Cum a scapat Fatme (2)
În amiaza celei de-a şaptea zile de la plecarea sa, Mustafa intră pe
porţile Bassorei. Trase de îndată la un caravanserai şi acolo întrebă cînd
începe tîrgul de robi ce se ţine în fiece an. Primi însă răspunsul cumplit că
întîrziase cu două zile. I se mai spuse că era păcat că întîrziase, fiindcă
pierduse prilejul de a vedea două roabe, aduse chiar în ultima zi a tîrgului,
atît de frumoase, încît ispitiseră pe toţi cumpărătorii. Aceştia se certaseră
şi se bătuseră pentru ele şi roabele fuseseră vîndute la un preţ atît de
ridicat, încît numai cel care le cumpărase nu era speriat de preţ.
Mustafa voi să încalece de îndată şi să gonească după Thiuli-Kos, care
i-o luase înainte cu o zi. Dar se gîndi că, singur, nu-l va putea îndupleca pe
puternicul călător, şi cu atît mai puţin nu va putea să-i smulgă prada. Chibzui
să găsească altă cale şi o găsi în curînd. Asemănarea sa cu paşa din Sulieika,
atît de primejdioasă, îi dădu ideea să intre în casa lui Thiuli-Kos sub acest
nume şi sa încerce astfel să le scape pe cele două fete nefericite. Tocmi deci
cîteva slugi şi cîţiva cai, pentru care banii lui Orbassan îi fură de mare
folos, cumpără pentru el şi pentru slugi haine bogate şi porni la drum spre
palatul lui Thiuli-Kos. După cinci zile ajunse în apropierea palatului. Aşezat
într-o frumoasă cîmpie, palatul era înconjurat de ziduri înalte, întrecute
numai cu puţin de clădiri. Ajuns la faţa locului, Mustafa îşi căni părul şi
barba, iar faţa şi-o unse cu sucul unei plante care-i dădu o culoare arămie,
aşa cum avusese acel paşă. Apoi trimise un slujitor la palat şi ceru găzduire
pentru noapte în numele paşalei din Sulieika.
Slujitorul se întoarse curînd şi, odată cu el, patru robi, frumos îmbrăcaţi,
care luară de căpăstru calul lui Mustafa şi-l duseră în curtea palatului. Acolo
îl ajutară să descalece şi alţi patru robi îl însoţiră, pe o scară largă de
marmură, la Thiuli.
Acesta, un bătrînel vesel, îl primi pe fratele meu cu cinstea cuvenită şi-l
ospăta cu cele mai alese feluri gătite de bucătarul său. După-masă, Mustafa
aduse vorba pe departe despre noile roabe, iar Thiuli le lăudă frumuseţea,
plîngîndu-se numai că stau mereu posomorîte; credea insă că lucrurile se vor îndrepta
curînd.
Fratele meu fu foarte bucuros de această primire
şi se duse la culcare plin de nădejde.
Dormise poate un ceas, cînd, deodată, fu trezit de lumina unui felinar
care-i cădea în ochi. Cînd se ridică, i se păru că visează, căci în faţa lui
stătea omul acela mic şi pămîntiu din cortul lui Orbassan, cu felinarul în mînă
şi un zîmbet dezgustător pe buzele lui groase. Mustafa se ciupi de braţ şi se
trase de nas ca să se încredinţeze că era treaz, dar arătarea rămase
neschimbată.
— Ce cauţi lîngă
patul meu? strigă Mustafa, cînd îşi reveni din uimire.
— Nu te mai
frămînta, stăpîne! răspunse pirpiriul. Am ghicit de ce ai venit. Scumpa ta
mutră mi-era binecunoscută şi, într-adevăr, dacă n-aş fi dat o mînă de ajutor
la spînzurarea paşalei, ai fi izbutit să mă înşeli. Acum însă am venit ca să-ţi
pun o întrebare.
— Înainte de
toate, spune-mi cum ai ajuns aici! strigă Mustafa, spumegînd de furie că fusese
descoperit.
