Era duminică
Acele ceasornicului de pe noptiera lui Dan arătau ora 7
dimineaţa. În acel moment un ţîrîit prelung vesti ora sculării. De sub plapumă
apăru un smoc de păr blond şi doi ochi adormiţi ce priveau cu ciudă spre
ceasornic. „In fiecare dimineaţă trebuie să mă scoale din somn afurisitul
ăsta“, părea că spune privirea lui Dan. Şi parcă, pentru a-i face în necaz, se
întoarse pe partea cealaltă şi-şi trase plapuma peste cap.
Ceasul încetase demult să sune, Dan
adormise din nou ca şi cum nimic nu i-ar fi întrerupt mai adineaori somnul. De
data aceasta însă îl sculă o voce: „Dănuţ mamă, tot nu te-ai sculat? Iar o să
întârzii la şcoală. Au trecut zece minute de cînd a sunat ceasul”.
Dan nu mai avu ce face
acum. Trebuia să se scoale. Altfel, maică-sa i-ar fi tras plapuma jos de pe el,
şi ar fi început să-i mustre, că e leneş, că e somnoros şi cîte şi mai cîte.
Sau, poate sorei lui mai mari, Nana, i-ar trece prin minte iarăşi vreo
năzbîtie ca cea pe care i-a făcut-o nu demult: să-l stropească cu apă rece.
„Nu, îşi spuse cu hotărîre Dan, mai bine mă scol acum decît să se adune iar în
jurul meu toţi ai casei“.
Mai mare ruşinea! Aproape în fiecare dimineaţă era întîmpinat de
părinţi şi de Nana cu glume pe socoteala lenei sale. „Am să vorbesc cu tov.
director, îi spuse într-o dimineaţă ironic taică-su, să-ţi acorde un regim
special de şcoală. Să te primească în clasă pe la 9—10, ca să poţi dormi mai
mult“.
Ba, într-o zi, Nana îi spuse că o să-şi aducă colegele din
clasa a V-a să vadă un elev care se scoală greu dimineaţa. O fi el Dan, abia în
clasa a III-a dar ca să rîdă fetele de el, asta era prea de tot. Şi parcă pînă
şi Petrişor, pe care îl lua în fiecare dimineaţă cu maşina să-l ducă la
grădiniţă, începuse să facă haz de lenea lui Dan atunci cînd spunea: „S-a
sculat Dan. Ce tîrziu trebuie să fie!”
Intr-adevăr, o situaţie neplăcută de tot. Dar ce vină avea el
dacă îi era somn dimineaţa? Parcă cine ştie cît dormise. Aseară se culcase pe
la ora 11, iar alaltăseară tocmai la ora 12. Dormise care va să zică vreo 6—7 ore
pe noapte. Poate dacă s-ar culca mai devreme, i-ar fi mai uşor să se scoale dimineaţa. Aşa îi spunea
întotdeauna şi maică-sa. Dar el abia începuse să citească de cîteva seri. Poţi
lăsa o asemenea carte din mînă, cînd fiecare pagină pe care o întorci devine
din ce în ce mai interesantă? Numai în clipa în care i se închid pleoapele de
somn şi cartea îi scapă din mînă, se termină pentru seara aceea lectura
deosebit de plăcută.
Totuşi, trebuia să facă ceva ca să se poată scula dimineaţa fără
să-l mai trezească ba ceasornicul, ba maică-sa, ba Nana cu năzbîtiile ei. Ce
bine ar fi, ca în fiecare dimineaţă să se poată scula el primul şi să-i strige
Nanei: „Scoală-te somnoroaso, iar o să întîrzii la şcoală”. Gîndurile acestea
frămîntau mintea lui Dan, în timp ce mergea grăbit spre şcoală.
Deodată îi trecu prin minte o idee. Ce-ar fi să-şi spună necazul său tov. diriginte!
Desigur că dînsul va găsi o soluţie. Dan avea încredere în
dirigintele clasei sale. Părea atît de legat de copii, le vorbea aşa
frumos, le spunea întotdeauna cum să se poarte, pentru a nu-i supăra pe
părinţi sau pe profesori. Şi pe cît se purta de blînd cu copiii, pe atît
fiecare din ei simţea că dirigintele nu trece uşor cu vederea abaterile de la
disciplină. De altfel, niciunuia nu-i trecuse încă prin minte să-i iasă
din vorbă.
Cînd intră în clasă, Dan era deja hotărît. Astăzi, ultima oră era dirigenţia. La
sfîrşitul orei îl va ruga pe diriginte să-l sfătuiască ce trebuie să facă
pentru a nu se mai scula aşa greu dimineaţa. Dînsul va şti desigur, ce-i de făcut. Doar nu
demult le spusese copiilor: „Dacă aveţi un necaz cît de mic, vreo supărare sau vreţi un sfat, veniţi
cu încredere la mine“.
Orele trecură în ziua aceea parcă mai încet decît de obicei. Nu că nu l-ar
fi interesat lecţia de matematică sau cea de istorie. Ba la limba română,
Dan răspunse aşa de bine încît profesorul îi dădu
nota 10. Dar ceea ce abia aştepta Dan era sfîrşitul lecţiilor, pentru ca să poată vorbi cu
dirigintele. Şi iată că sosi şi clipa mult aşteptată. Ceilalţi copii plecară
acasă. Dan însă rămase ultimul: „Aş vrea să vă rog ceva, tovarăşe diriginte”, îi spuse Dan
dirigintelui în clipa în care acesta se pregătea să iasă din clasă. Şi începu
să-i istorisească păţaniile lui de fiecare dimineaţă, cît de greu îi vine să se scoale, cum rîde Nana
de el şi aşa mai departe.
