Caravana ajunsese la marginea
pustiului şi călătorii priviră cu bucurie întinderile verii şi desişul pomilor,
de a căror plăcută înfăţişare duseseră lipsă atîtea zile. Într-o
vale frumoasă se afla caravanseraiul pe care îl aleseră ca adăpost pentru noapte
şi, cu toate că acolo nu era un loc destul de tihnit şi de răcoros, toţi se simţeau mai veseli
şi mai încrezători ca oricînd, căci gîndul de a
fi scăpat de toate primejdiile şi greutăţile călătoriei prin pustiu le
deschisese inimile şi-i îmbia la glume şi
petreceri.
Muley, tînărul şi voiosul
neguţător, începu să dănţuiască şi să cînte năstruşnic, făcînd să înflorească un zîmbet
chiar şi pe chipul aşezat al grecului Zaleukos. Dar el nu se mulţumi numai
să-şi înveselească tovarăşii cu cîntece şi danţuri, ci le spuse şi povestea pe
care le-o făgăduise; după ce-şi trase sufletul, începu să istorisească
povestea ce urmează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu