Bunul cel mai de preţ
Cînd tovarăşa
învăţătoare a întrebat clasa: „Ce este sănătatea? Ce se înţelege prin sănătate?
Cînd se poate spune despre om că este sănătos?” mai toţi copiii au rămas
nedumeriţi. Cum adică „ce este sănătatea?” Răspunsul este cum nu se poate mai
uşor: „un om este sănătos, cînd nu este bolnav”, aşa a răspuns Rodica; şi noi,
toţi din clasa a III-a B, am aprobat-o.
Învăţătoarea a zîmbit însă
înţelegător.
„Nu, dragii mei — a
intervenit dânsa —, acesta nu este un răspuns corect, ci reprezintă un mod
simplist de a înţelege sănătatea. Voi, ca şcolari, sînteţi datori să cunoaşteţi
definiţia ştiinţifică a sănătăţii, conţinutul său complex, aşa cum îl gîndesc
şi îl înţeleg medicii, oamenii de ştiinţă”.
Răzvan ridică mîna ...
— Tovarăşa, eu am citit într-o broşură că „sănătatea este cel mai
de preţ bun al omului”.
—
Acesta este un mare adevăr, dragi copii; oricîte bogăţii ar avea
omul şi oricît de înţelept ar fi, oricît de apreciat în profesia sa, în
activitatea obştească, sau ca gospodar, dacă-i lipseşte sănătatea, nu se poate
bucura de nici una dintre celelalte.
— Şi pentru noi, elevii, sănătatea este tot atît de valoroasă! se
ridică si aprecie în modul său spontan Fănel.
— De buna seamă, copii! Sănătatea este o calitate a vieţii. Cine
n-o are, nu se poate bucura de viaţă.
In ceea ce vă priveşte,
fără sănătate, nu numai că aţi avea de îndurat suferinţele pricinuite de boală,
dar aţi fi lipsiţi de neasemuitele bucurii ale copilăriei, iar randamentul
vostru la învăţătură, rezultatele şcolare n-ar mai putea fi cele dorite, dacă
n-aţi fi chiar în situaţia de a nu mai putea veni la şcoală.
— Da, dar sănătatea poate fi apărată; aşa cum am ascultat eu
deunăzi la radio, interveni în discuţie Sanda.
— Desigur, dragii mei, colega voastră are dreptate. Sănătatea
poate fi nu numai apărată, dar şi întărită, consolidată, astfel încât între cei
sănătoşi să fii mai sănătos.
Pentru aceasta însă
trebuie să ştii cum să-ţi aperi şi să-ţi întăreşti sănătatea; ori, după cum am
văzut mai adineauri, voi nu ştiţi nici măcar ce se înţelege prin sănătate.
Clasa rîse uşor. Ileana
ridică mîna şi-şi spuse părerea:
—
Eu cred, că un om poate fi socotit sănătos, cînd are putere de
muncă, de învăţătură.
—
Şi când e gras, roşu... o completă Petrişor.
—
În tot ceea ce spuneţi voi este şi un pic de adevăr, dar...
Copii, omul sănătos
are, fără doar şi poate, putere normală de muncă, greutate corespunzătoare
vârstei sale şi înfăţişare plăcută. Dar nu putem defini sănătatea reducînd-o
numai la aceste calităţi. Ba chiar ar fi greşit să credem că omul gras sau roşu
este neapărat sănătos. Adesea, grăsimea sau roşul aprins din obraz sînt mai
degrabă semne de boală. Grăsimea exagerată, obezitatea, greutatea ce depăşeşte
limitele normalului raportat la înălţime duce de cele mai multe ori la creşterea
tensiunii arteriale, producând o boală a vaselor de sînge denumită hipertensiune. Cei ce suferă de
această boală au pomeţii obrajilor puternic coloraţi în roşu. De aceea,
înţelegeţi voi copii că a fi gras sau roşu nu este egal a fi sănătos. Desigur
la vârsta voastră un obraz bucălat, îmbujorat, trandafiriu, exprimă sănătate,
spre deosebire de cel palid, stafidit, care este mai totdeauna semnul unei
suferinţe, al unei boli. Dar roşul aprins al obrajilor, cînd copilul are
fierbinţeală, adică temperatură crescută său febră, cum este denumită
ştiinţific, este mai totdeauna expresia bolii care a făcut să crească
temperatura corpului.
Iată prin urmare,
dragii mei — îşi continuă învăţătoarea şirul gândurilor — că sănătatea are un
înţeles şi mai bogat, mai cuprinzător.
—
Totul e să te simţi bine — zise ca pentru sine Radu; atunci cînd
te simţi bine te poţi socoti sănătos, mai completă el şi se ridică, nesigur de
urmarea definiţiei pe care o formulase.
— Hei, dragii mei, să ştiţi că Radu s-a apropiat mult de adevăr.
Să te simţi bine, sănătos; să resimţi o anumită „bunăstare”:
bunăstare fizică — adică greutate şi înălţime potrivită vîrstei, să fii robust,
călit, oţelit, puternic, cu forţă de muncă şi cu rezistenţă în faţa bolilor;
bunăstare mintală — adică să ai o dezvoltare intelectuală normală şi o
comportare firească în relaţiile cu oamenii, colegi, prieteni, cunoscuţi,
necunoscuţi; bunăstare socială — adică să fii bine apreciat în societate, stimat, respectat
pentru calităţile profesionale şi activităţile obşteşti; bunăstare spirituală — adică să ai o
orientare, o gândire corectă, ştiinţifică referitor la existenţă şi viaţă, la
sănătate şi boală.
— Pe scurt, „bunăstare fizică, mintală, socială şi spirituală"
se repezi să precizeze Dana, cu două luminiţe în ochi scînteind parcă de
bucuria înţelegerii complicatei definiţii a sănătăţii.
—
Da! (recunoscu tovarăşa învăţătoare, mulţumită de răspunsul
Danei, semn că dînsa reuşise să-i facă pe copii să priceapă) este întocmai cum
ai sintetizat tu. Aceasta este o definiţie pe care nu trebuie s-o uităm niciodată
şi mai ales să ne străduim s-o traducem în viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu