va fi încercat, în zadar, să-şi scoată din trup ţeapa. Intr-adevăr împuşcătura mea a fost pentru el o binefacere.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor