Mici intamplari cu animale (206)

Lupi turbaţi

Lupilor le este frică de om. Chiar în haită să fie, chiar iarna, flămînziţi, nu îndrăznesc să atace om. Cu toate poveştile im­presionante, cu toată groaza pe care o au oamenii care călă­toresc pe jos sau cu sania iarna în regiunile cu lupi, acesta-i adevărul. Şi totuşi se înregistrează atacuri reale ale unor lupi asupra omului teafăr, viu. Totdeauna este însă vorba despre un lup singuratic, nu în haită — lup turbat, care atacă, sfîşie, dar nici nu se gîndeşte să omoare şi să mănînce, ci pleacă mai departe în nebunia lui provocată de turbare. Ca şi cîinii atinşi de rabie, într-un anumit stadiu al bolii, lupul turbat porneşte în hoi­năreală nebună, atacă şi muşcă tot ce-i vine în cale — ani­male, oameni. Adeseori un singur lup turbat face ravagii. Intîmplări de felul acesta sunt multe şi certe. Iată cîteva. 

 

In luna iunie 1934, un ciobănaş, numai de treisprezece ani, păzea pe luncile Frumoasei viţeii de la stîna din Slimoi, din Munţii Sebeşului. Deodată se iveşte un lup şi vine în pas spre viţeii răspîndiţi pe păşune. Copilul îşi ştia datoria. Ca să abată lupul de la viţeii lui, a început să strige, chiar a pornit spre lup, ameninţîndu-l cu bîta. Indată ce l-a observat, lupul s-a repezit asupra lui şi l-a doborît. Au sărit cîinii, ciobănaşul a scăpat, dar avea răni urîte la cap şi pe faţă. Lupul, urmărit de cîini, a trecut spre Muntele Oaşa Mare.

In după-masa aceleiaşi zile, un flăcău lucra la repararea unei cabane lîngă clocitoria de păstrăvi de la poalele Oaşei Mari. A plecat să aducă lemne din apropiere, pentru foc. Cînd se îna­poia cu sarcina de lemne în spate şi ajunsese aproape de cabană, aude paşi la spatele lui. Se întoarce ca să vadă ce-i şi, în aceeaşi clipă, se năpusteşte asupra lui un lup şi îl apucă de picior. Flă­căul a lepădat din spate lemnele, a prins lupul de grumaz şi a început între ei o luptă crîncenă. Lupul a reuşit să-i prindă în colţi mîna stîngă, sfîşiindu-i-o, omul izbea cu dreapta în capul fiarei. O lovitură zdravănă, dată în ochi, l-a ameţit pe lup, care a scăpat din gură mîna prinsă. Urmărit de fiară, omul a ajuns la cabană, a luat din cui arma încărcată, s-a repezit după lup şi, cu o împuşcătură, i-a frînt şira spinării. Apoi l-a omorît, izbin­du-l cu patul puştii (pe care l-a şi rupt).

Era, desigur, acelaşi lup turbat, care hoinărea tehui, atacînd orbeşte ce-i venea în cale.

Amîndoi răniţii au fost duşi îndată la Institutul antirabic din Cluj, au fost trataţi şi scăpaţi de urmările atacului.

 ***

Coincidenţă ciudată: după cîţiva ani de la întîmplarea de mai sus, m-am împrietenit cu un alt băiat, Petrică, acesta mai mărişor, care luase slujba de păstor al viţeilor de la aceeaşi stînă de pe Slimoi. Cînd pescuiam pe porţiunea Frumoasei care şerpuia domolită pe padina luncii, Petrică se apropia şi, fără să piardă din ochi viţeii daţi în grija lui, mă însoţea, bucurîndu-se de capturile mele şi, mai ales, de partea pe care i-o făceam şi lui din păstrăvi. Era un băiat frumuşel, vioi şi deosebit de deştept. Imi era tare drag.

Şi în alt an mi-am întîlnit micul prieten, în vacanţa mea. Apoi a lipsit. I-am auzit tragedia. Inainte de a fi suit noi la munte pentru luna de vară, într-o zi Petrică a fost atacat de un lup turbat, care i-a mursecat şi doi viţei. L-a sfîşiat rău pe băiat. Spre nenorocirea lui, o babă de la stînă a încercat să-l vindece cu leacuri de-ale ei. L-au pornit apoi spre Cluj, legat în căruţă, abia cînd boala a erupt în toată grozăvia ei. Nici n-a mai ajuns în viaţă la institutul antirabic.

***

Mi s-a povestit odată o întîmplare cu lup turbat, tot din regiunea aceea. Intr-o zi de vară a intrat în comuna Şugag un lup şi a luat-o de-a lungul străzii principale, care duce alături de rîul Sebeş. In drumul lui a sîngerat mai multe vite şi a atacat şi pe un moşneag, care se sorea pe laviţa de lîngă poartă. Moşneagul, cu cojoc de oaie gros şi lung, a scăpat nevătămat, lupul sfîşiindu-i numai mîndreţe de haină. S-au ridicat oame­nii, au ieşit cu coase, cu furci, cu ce au apucat, şi au omorît lupul în capătul celălalt al satului.

Din toate acestea şi din altele asemănătoare se poate trage şi o învăţătură. Nu-i motiv de spaimă cînd vezi lupi, chiar în haită, dar un lup care umblă singuratic, cu ţinută de hoină­reală fără ţintă, e o primejdie mare. Probabil că e turbat şi, în nebunia lui, atacă orbeşte.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor