Una dintre expresiile cele mai enervante pe care le aud la știri sună așa: „polițistul a tras un foc de armă regulamentar, în plan vertical”. Asta vrea să spună că glonțul tras de polițist s-a dus înspre cer și nu a pus pe nimeni în pericol. Numai că asta e o prostie care arată cu claritate faptul că regulamentele militare sunt făcute de indivizi care n-au habar de geometrie.
Un plan vertical este un plan perpendicular pe planul pe care ne mișcăm noi, fie că suntem oameni obișnuiți, infractori sau polițiști. Cel mai simplu exemplu este peretele unei camere, a cărui suprafață e parte dintr-un plan vertical, adică perpendicular pe planul podelei. Ce înseamnă să tragi un glonț în plan vertical? Simplu: traiectoria lui trebuie să se afle într-un plan perpendicular pe planul dușumelei, al curții, al poienii etc. Dar oameni buni, asta nu înseamnă nicicum că glonțul se mișcă pe verticala locului! Traiectoria oricărui glonț, în orice direcție l-ai trage, se află într-un plan vertical. Dacă trasezi o linie pe un perete, linia aia se află într-un plan vertical, planul peretelui, dar nu este neapărat ea însăși o verticală. Prin urmare, un polițist care știe geometrie ar putea să-i tragă infractorului un glonț în verighetă sau în cercel și regulamentul ar fi respectat: glonțul a fost tras într-un plan vertical!
Care ar fi exprimarea corectă? Simplu: „polițistul a tras un glonț pe verticală” (în sus sau în jos, aia e treaba lui).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu