Se afișează postările cu eticheta cocos de munte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cocos de munte. Afișați toate postările

duminică, 23 februarie 2014

Mici intamplari cu animale (194)

Cocoş în frigare
Trecuse epoca rotitului cocoşilor de munte, locurile de bătaie erau din nou pustii. Inainte de a coborî în lumea de jos, ca de un rămas bun pentru cîteva luni, am mai făcut o zi de plim­bare prin teren. Intr-o pădure de molid bătrînă, paznicul care mă însoţea mă opreşte şi îmi arată cu mîna spre un copac cetinos. Imi şopteşte:
— Cocoş. Doarme.
Cum ar fi să doarmă cocoş de munte în ziua mare? — m-am întrebat în gînd îndată, apoi l-am văzut şi eu.


miercuri, 12 septembrie 2012

Mici intamplari cu animale (82)

Catalepsie
O credinţă străveche atribuie şerpilor puterea de a fascina" victima prin privirea fixă, rigidă, a ochilor. Oamenii de ştiinţă, care au cercetat existenţa acestei puteri, o contestă, o neagă chiar. Într-adevăr, şarpele priveşte fix, rigid, din cauza mobi­lităţii foarte reduse a ochilor şi a lipsei de pleoape, care i-ar putea modifica expresia ochilor. Dar această privire caracte­ristică şerpilor e una involuntară, şarpele nu priveşte aşa în scopul de a fascina", de a-şi imobiliza prada, ci fiindcă nu poate privi altfel. Ceea ce a dus la credinţa populară este comportarea unor animale mici şoareci, broaşte, şopîrle etc. care se văd deodată în faţa groaznicului duş­man, a şarpelui. Uneori rămîn încremenite şi sunt o pradă uşoară. Cauza nu e o putere care ar emana din privirea şarpe­lui, ci rezidă în şocul nervos produs de marea spaimă din organismul viitoarei victime. Catalepsia, adică starea de paralizie pro­dusă de o spaimă mare, apare la animalele mici îngro­zite de un şarpe din nemijlocita lor apropiere. Nenumărate observaţii şi experimentări au dovedit aceasta. Iată cîteva ob­servări personale din lumea vînatului.


vineri, 31 august 2012

Mici intamplari cu animale (77)

Cocoşi de munte nesperioşi

Vînătorii ştiu cît e de sperios cocoşul de munte, şi cum atunci cînd îl vînează în rotitul lui, cea mai mică greşeală în­seamnă că l-au pierdut: cocoşul dispare deodată în zbor cotit printre molizi, o împuşcătură în zbor fiind imposibilă. Aşa-i, fără îndoială, şi... totuşi. Uneori cocoşul parcă-şi pierde pro­verbiala frică de om. Sunt întîmplări rare, pe care le păstrează memoria în care s-au îngropat fără urmă cele, destul de multe, în care simţurile cocoşului au învins isteţimea vînătorului încercat.


miercuri, 20 iunie 2012

Mici intamplari cu animale (47)


Şi iată o altă întîmplare cu jder şi cu cocoş de munte, petre­cută pe terenul de vînătoare de la Lăpuşna Gurghiu.
Pe acel teren se află o poiană mare, Poiana Meşter. De aici si pînă în locurile unde se tin cocoşii de munte este distantă de kilometri. In iarna anului 1931, paznicii au găsit în mijlocul poienii acoperite cu zăpadă proaspătă un cocoş de munte mort. Urmele arătau că de la cocoş s-a îndepărtat un jder: ucigaşul. Paznicii au căutat în zadar pe jos urmele cocoşului, ca şi cele ale jderului. Nicio urmă de cocoş, nicio urmă de jder. Curioşi, ei şi-au lărgit căutarea după urma de jder venită, făcînd în jur cercuri pînă la o distanţă de vreun kilometru: nici o urmă de jder apropiindu-se de poiană.
Ce s-a întîmplat aici? Un singur răspuns este cu putinţă şi, după judecata acelor ţărani paznici de vînătoare, care citesc fără greş în cartea mare a naturii, jderul a atacat cocoşul în vreun brad, departe de Poiana Meşter. Se vede că nu i-a putut aplica clasica muşcătură în ceafă şi cocoşul a putut să zboare, cu jderul încleştat de el, pînă deasupra poienii, unde, învins de duşman sau slăbit de rănile căpătate, a căzut. Iată un jder aviator! Oare cine era mai speriat, cocoşul de munte cu moartea în spate sau jderul văzîndu-se purtat prin văzduhuri? Scurta a tras-o tot bietul cocoş. Pesemne însă că aterizarea a fost cam bruscă; i-a trecut jderului pofta de mîncare, şi a plecat lăsînd cocoşul întreg.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor


marți, 19 iunie 2012

Mici intamplari cu animale (46)

Din dascăl în învăţăcel, vînătorii învaţă meşteşugul de a apropia pînă la bătaia puştii cocoşul de munte, cînd roteşte. Singura metodă de a-i ajunge în apropiere. Cînd, în strofa cîntecului, cocoşul ajunge la versul de cîteva secunde al tocilatului", el n-aude, nu vede. Atunci, în acele două-trei secunde, vînătorul face un pas sărit, poate doi, ca pe cînd s-a terminat tocilatul să rămînă nemişcat, stană de piatră. O mişcare cît de mică, un zgomot cît de slab pe care l-ar face este observat, şi cocoşul a plecat. Într-o salbă de asemenea sărituri, fiecare în timpul unui tocilat, vînătorul se apropie pînă la un loc bun de împuşcătură. Pe vînătorul începător, mentorul cu expe­rienţă îl duce de mînă, făcînd împreună săriturile, oprindu-se cînd trebuie; altfel, tînărul ar speria zeci de cocoşi, fără să tragă în unul singur. Pînă se învaţă şi el.
Dar cine-i învaţă pe jder să vîneze cocoşi exact după me­toda aplicată de om? Dintre cei doi carnivori care cercetează bătăile de cocoşi si îi vînează rîsul si jderul numai jderul cunoaşte şi pune in aplicare metoda. Rîsul se apropie tiptil de cocoşul care roteşte pe jos, fără o tactică specială, ca să sară asupra lui în două-trei salturi năprasnice şi lungi. Jderul vînează după metoda clasică, utilizînd de minune clipele scurte, cînd cocoşul e surd şi aproape orb. Exact ca vînătorul.
De două ori mi-a fost dat norocul să văd măiestria aceasta a jderului. Lucrurile s-au petrecut după acelaşi tipic. E destul dacă înfăţişez una dintre scene.



După mine!