— Am să-ţi spun,
răspunse celălalt. Nu m-am mai putut înţelege cu Voinicul şi am fugit; de fapt,
tu, Mustafa, ai fost pricina certei noastre şi de aceea trebuie să mi-o dai pe
sora ta de soţie, iar eu am să vă ajut să fugiţi; dacă nu mi-o dai, mă duc la
noul meu stăpîn şi-i şoptesc o vorbuliţă despre noul paşă.
Spaima şi mînia îl făcură pe Mustafa sâ-şi piardă
cumpătul; tocmai cînd credea că ajunsese aproape de împlinirea gîndului său,
ticălosul acesta îi strica toate socotelile; nu-i rămînea decît un singur
mijloc de scăpare: să ucidă stîrpitura. Dintr-un salt ţîşni din pat şi se
repezi la el; aşteptîndu-se la aşa ceva, pirpiriul trînti jos felinarul care se
sparse şi o luă la fugă prin întuneric, ţipînd cît îl ţinea gura după ajutor.
Lucrurile se cam încurcaseră; Mustafa trebuia să uite deocamdată de fete
şi să se gîndească la pielea lui; de aceea se apropie de fereastră, să vadă
dacă nu putea fugi pe acolo. Fereastra se afla la o înălţime destul de mare,
iar în faţa ei se ridica un zid înalt peste care ar fi trebuit să sară. Cum
stătea pe gînduri la geam, auzi mai multe glasuri apropiindu-se de odaia lui;
cînd ajunseră în faţa uşii, înşfăcă deznădăjduit hangerul şi veşmintele şi se
aruncă pe fereastră. Căzu rău, dar simţi că nu-şi frînsese niciun os; se ridică
şi fugi către zidul împrejmuitor; spre uimirea urmăritorilor săi, se căţără pe
el şi curînd se făcu nevăzut. Alergă pînă la o pădurice, unde, istovit, se
trînti jos. Aici cugetă la cele ce avea de făcut. Îşi părăsise slugile şi caii,
dar galbenii, pe care-i ţinea la brîu, nu-i pierduse.
Mintea lui ageră găsi de îndată alt mijloc de
salvare. Merse mai departe prin pădure, pînă ajunse într-un sat, unde cumpără
un cal pe nimica toată: acesta îl duse în scurt timp intr-un oraş apropiat.
Acolo întrebă de un vraci şi fu îndrumat la un bătrîn înţelept. Pe vraci îl
înduplecă cu galbeni să-i dea un leac care să cufunde pe un om într-un somn
asemănător cu moartea, somn ce putea fi pe dată întrerupt cu ajutorul unui alt
leac. După ce căpătă aceste leacuri, îşi cumpără o barbă calpă, lungă, o mantie
neagră şi felurite cutii şi borcane, ca să arate ca un vraci călător, încarcă
totul pe un asin şi se întoarse la palatul lui Thiuli-Kos. Era sigur că de data
asta nu va mai fi recunoscut, căci barba îl schimba într-atît, încît abia se
mai recunoştea el însuşi. Ajuns la Thiuli, se dădu drept doftorul Hacamancabudibaba
şi totul se petrecu precum se aşteptase; măgulit de acel nume fălos, bătrînul
nerod îl pofti la masa lui. Hacamancabudibaba se înfăţişă înaintea lui Thiuli:
nu trecu un ceas, că bătrînul şi hotărî ca toate roabele lui să fie cercetate
de preaînţeleptul vraci. Acesta cu greu îşi putu ascunde bucuria de a-şi
revedea sora iubită şi, cu inima bătînd, îl urmă pe Thiuli în serai. Ajunseră
într-o încăpere frumos împodobită, unde nu se afla nimeni.
— Hambaba sau cum te cheamă,
dragă vraciule, zise Thiuli-Kos, priveşte gaura aceea din perete; pe acolo au
să scoată mîna toate roabele şi tu ai să le poţi asculta pulsul, dacă-i sănătos
ori bolnav.
