Busola magnetică
În legătură cu inventarea busolei circulă mai multe versiuni. O vreme
s-a crezut că aceasta s-a întâmplat în anul 2634 î.H. în China.
Împăratul Huang Ti a încercat să atace un
duşman învăluit într-o ceaţă groasă şi a construit un „car” pentru a găsi
sudul, ceea ce i-a permis să găsească duşmanul. Această poveste este doar o
legendă şi, în orice caz, un car care găseşte sudul nu este acelaşi lucru cu o
busolă magnetică.
Caracteristicile particulare ale magnetitului şi capacitatea acestuia
de a magnetiza acele fuseseră cunoscute de multă vreme. Magnetitul a fost
menţionat într-un dicţionar chinezesc din anul 121 drept „o piatră cu ajutorul
căreia se poate atrage un ac”.
Invenţia şi-a găsit curând aplicaţii practice. In China, pe la mijlocul
secolului al XII-lea, conducătorii de caravane utilizau busola lui Shen Kua
pentru a-şi găsi drumul prin stepele şi deşerturile Asiei Centrale, iar
căpitanii de corăbii o foloseau când navigau pe mare. Prima menţionare a unei
busole magnetice pe un vas chinezesc a avut loc în 1297. Cu ajutorul busolei
simple a lui Shen Kua, marinarii ştiau în ce direcţie navighează, chiar dacă
nu vedeau uscatul. Ei puteau estima unde se află faţă de portul de plecare
luând în calcul indicaţia busolei, viteza ambarcaţiunii şi numărul de ore
scurse de la plecare. Direcţia putea fi trasată ca o linie pe o hartă. Pe linie
se putea marca distanţa, dând poziţia exactă a vasului.
Navigatorii chinezi se îndreptau adesea către sud pentru a face negoţ
cu insularii din Indiile de Est, şi uneori de acolo către vest, în Oceanul
Indian. La un moment dat, în Evul Mediu, busola a ajuns la arabi şi, de la
ei, la europeni. Într-un tratat al lui Albertus Magnus despre magnetit, Polul
Nord şi Polul Sud sunt menţionate drept Zoron şi Aphron, denumiri de origine
arabă, ceea ce sugerează că cele mai vechi comentarii asupra magnetitului şi
busolelor sunt tot de origine arabă. Este de presupus, dată fiind reputaţia
grozavă a arabilor ca marinari, că au căpătat busola de timpuriu.
Noua
tehnologie pare a se fi răspândit de-a lungul şi de-a latul Europei foarte
rapid, aşa cum era de aşteptat în cazul unui instrument cu o asemenea utilitate
practică. In 1218, cardinalul Jacques de Vitry, un episcop din Palestina, nota
că acele magnetice sunt „cât se poate de necesare pentru navigaţia pe mare”.
In 1498, Vasco da Gama a văzut o hartă a întregii coaste a Indiei.
Direcţiile erau „trasate în maniera maurilor, cu meridiane şi paralele (linii
de longitudine şi latitudine) foarte apropiate”. Da Gama nu a avut nicio
îndoială că minuţioasa lucrare cartografică fusese realizată de arabi şi că
punctele cardinale - nord, sud, est şi vest - fuseseră fixate cu ajutorul
busolei.
În Indiile de Est se folosea un altfel de busolă în secolul al XVI-lea.
În locul acului suspendat de un fir, se folosea, potrivit descrierilor, „un fel
de peşte făcut dintr-un tub de fier care, atunci când este aruncat în apă, se
ridică la suprafaţă şi arată nordul şi sudul cu capul şi coada”. Un model
asemănător care folosea un ac montat pe o bucată de plută pentru a se putea
roti liber pe suprafaţa apei era în uz în Europa secolului al XIII-lea. Prima
descriere amănunţită a busolei medievale a fost făcută în anul 1269 de către
Peregrinus, care vorbeşte despre o busolă plutitoare îmbunătăţită, cu un cerc
împărţit în 90 de grade în fiecare cadran, şi dotată cu o miră pentru luarea
relevmentului.
In 1558, dr. John Dee, magicianul, matematicianul şi geograful reginei
Elisabeta I, i-a succedat lui Robert Recorde în calitatea de consilier tehnic
al Companiei Muscoviei (Muscovy Company). Mereu ingeniosul dr. Dee a născocit o
busolă magnetică superioară, menită să înlesnească navigaţia de-a lungul căii comerciale
dintre Anglia şi Rusia. În epoca marilor explorări şi descoperiri, nicio navă
nu îşi putea permite să nu aibă cea mai modernă şi mai precisă busolă.
Marea
importanţă a busolei magnetice ca invenţie a fost recunoscută imediat de toţi
cei care au folosit-o. Este evident că a făcut călătoriile de explorare mai
eficiente, fiindcă a devenit posibilă localizarea insulelor şi coastelor pe
hartă cu un grad rezonabil de precizie. Putea astfel începe completarea hărţii
lumii. Oamenii au călătorit mult şi fără busolă, dar odată ce au fost echipaţi
cu noua tehnologie au putut crea destul de rapid şi eficient o hartă
progresivă, cumulativă a lumii.
Rodney Castleden – Inventions that changed the world
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu