Blowin' in the wind

Copiii nostri devin tot mai dependenti de Internet. Ma uit la Maria: daca ar avea posibilitatea, ar sta non-stop conectata. In permanenta, atunci cand e acasa, se aud fel de fel de bip-uri din iPhone si din computer, semnale de mesaje pe Skype, pe Facebook si pe unde mai umbla fiica-mea. Mi se pare incredibil. 

Concert

Cand eram adolescent, mi-as fi dat un deget sa pot merge la un concert Deep Purple. Dar n-a fost sa fie, nici pentru mine, nici pentru alte cateva sute de mii de tineri romani din anii aia. Sunt convins ca inclusiv pentru asta l-a luat dracu' pe Ceausescu.

Saptejdoi

Ma anunta nevasta-mea ca vine Bob Dylan la Hanovra. Nu, nu vine sa viziteze orasul, vine sa cante. 

Acest tip s-a nascut pe 24 mai 1941, ceea ce inseamna ca luna trecuta a implinit 72 de ani. Saptejdoi... Individul era pe lume de un an cand japonezii dadeau atacul de la Pearl Harbor; avea cinci primaveri cand Roosevelt, Churchill si Stalin bateau palma la Ialta. Stia sa cante la muzicuta cand inca nu aparuse primul televizor color, Oppenheimer inca nu inventase bomba atomica, iar Al Capone isi petrecea ultimii ani de viata la proprietatea sa din Florida. Pusese mana pe prima chitara pe vremea cand Regele Mihai inca nu abdicase fortat, NATO mai avea de asteptat pana sa se constituie, iar ONU abia facuse ochi. 

O poveste dedicata lui Bob Dylan

Încotro pleci? De unde vii?

                                                                                               Pentru Bob Dylan

O chema Connie. Avea cincisprezece ani şi obiceiul repezit, nervos, ca un suspin de râs, de a-şi întinde gâtul aruncând o privire scurtă în câte o oglindă, sau de a cerceta feţele oamenilor vrând să se încredinţeze că a ei arată bine. Maică-sa, căreia nu-i scăpa nimic pentru că le ştia pe toate, şi care nu prea mai avea de ce să se privească în oglindă, găsea mereu în asta un motiv să o cicălească. «Nu te mai zgâi atâta la mutra ta. Ce e-n capul tău? Aşa frumoasă te crezi?» o certa ea. Ascultând învinuirile cunoscute demult, Connie îşi înălţa sprâncenele şi ochii ei străbăteau prin maică-sa, către o imagine nouă, tot a ei, exact aşa cum arăta în momentul acela: se ştia frumoasă şi asta îi ajungea. Şi maică-sa fusese frumoasă, judecând după fotografiile la minut din vechiul album, dar frumuseţea i se stinsese şi acum era mereu pe urmele lui Connie.