Orice-ar fi spus Mustafa, totul ar fi fost în
zadar: nu i se îngăduia să le vadă şi gata. Thiuli îi făgădui că-i va spune cum
se poartă fiecare. Apoi scoase o hîrtie lungă de la brîu şi începu să-şi strige
cu glas tare roabele pe nume. La fiecare strigare, o mînă se ivea din perete şi
vraciul cerceta pulsul. Şase fuseseră cercetate şi găsite sănătoase, cînd
Thiuli citi cel de-al şaptelea nume: «Fatme» şi din zid se strecură o mînă
mică, albă. Tremurînd de bucurie, Mustafa apucă mîna şi, cu o faţă îngîndurată,
spuse că fata e grav bolnavă. Thiuli, îngrijorat, porunci înţeleptului
Hacamancabudibaba să pregătească repede un leac pentru ea. Vraciul ieşi din
încăpere şi scrise pe o hîrtiuţă: «Fatme! Am să te scap, dacă te hotărăşti să
bei o licoare ce va face să pari moartă timp de două zile; am leacul care să te
readucă la viaţă. Dacă ai să spui că această licoare nu ţi-a fost de folos,
asta va fi pentru mine semnul că te învoieşti».
Se întoarse de îndată în încăperea unde îl
aştepta Thiuli. Aduse o băutură nevătămătoare, mai pipăi odată pulsul bolnavei
şi în acelaşi timp îi strecură biletul sub brăţară, iar băutura i-o dădu prin
gaura din zid. Thiuli se arătă foarte îngrijorat de soarta Fatmei şi amînă
cercetarea celorlalte roabe pentru altădată. Părăsind încăperea împreună cu
Mustafa, el îi spuse cu glas mîhnit:
— Hadibaba, spune drept, ce crezi despre boala Fatmei?
Hacamancabudibaba răspunse cu un suspin adînc:
— Vai, stăpîne! Profetul să-ţi hărăzească alinare!
Are friguri lăuntrice care ar putea să-i aducă sfîrşitul.
Atunci Thiuli izbucni mînios:
— Ce tot spui, cîine blestemat de vraci! M-a costat
două mii de galbeni şi acum să moară ca o vită? Află că dacă n-o scapi, îţi tai
capul!
Atunci fratele meu îşi dădu seama că făcuse o
mare greşeală şi-i dădu din nou nădejdi lui Thiuli. Pe cind vorbeau, veni un
arap din serai să-i spună vraciului că băutura nu fusese de niciun folos.
— Arată-ţi toată măiestria, Hacamdababelda sau cum
îţi zice, şi am să-ţi plătesc cît ai să vrei! strigă Thiuli-Kos, aproape
plîngînd de spaimă că pierde atîta aur.
— Am să-i dau o licoare care o va scăpa de orice
primejdie, răspunse vraciul.
— Da, da! Dă-i licoarea! suspină bătrînul Thiuli.
Plin de voie bună, Mustafa se duse să aducă
băutura adormitoare şi, după ce o dădu arapului, arătîndu-i cît trebuie luat,
se duse la Thiuli şi-i spuse că mai trebuie să culeagă nişte ierburi de pe
ţărmul mării şi ieşi repede pe poartă.
La malul mării, nu departe de palat, îşi scoase
hainele ce-i schimbaseră înfăţişarea şi le aruncă în apă, unde plutiră vesele,
iar el se ascunse într-un tufiş, aşteptînd căderea nopţii.
Odată cu înserarea, Mustafa se furişă în lăcaşul
de îngropăciune al palatului lui Thiuli.