Profesorul diriginte îl privi zîmbind şi începu la rîndul său să
vorbească. Dan urmărea fiecare cuvînt, cu atenţie. Parcă nici nu
mai respira, aşa era de absorbit de cele ce-i spunea dirigintele. Abia acum
începu să înţeleagă de ce nu reuşeşte să se scoale dimineaţa. Dirigintele îi
spunea că organismul omului are nevoie de odihnă, după orele de muncă şi de
activitate din timpul zilei. Cu cît organismul este mai tînăr, cu atît are
nevoie mai mult de odihnă. De aceea, copiii de vîrsta lui Dan trebuie să doarmă
cel puţin 9 - 10 ore pe noapte. Cei care dorm mai puţin se scoală greu
dimineaţa, se simt a doua zi obosiţi, nu mai sînt atenţi la lecţii, învaţă mai
greu.
„Iată ce trebuie să faci ca să te scoli uşor dimineaţa",
continuă dirigintele.
„Cine ştie ce mi-o spune să fac", îşi zise în mintea lui.
Dan. „Orice-ar fi însă, sînt hotărît să-i urmez sfatul". Temerile lui Dan
fură însă îndată risipite de cuvintele dirigintelui. Ceea ce trebuia să facă
era aşa de simplu şi de uşor...
Iată: „să te culci în fiecare seară la oră fixă şi niciodată
mai tîrziu de această oră. Cel mai bine este să te obişnuieşti să te culci
seara la 9 - 9:30 - 10, aşa încît pînă a doua zi la ora 7 să ai cel puţin 9—10
ore de somn”.
Dirigintele îl privi pe Dan. „Şi n-o să mă mai scol greu
dimineaţa?” părea că întreabă privirea lui.
Ca şi cum i-ar fi ghicit gîndul, dirigintele spuse: „Dacă te vei
obişnui să te culci în fiecare seară la oră fixă, a doua zi n-o să mai ai
nevoie nici de ceasornic ca să te scoli şi nici Nana n-o să mai rîdă de tine.
Te vei scula singur fără ajutorul nimănui. Ştii de ce?“. Dan dădu din cap. Nu
ştia de ce. Dirigintele îi explică acest lucru: „Copilul care se culcă seara
devreme, la oră fixă şi care se scoală dimineaţa tot la oră fixă, peste cîtva
timp se va obişnui cu acest regim de somn. Copilul fiind suficient de odihnit
în timpul nopţii, şi obişnuit cu aceste ore de somn îşi va forma un obicei în a
se scula singur dimineaţa. De aceea, copiii care se culcă devreme şi la oră
fixă, se scoală totdeauna regulat dimineaţa singuri. Dar nu numai atît. Culcatul
şi sculatul la oră fixă fac ca organismul să fie mai bine odihnit. Copilul îşi
reface forţele, are a doua zi o mare putere de muncă, învaţă mai bine”.
Dirigintele tăcu. Dan continua însă să se uite la el. Parcă mai
aştepta ceva. Iată însă că dirigintele începu din nou să vorbească. Acum
pomenea tocmai de ceea ce aştepta să afle cu nerăbdare Dan: „Trebuie să-ţi
organizezi astfel timpul liber încît să citeşti ziua diferitele cărţi care te
interesează. Ce folos ai dacă le citeşti pînă noaptea tîrziu? Din cauza
oboselii abia mai înţelegi ultimele pagini şi a doua zi trebuie să le reciteşti
pentru a-ţi reaminti unde ai rămas cu lectura. De aceea, continuă să citeşti,
însă în orele libere din timpul zilei”. Dirigintele făcu o pauză. Se uită la
Dan, apoi îl sfătui zîmbind: „Fă ce ţi-am spus şi vei vedea cît de uşor îţi va
veni să te scoli dimineaţa!“.
Dan a făcut întocmai ce i-a spus tovarăşul diriginte.
Se culcă acum în
fiecare seară devreme şi la oră fixă.
Dimineaţa el este primul care se scoală.
Demult, ceasornicul a încetat să mai ţîrîie anunţînd ora sculării.
„Nu-l mai pune să sune, i-a spus Dan maică-sii într-o seară. De
acum înainte nu mai am nevoie de soneria lui. Mă scol şi fără ceasornic”.
Dan pleacă la şcoală dimineaţa mai vesel şi mai voios. „Asta
pentru că m-am odihnit bine”, îşi spune el. Şi are dreptate.
Intr-o dimineaţă se sculă ca de obicei singur. Nana dormea încă.
„Las că i-o fac eu, îşi zise el. Destul a rîs ea de mine”.
— „Scoală somnoroaso, o să-mi aduc colegii să te vadă cum întîrzii de la
şcoală”, îi strigă el zgîlţîind-o.
Nana deschise ochii
şi-l privi mirată. Apoi începu să rîdă.
La început, Dan rămase nedumerit... dar după puţin timp începu şi el să
rîdă. Abia acum îşi dădu seama că era duminică.
Ionel Dorobanţu
Ionel Dorobanţu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu