Exista persoane care-si castiga reputatia de "baieti (fete) de treaba" cu toate ca in realitate nu sunt decat niste oarecare, nici mai buni si nici mai rai decat majoritatea oamenilor si, mai mult, ii doare in cot de ceilalti. Indivizii astia nu pot sa-si propuna sa-ti faca vreun rau, dar ti-l fac linistiti prin nepasare si prin punerea ta intotdeauna pe planul al doilea, indiferent ca le esti cunoscut simplu, amic sau candidezi la titlul de prieten. Cunosc niste oameni de felul asta si eticheta pe care le-am pus-o este "razgaiati".
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta viroza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viroza. Afișați toate postările
duminică, 2 februarie 2014
vineri, 28 septembrie 2012
Viroza
Odata pe an, cand se raceste vremea, fac un fel de viroza nenorocita, care ma tranteste la pat. Frisoane, transpiratii, tuse, greutati in respiratie si alte simptome vin sa-mi amarasca doua-trei zile de toamna.
Aseara, m-a palit din nou. Numai ca de data asta a fost atat de crancena, incat am crezut ca mor. N-are sens sa descriu tot ce mi s-a intamplat, e de-ajuns sa spun ca la un moment dat am strigat, de sub plapuma, "mama, vin si eu".
Acum sunt OK - se pare ca am scapat si de data asta.
miercuri, 30 noiembrie 2011
Porti
Praf. Sunt praf - m-a palit viroza. Ma dor ochii, nu ma pot uita unde vreau eu. As sta sub plapuma, ca in copilarie. Dar nu mai e mama, sa vina sa-mi puna termometrul, sa-mi aduca ceai fierbinte si sa ma mangaie pe frunte. Nici tata nu mai e, sa vina si sa-mi dea sa beau licori amare - parca-l aud: "hai, guzgane, bea paharul asta pana la fund".
In vremea aia, am senzatia ca ma vindecam numai si numai datorita ghemuirii sub plapuma si a prezentei parintilor. Cred ca si daca nu-mi dadeau medicamente, tot aia era. Imediat ce intram acolo, sub plapuma uriasa, ma eliberam de orice grija. Era atat de bine, ma simteam atat de iubit si de aparat, incat nici nu concepeam ca mi s-ar putea intampla ceva. Intram sub plapuma ca si cum m-as fi reintors in pantecele mamei, era un fel de retragere din lume, cu menirea de a ma naste din nou, sanatos.
Ah, acum degeaba ma mai bag sub plapuma. Degeaba ma mai ghemuiesc. Poarta re-nasterii s-a inchis, a ruginit. Se deschide, insa, incet - incet, cealalta poarta, cea prin care omul trece o singura data, Poarta Legii, cum o numea Kafka. O aud scartaind...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)