O oră după plecarea lui din palat, lui Thiuli i
se aduse vestea că roaba Fatme era pe moarte. El trimise oameni la malul mării
să-l aducă degrabă pe vraci, dar aceştia se întoarseră curînd şi-i spuseră că
bietul vraci căzuse în apă şi se înecase; mantia lui neagră plutea pe apă şi
din cînd în cînd se ivea din valuri şi barba lui. Văzînd că nu mai este nicio
scăpare, Thiuli se blestemă pe sine şi toată lumea, îşi smulse barba şi se dădu
cu capul de pereţi. Dar toate acestea nu folosiră la nimic, căci în curînd
Fatme îşi dădu sufletul în braţele celorlalte femei.
Aflînd de moartea ei, Thiuli porunci să se facă
degrabă un sicriu, căci nu putea suferi să aibă morţi în casă, şi porunci ca
leşul să fie dus la lăcaşul de îngropăciune.
Oamenii duseră coşciugul acolo, îl aşezară repede
şi fugiră, căci auziseră suspine şi gemete venind din celelalte sicrie. Era
Mustafa, care, pitit după coşciuge, se pornise să suspine şi să geamă, ca să le
înspăimînte pe slugile bătrînului; apoi ieşi din ascunzătoare şi aprinse un
felinar, pe care avusese grijă să-l ia cu el. După aceea, scoase sticluţa în
care se afla leacul de trezire şi deschise capacul sicriului Fatmei. Dar care
nu-i fu spaima, cînd la lumina felinarului văzu un chip cu totul necunoscut!
Nici sora mea, nici Zoraida nu zăceau în sicriu, ci o altă femeie. I-a trebuit
mult să-şi revină de pe urma acestei noi lovituri a soartei; în cele din urmă.
mila învinse necazul ... Destupă sticluţa şi-i dădu leacul. Ea răsuflă adînc,
deschise ochii şi păru că se gîndeşte îndelung pînă să-şi dea seama unde se
află. În sfîrşit îşi aminti de cele întîmplate, se ridică din sicriu şi se
aruncă la picioarele lui Mustafa.
— Cum să-ţi mulţumesc, fiinţă îndurătoare, strigă
ea, că m-ai scăpat din groaznica-mi robie!
Mustafa n-o lăsă să-i mulţumească, ci o întrebă cum se
face că ea, şi nu sora lui, Fatme, fusese salvată. Femeia se uită mirată la el.
— Acum pricep, răspunse ea, de unde îmi vine
scăparea ce mi se păruse de neînţeles; află că în acest palat mi se spune
Fatme, şi mie mi-ai dat biletul şi licoarea salvatoare.
Fratele meu o rugă să-i dea veşti despre sora lui
şi despre Zoraida şi află că amîndouă se aflau în palat, dar, după obiceiul
lui Thiuli, căpătaseră alt nume: se numeau acum Mirza şi Nurmahal.
Fatme, roaba pe care o scăpase, văzîndu-l pe fratele meu atît de
nenorocit din pricina acestei greşeli, îl îmbărbătă şi-i făgădui să găsească un
mijloc prin care să le poată salva totuşi şi pe cele două fete. Însufleţit de
acest gînd, Mustafa prinse din nou inimă; o rugă să-i spună acest mijloc şi ea
grăi:
— Eu am fost adusă în
palatul lui Thiuli numai de cinci luni. Mi-am pus în gînd de la început să fug,
numai că de una singură era prea greu. În curtea interioară a palatului ai
văzut desigur havuzul din care tîşneşte apa prin zece ţevi; am băgat de seamă
numaidecît havuzul acela. Îmi amintea de unul asemănător ce se afla în casa
tatălui meu, din care apa ţîşnea printr-o ţeava lată; spre a mă încredinţa dacă
şi havuzul său e clădit la fel, am lăudat într-o zi în faţa lui Thiuli
frumuseţea lui şi l-am întrebat cine-l făcuse. «Eu însumi l-am făcut, mi-a răspuns
el, şi ceea ce vezi aici nu e încă nimic; apa vine de la un pîrîu aflat la o
mie de paşi depărtare de aici şi trece printr-o hrubă boltită care are cel
puţin înălţimea unui om. Toate acestea le-am chibzuit eu însumi».
Cînd am auzit vorbele lui, mi-am dorit deseori să
am numai pentru o clipă puterea unui bărbat ca să ridic o piatră de pe marginea
havuzului şi să fug unde vreau. La noapte am să-ţi arăt hruba; prin ea ai să
ajungi la palat şi ai să le scapi pe cele două fete. Dar trebuie să te
însoţească cel puţin doi bărbaţi, care să-i înfrunte pe robi i ce păzesc
seraiul noaptea.
Astfel vorbi ea; iar fratele meu Mustafa, deşi
fusese de două ori înşelat în aşteptările sale, începu să nădăjduiască din nou
că, cu ajutorul lui Alah, va izbuti să ducă la bun sfîrşit cele puse la cale de
roabă. Îi făgădui să aibă grijă de întoarcerea în tara ei dacă îl va ajuta să
ajungă la palat. Numai un gînd îl frămînta: de unde să ia doi-trei oameni
credincioşi care să-l însoţească? Îşi aminti deodată de hangerul lui Orbassan
şi de făgăduiala pe care i-o făcuse că-i va da sprijin ori de cîte ori îl va
chema. Părăsi împreună cu Fatme lăcaşul de îngropăciune şi porni în căutarea
tîlharului.
În oraşul unde îşi luase înfăţişare de vraci îşi
cumpără cu ultimii bani un cal şi o lăsă pe Fatme în gazdă la o femeie sărmană
ce locuia la mahala. Iar el o porni în grabă către munţii în preajma cărora îl
întîlnise prima oară pe Orbassan, şi peste trei zile ajunse acolo. Găsi din nou
corturile şi i se înfăţişă pe neaşteptate lui Orbassan, care-l primi
prietenos. Îi povesti încercările sale neizbutite, la auzul cărora încruntatul
Orbassan nu-şi putu stăpîni rîsul, mai ales cînd se gîndea la vraciul
Hacamancabudibaba. Ticăloşia pirpiriului îl mînie şi Voinicul făcu jurămînt că,
oriunde-l va găsi, îl va spînzura cu mîna lui. Fratelui meu însă îi făgădui tot
ajutorul de îndată ce o să se odihnească bine după drum, ca să prindă puteri
înainte de a pleca înapoi. Mustafa rămase deci în noaptea aceea din nou în
cortul lui Orbassan, iar la ivirea zorilor porniră; Orbassan luă cu el trei
dintre vitejii săi, călări şi bine înarmaţi. Plecară în goană şi după două zile
ajunseră în orăşelul unde Mustafa o lăsase pe Fatme, cea pe care o scăpase,
apoi se îndreptară cu toţii spre păduricea de unde se putea vedea, la o mică
depărtare, palatul lui Thiuli; acolo făcură popas, aşteptînd căderea nopţii.
Îndată ce se întunecă, se furişară, călăuziţi de Fatme, către pîrîul de unde
începea hruba, şi o găsiră numaidecît. Pe fată şi pe unul din slujitori îi
lăsară în urmă cu caii şi se pregătiră să coboare; înainte de asta, însă, Fatme
le spuse totul încă o dată, şi anume: că prin havuz vor ajunge în curtea
lăuntrică a palatului, unde se înalţă două turnuri, unul la dreapta, altul la
stînga; la a şasea uşă, socotind de la turnul din dreapta, se află Fatme şi
Zoraida, păzite de doi arapi.
Avînd arme şi drugi de fier, Mustafa, Orbassan şi ceilalţi doi coborîră
în hrubă; apa le ajungea pînă la brîu, dar ei păşiră înainte, neînfricaţi. După
o jumătate de ceas ajunseră la havuz şi vîrîră de îndată drugii de fier în zid.
Deşi gros şi tare, zidul fu dărîmat repede de puterile înfrăţite ale celor
patru bărbaţi. Ei izbutiră iute să facă o deschizătură destul de mare pentru a
se putea strecura prin ea. Cel dintîi trecu Orbassan şi-i ajută şi pe ceilalţi.
Ajunşi cu toţii în curte, se uitară la aripa palatului ce se afla în faţa lor
şi căutară uşa cu pricina. Dar nu se dumeriră care era, căci, numărînd de la
turnul din dreapta spre cel din stînga, văzură o uşă zidită, pe care nu ştiau
dacă Fatme o trecuse sau nu la socoteală. Dar Orbassan nu stătu mult pe
ginduri:
— Vajnica mea sabie îmi va deschide orice uşă!
strigă el, îndreptindu-se spre cea de-a şasea uşă, şi toţi ceilalţi îl urmară.
Deschiseră uşa şi dădură peste şase arapi care dormeau pe podea; tocmai voiau
să se tragă înapoi pe nesimţite, fiindcă îşi dădură seama că greşiseră uşa,
cînd un om se ridică dintr-un colţ şi începu să strige după ajutor cu un glas
binecunoscut. Era pirpiriul din ceata lui Orbassan. Pînă să se dezmeticească
arapii. Orbassan se năpusti asupra pirpiriului. îi rupse brîul în două, îi
astupă gura şi-i legă mîinile la spate; apoi se întoarse către arapi, dintre
care unii erau pe jumătate legaţi de Mustafa şi de ceilalţi doi, şi-şi ajută
prietenii să ducă treaba la bun sfîrşit. Cu hangerul îndreptat spre pieptul arapilor,
cei patru bărbaţi întrebară unde se află Nurmahal şi Mirza, iar aceştia
mărturisiră că se găsesc în odaia alăturată.
Mustafa dădu buzna acolo şi le găsi pe Fatme şi
Zoraida, trezite de zgomot. Ele îşi adunară repede givaerurile şi veşmintele
şi-l urmară pe Mustafa; cei doi tîlhari işi dădură cu părerea să jefuiască tot ce se putea, dar Orbassan îi opri şi
le spuse:
— Nu vreau să se spună despre Orbassan că pătrunde
noaptea în case ca să fure aur.
Mustafa şi cele două fele se strecurară iute prin
hrubă, iar Orbassan făgădui să-i urmeze de îndată. După ce îi văzu pe aceştia
coborîţi în hrubă, Orbassan şi unul din tîlhari îl scoaseră pe pirpiriu şi-l
duseră în curte; aici îi legară de gît o funie de mătase adusă anume şi-l
spînzurară de partea cea mai înaltă a fîntînii. După ce pedepsiră astfel
mişelia netrebnicului, coborîră şi ei în hrubă şi îl urmară pe Mustafa.
Cu lacrimi în ochi, fetele mulţumiră
izbăvitorului lor Orbassan, dar acesta le îndemnă să fugă repede, căci,
desigur, Thiuli-Kos îi va urmări.
A doua zi, Mustafa şi fetele se despărţiră mîhniţi de Orbassan,
spunîndu-i că n-au să-l uite niciodată. Fatme. roaba salvată, se duse la
Bassora pentru a se întoarce în ţara ei.
După o călătorie scurtă şi plăcută, ai mei
ajunseră acasă. Bătrînul meu tată fu aproape doborît de bucuria revederii; a
doua zi după întoarcerea lor, dădu o mare serbare la care veni tot oraşul.
Fratele meu trebui să povestească în faţa cunoscuţilor şi prietenilor
adunaţi întîmplările prin care trecuse şi toţi aduseră laude mărinimosului
tîlhar.
După ce Mustafa sfîrşi de povestit, tatăl meu se
ridică şi o conduse pe Zoraida înspre fratele meu. Cu glas sărbătoresc, el
rosti:
— Ridic blestemul de pe capul tău. Ia această fată
drept răsplată pentru rîvna ta neobosită; primeşte binecuvântarea mea
părintească şi fie ca oraşul nostru să nu ducă lipsă niciodată de bărbaţi
asemenea ţie în înţelepciune şi vitejie, precum şi în dragostea de frate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu